Toată lumea a crezut că erau doar vorbe şi, în zona aliaţilor Americii, s-a încercat mai apoi bagatelizarea sau minimalizarea efectelor care începeau să se manifeste în lanţ după ce preşedintele Trump a început să denunţe unilateral tratat după tratat, retrăgând SUA din zonele sale tradiţionale de influenţă. Dar, se mai spunea în mesajele lenifiante transmise de la Washington, nu-i niciun fel de problemă, SUA vor respecta centrul de putere tradiţional reprezentat de spaţiul euro-atlantic şi concretizat prin forţa şi credibilitatea NATO. Pe valoarea acestui spaţiu euro-atlantic s-a construit întregul cadru de relaţionări de putere ale Americii şi Europei occidentale după cel de-Al Doilea Război Mondial. Valenţele de succes dovedite ale acestui spaţiu ca garant de securitate au făcut ca ţările central şi est-europene proaspăt ieşite de sub comunism să considere că acesta era singura soluţie credibilă pentru viitorul lor, optând fără ezitare pentru intrarea în Alianţă.

Tocmai această credibilitate începe acum să se fisureze după ce, ieri, Donald Trump a decis să aplice o serie de măsuri protecţioniste care vizează în mod specific ţările aliate din NATO (plus Mexicul), E vorba despre taxele suplimentare de 25% la importul de produse de oţel şi 15% pentru produsele din aluminiu. Produse provenind, cum spuneam, din toate ţările UE, plus Canada şi Mexicul.

Sigur, este limpede că se deschid porţile unui război economic de mari proporţii căci toţi cei vizaţi de aceste măsuri au reacţionat violent şi au promis măsuri imediate de retorsiune. Dar. de fapt, pe fond, vorbim deja de o escaladă care este absolut neliniştitoare deoarece se vorbeşte despre un adevărat atac american la valorile care au caracterizat până acum colaborarea între aliaţi, lovind profund în interesele acestora.

Justin Trudeau, prim-ministrul canadian, a vorbit despre „măsuri inacceptabile", afirmând că deciziile luate de Donald Trump "reprezintă un afront la adresa parteneriatului dintre SUA şi Canada, un afront faţă de miile de canadieni care au luptat şi au murit alături de faţii lor de arme americani".

Şi Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a condamnat „măsurile unilaterale şi nejustificate care vor avea consecinţe serioase asupra muncitorilor, companiilor şi consumatorilor de pe ambele maluri ale Atlanticului“. Şi mai adaugă o observaţie interesantă: Istoria relaţiilor comerciale internaţionale ne învaţă  că protecţionismul este un joc cu sumă negativă care nu profită niciodată nimănui precum şi că declanşarea unor războaie comercială este păgubitoare pentru toată lume".

Decizia lui Trump reprezintă „o eroare“ şi este „ilegală“ a acuzat în modul cel mai direct Emmanuel Macron, mai adăugând şi mesajul esenţial "naţionalismul economic înseamnă război". "O escaladă care va face rău tuturor" a adăugat Angela Merkel, iar reacţia oficială a Comisiei Europene exprimată de Jean Claude Juncker este o concluzie logică a primelor 24 de ore ale acestui început de conflict economic în zona euro-atlantică:

Statele Unite nu ne lasă o altă alegere şi trebuie să ducem acest conflict în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului dar şi să impunem taxe vamale suplimentare la produsele provenind din SUA“. Iar Canada, imediat, a anunţat un răspuns pe măsură: taxe suplimentare în valoare de 16,6 miliarde dolari canadieni (12,8 miliarde de dolari)  pentru produsele americane.

Nedumeriţi şi apoi indignaţi au fost şi politicieni americani de nivel foarte înalt precum Paul Ryan, şeful Camerei Reprezentanţilor care spunea că: „Decizia vizează aliaţii SUA în timp ce ar trebui să acţionăm împreună cu ei pentru a ne ocupa de practicile comerciale injuste ale unor ţări precum China“.

Aşa este. Nu poate fi nicidecum evitată sau ignorată simbolistica politică a deciziei lui Trump, faptul că aceste taxe protecţioniste suplimentare lovesc exclusiv aliaţii din NATO (dar şi Mexicul), dar lăsând neatinse ţări considerate drept neprietene precum Rusia sau China. Explicaţia pare simplă: din acest moment, Statele Unite vor fi terenul de maximum interes pe care visează să-l acceseze pentru a compensa pierderile din relaţia comercială cu UE. Exact ce vor vrea să facă şi europenii care, după părerea mea, sunt cu câţiva paşi înainte în acest demers tocmai datorită deciziei precedente a lui Trump privind dosarul iranian.

Problema este de a şti care vor fi condiţiile pe care ruşii şi chinezii le vor pune pentru a-şi deschide pieţele. Sigur că se va negocia pe probleme economice, taxe, tarife, eventual acorduri de liber schimb (extinse sau chiar strategice). Dar nimeni nu-şi face nici cea mai mică iluzie: fiecare dintre negocieri se va baza pe argumente, cereri şi oferte politice, cu dimensiuni clare de securitate regională, continentală şi globală.

Donald Trump a provocat o serie de crize care acum capătă această coerenţă de fenomen global şi de-abia din acest moment vedem cum, între jucătorii care au rămas, încep negocierile care vor schimba soarta lumii. Acum este momentul în care începe repolarizarea lumii în funcţie de alte criterii şi desenând o nouă hartă a puterilor şi statelor care contează pentru viitor.

Foarte realistă analiza făcută de Christine Lagarde, directoarea generală a FMI. Prezentă la Summitul G7 din Canada, vorbea despre măsurile decise de Trump ca despre "o formă de punere sub semnul întrebării a modului în care lumea funcţionează de decenii... acela bazat pe principiul încrederii şi cooperării".

Suntem doar la începutul unui joc care s-ar putea dovedi mortal. Evoluţiile sunt foarte, foarte rapide şi loviturile se succed cu o viteză incredibilă. Din ce în ce mai dure, afectând spaţiul euro-atlantic mai mult decât a făcut-o orice criză de până acum, provocând daune pe care nu reuşise să le provoace nici o acţiune ostilă din perioada Războiului Rece.

O situaţie de criză profundă în care politicienii noştri (nu mai zic de europarlamentarii români ca să nu vă enervez degeaba) nu zic nimic şi nu-i interesează.