A doua „răstignire“ a lui Trump. Mizele punerii sub acuzare a preşedintelui SUA, cu o săptămână înainte de încheierea mandatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump
Preşedintele SUA, Donald Trump

După ce pe 6 ianuarie, o mulţime furioasă de suporteri ai preşedintelui Trump a luat cu asalt  Congresul american, lăsând în urmă morţi, răniţi şi o clădire devastată, democraţii din Camera Reprezentanţilor au demarat a doua punerea sub acuzare a preşedintelui, o premieră pentru SUA, dar cu miză importantă.

Camera Reprezentanţilor a votat marţi noapte rezoluţia prin care îi cere vicepreşedintelui Mike Pence să invoce Amendamentul 25 din Constituţia americană pentru a-l înlătura pe Donald Trump din funcţie. Această aprobare a precedat votul de ieri privind punerea sub acuzare a lui Trump. Măsura a trecut cu 223 de voturi la 205, potrivit NBC News. Vicepreşedintele Mike Pence a trimis marţi o scrisoare preşedintei Camerei, Nancy Pelosi, în care a spus că nu va folosi prevederile Amendamentului 25 pentru a-l demite pe Trump.

 „Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei", a precuizat Pence. Tot mai mulţi republicani din Congres au susţinut public punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump înainte de votul de miercuri. Pence, care a fost una dintre ţintele mişcării violente din 6 ianuarie de la Capitoliu, a refuzat să se folosească de Amendament pentru a-l forţa pe Trump să părăsească funcţia cu câteva zile înainte ca mandatul să i se încheie. 

„Faptele sunt clare: preşedintele a convocat acest atac revoltător“ a spus Pelosi înainte de vot. „Îi încurajez pe colegii mei republicani să deschidă ochii şi să îl tragă la răspundere pe acest preşedinte“, a subliniat ea. Demiterea lui Trump depinde în continuare de Senat, acolo unde republicanii au o majoritate de 51 la 48, un loc fiind vacant. Pe de altă parte, deşi o majoritate simplă ar fi uşor de obţinut de democraţi, având în vedere că există deja câţiva senatori republicani cunoscuţi pentru opoziţia la Trump, pentru a demite preşedintele Statelor Unite în cadrul procesului politic din Senat este nevoie de votul a 67 de senatori, adică două treimi. 

Trump, la mâna lui Mitch McConnell

În acest moment, personajul-cheie pentru procedura din Senat este Mitch McConnell, actualul lider al majorităţii din Senat şi cel care îi conduce pe republicanii din camera superioară din 2007. Conform unor surse din Partidul Republican, Mitch McConnell ar crede că punerea sub acuzare a lui Trump ar fi modul cel mai uşor prin care partidul poate să scape de „trumpism”, mişcarea pe care deja mai mulţi republicani, mulţi foşti aliaţi ai preşedintelui, o consideră toxică pentru partid.

 O altă sursă din conducerea republicanilor a declarat pentru CNN că există un motiv pentru care Mitch McConnell a păstrat tăcerea în ultimele zile în ce priveşte impeachment-ul şi discuţiile despre activarea amendamentului 25 – liderul republican este furios după Atacul de la Capitoliu instigat de preşedintele Trump, mai ales în contextul în care acesta nici măcar nu a arătat că regretă acţiunile sale din ziua de 6 ianuarie. Tăcerea lui McConnell ar fi intenţionată, acesta lăsând deschisă posibilitatea susţinerii demiterii lui Trump în Senat. Mai multe surse din Partidul Republican au declarat marţi că sprijinul lui Mitch McConnell pentru demitere va fi suficient pentru succesul procedurii, iar mulţi senatori republicani se vor ralia rapid – „Dacă Mitch spune «Da», Trump e terminat”.

 Alţi senatori republicani păstrează şi ei tăcerea, în aceste momente, un potenţial indiciu susţin procedura. dar aşteaptă să vadă cum bate vântul politic. Trump şi McConnell nu s-au întâlnit şi nu au vorbit după evenimentele incredibile care au avut loc în data de 6 ianuarie. Liderul republican ar mai fi spus anterior că nu va mai vorbi cu Trump după ce preşedintele american a refuzat să îi răspundă la telefon la momentul în care în Congres se dezbătea legea privind recuperarea economică post-Covid, preşedintele preferând să îşi facă cunoscute intenţiile public, pe Twitter. McConnell ar ţine, însă, legătura cu preşedintele ales Biden, cu care ar fi discutat despre felul în care ar putea decurge rapid procesul pentru a nu afecta numirea rapidă a cabinetului Biden în zilele de după 20 ianuarie.

Acuzat de „incitare la violenţă“

Spre deosebire de anul trecut, când a mai fost acuzat şi achitat de Senat, de această dată împotriva lui Trump s-a formulat un singur cap de acuzare: incitare la violenţă. Dacă majoritatea democrată din Camera Reprezentantilor voteaza în favoarea punerii sub acuzare („impeachment”), ceea ce e este probabil, Donald Trump devine primul presedinte din istoria americana sancţionat în felul acesta de forul legislativ de două ori. Dupa cum se stie, la sfirsitul lui 2019, Trump a fost pus sub acuzare pentru tentativa de a obţine informaţii care să-l favorizeze politic, în schimbul acordării de ajutoare pentru Ucraina.  Atunci, votul din Camera Reprezentanţilor a fost pe baze strict partizane, iar Senatul dominat de republicani l-a achitat pe preşedinte, singurul republican care a votat pentru „impeachment” fiind Mitt Romney. 

Dilema republicanilor

Deputaţi şi senatori democraţi şi unii republicani susţin că actele comise de susţinătorii lui Trump împotriva unei instituţii fundamentale a democraţiei americane nu pot fi lăsate nepedepsite şi consideră că retorica preşedintelui a jucat un rol important. Alţii cred însă că orice amânare ar fi contraproductivă. Când se va vota în Senat, Trump nu va mai fi preşedinte şi deci problema demiterii nu se mai pune. Dacă însă este găsit vinovat, ar putea urma un alt vot, care să-i interzică să mai candideze vreodată la vreo funcţie publică.

Democraţii cred că această perspectivă ar putea surâde şi unor republicani, dată fiind toxicitatea lui Trump în partid. Pe de alta parte, republicanii din Congres ştiu că este posibil ca un vot împotriva preşedintelui să-i coste o eventuală realegere în funcţie, pentru că susţinătorii lui Trump un-i vor ierta. Publicaţia New York Times a publicat un calendar al procedurii de punere sub acuzare a lui Trump, în funcţie de voturile politice care ar putea fi acordate. Dacă votul de miercuri va fi în favoarea punerii sub acuzare, Camera Reprezentanţilor urmează să decidă dacă şi când va trimite actul de acuzare la Senat.

 Dacă actul de acuzare va ajunge în Senat de îndată, ar trebui ca procesul lui Trump să fie demarat de republicani, ceea ce este „improbabil”, scrie New York Times, care citează o declaraţie a senatorului Mitch McConnel potrivit căruia Senatul se va reuni pe 19 ianuarie, cu o zi înainte ca mandatul lui Trump să se termine.

În cazul în care Camera Reprezentanţilor va trimite actul de acuzare la Senat abia după ce democraţii vor prelua majoritatea, adică spre finalul acestei luni, atunci există posibilitatea începerii unui proces la finalul căruia Trump poate fi achitat sau condamnat. Pentru fiecare dintre cele două posibilităţi e nevoie de voturile a cel puţin două treimi din voturi. O eventual condamnare a lui Donald Trump ar putea face ca acesta să nu mai beneficieze de drepturile pe care preşedinţii SUA le au, dar şi o posibilă interdicţie pentru viitoare funcţii politice.

Ce spune Trump

Preşedintele Donald Trump, care este sub presiune să demisioneze după ce susţinătorii săi au luat cu asalt clădirea Congresului săptămâna trecută, a declarat marţi că există o imensă furie în rândul susţinătorilor săi din cauza acţiunilor întreprinse de democraţi pentru a declanşa o doua procedură de impeachment din mandatul său, dar a precizat că nu doreşte violenţă, relatează Reuters. Preşedintele american la final de mandat a declarat presei, înainte de plecarea într-o vizită la zidul de frontieră de la Alamo (Texas), că procedura de "impeachment" este "complet ridicolă" şi provoacă "o imensă furie" în rândul susţinătorilor săi.

"Acest impeachment provoacă imensă furie şi ei ţin să o facă, este un lucru cu adevărat oribil", a spus Trump. El a adăugat că acţiunile pentru declanşarea procedurii de impeachment sub acuzaţia de incitare la insurecţie din cauza asaltului asupra Capitoliului de săptămâna trecută sunt o continuare a "vânătorii de vrăjitoare" împotriva lui. "Nu vreau violenţă", a subliniat însă Trump.

În primele sale declaraţii către presă de după 8 decembrie, preşedintele republican nu a răspuns unei întrebări referitoare la o eventuală demisie a sa din funcţie. Întrebat dacă are vreo responsabilitate pentru asaltul Capitoliului de săptămâna trecută, Trump a răspuns că cuvintele sale de la momentul respectiv au fost "cu totul potrivite". "Dacă citiţi discursul meu... ceea ce am spus a fost cu totul potrivit", le-a spus el jurnaliştilor de la baza Andrews.

Cum se vede din Europa 

Presa europeană este împărţită în ceea ce priveşte justificarea şi calendarul unui asemenea proces – mai ales că preşedintele în exerciţiu a fost deja sancţionat prin vot. Este o obligaţie simbolică, dar nu numai, scrie publicaţia poloneză  Polityka, citată de RFI: ”Oricum ar fi, este vorba de protejarea ţării în faţa acţiunilor periculoase şi dăunătoare ale unui preşedinte imprevizibil. Punerea sub acuzare ar putea ajuta, de asemenea, forţele de securitate în a contracara o nouă încercare de lovitură de stat a lui Trump".

În Austria, Die Presse consideră că procedura de punere sub acuzare nu este esenţială: „Alegătorii americani l-au eliminat deja pe Trump. Joe Biden va depune jurământul pe 20 ianuarie.Procesul de destituire nu are nicio şansă să fie finalizat. Iar Trump nu merită atât de multă atenţie. Într-adevăr, cei care nu sunt în măsură să respecte regulile ar trebui să fie eliminaţi pentru totdeauna din jocul democratic. Dar aceasta este o sarcină pentru Partidul Republican”, este de părere ziarul austriac.

Şi cotidianul spaniol La Vanguardia crede că ar fi mai bine ca Partidul Republican să fie lăsat să-şi spele rufele murdare în familie: „Ar fi bine dacă Trump ar fi ştampilat pentru infamul asalt al Capitoliului, pe care l-a încurajat şi ar fi stigmatizat pentru ce este el: un individ nepotrivit pentru a exercita funcţii publice. Dar cel mai bun mod de a realiza acest lucru poate să nu fie o acţiune de acuzare, ci o repudiere din partea republicanilor”. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite