A devenit NATO garanţia de securitate a Federaţiei Ruse?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portavionul Truman a primit ordin să vegheze în Marea Neagră. Sursa: Pentagon.
Portavionul Truman a primit ordin să vegheze în Marea Neagră. Sursa: Pentagon.

Din momentul confirmării dialogurilor complexe dintre diplomaţii ruşi cu cei americani, cu aceia reprezentând pe aliaţii europeni şi cu cei interesaţi de securitatea generală în Europa, prioritară a devenit dezirabila răbdare pentru explicaţiile emisarilor Moscovei, la solicitări formulate parcă pentru a fi din start respinse de interlocutorii care au optat, în ţările lor, pentru libertate şi democraţie, nu pentru un autoritarism desuet.

* După cum se ştie, Karen Donfried, principalul diplomat al Departamentului de Stat al SUA pentru Europa, a declarat într-un briefing de presă că Washingtonul este pregătit să se angajeze cu Moscova, la discuţii, prin trei canale: 

1. bilateral, (aici fiind şi nivelul de maxim interes pentru opinia publică internaţională); 

2. prin Consiliul NATO-Rusia, care s-a reunit ultima dată în 2019 ( inactivitatea înregistrată doi ani de zile fiind sursa clară a unui deficit de securitate vizibil în declaraţiile belicoase succesive ale unor oficiali de la Moscova);

3. şi la Organizaţia pentru Securitate. şi Cooperarea în Europa, (un areal perceptibil ca un termometru indicând sensibilităţile celorlalţi europeni interesaţi ca Rusia să nu pornească o nouă confruntare militară în Ucraina). 

Între timp, a spus Karen Donfried, Statele Unite vor continua să trimită echipamente militare şi provizii în Ucraina, în săptămânile şi lunile următoare - şi asta enervează Moscova, care se simte astfel dusă oarecum cu... zăhărelul. 

„Aşa cum preşedintele (Joe) Biden i-a spus preşedintelui Putin, dacă Rusia va invada în continuare Ucraina, vom furniza ucrainenilor materiale defensive suplimentare, dincolo de ceea ce suntem deja în proces de furnizare”, a precizat diplomata americană. 

În traducere liberă, discutăm, dar la principii nu cedăm. 

* În timp ce în România au dispărut think-tank-urile ce încurajau afirmarea opiniilor unor generali cu experienţă din armata ţării, acum în rezervă, şi aici este vorba de seniori care nu numai că au ocupat posturi de importanţă naţională, nu numai că au studiat în state membre ale NATO, dar au şi gestionat situaţii de criză aparte, peste Ocean nu a fost băgat pumnul în gura înstelaţilor sclipitori şi astfel generalul Ben Hodges, care a comandat Forţele Terestre ale SUA - cele dislocate în Europa - afirma despre retragerea unei divizii ruseşti din conglomeratul de trupe pregătit să invadeze Ucraina: 

"Sunt sceptic. Sursa acestui raport este aceeaşi bandă (Ministerul rus al Apărării), care a spus că pleacă în aprilie. Mutarea a 10.000 de militari este uşoară. Mă interesează mai mult Flotila Caspică, care se află încă în Marea Azov. Când se întoarce acasă în Marea Caspică, s-ar putea să-mi schimb evaluarea." 

Cu alte cuvinte, ca să nu ne ferim de francheţe, păcăleala ruşilor nu ţine... 

* Opinia generalului Ben Hodges a avut ecou la Pentagon - semn că militarii activi americani îi respectă pe înaintaşii lor, aflaţi acum în rezervă - şi astfel Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a ordonat unui grup de atac al portavionului marinei militare americane USS Harry S. Truman, ca să rămână în regiunea Mării Mediterane, mai degrabă decât să se deplaseze în Orientul Mijlociu, pe fondul îngrijorărilor legate de acumularea a mii de soldaţi ruşi lângă graniţa cu Ucraina. 

Şi ca lucrurile să fie clare, îndeosebi la Moscova, un oficial al apărării, de la Pentagon, a declarat marţi că modificarea programului USS Harry S. Truman şi a celor cinci nave de război americane care îl însoţesc reflectă nevoia unei prezenţe persistente în Europa. 

Adică este necesară pentru a-i linişti pe aliaţii şi pe partenerii americani din regiune. 

Prudenţa fiind mama înţelepciunii. 

* În condiţiile în care în unele metropole europene sunt anumite temeri şi suspiciuni generate de viitorul dialog direct dintre diplomaţii ruşi şi cei americani, Forţele Terestre ale SUA au organizat un desant masiv în nordul Italiei, ca parte a reacţiei de răspuns în cazul unei situaţii de criză generată în partea răsăriteană a continentului european.

image

Foto : Paolo Bovo.

* În aceeaşi zi, prima după Crăciun, Forţele Aeriene ale SUA au difuzat imagini cu echipajele avioanelor de tipul F-15E Strike Eagle, care efectuează un exerciţiu de certificare, pe timpul unei misiuni de poliţie aeriană îmbunătăţită, la Câmpia Turzii. Ca parte a misiunii de poliţie aeriană îmbunătăţită a NATO, echipajele aeriene au nevoie de o capacitate de răspuns la alertă timp de 24 de ore, în fiecare din cele 7 zile ale săptămânii, pentru a răspunde ameninţărilor, ca forţă de coaliţie. Un mesaj clar şi fără echivoc, pentru cei interesaţi de ceea ce încă este o situaţie de criză în Europa de Est. 

image image

* La momentul apariţiei acestor rânduri nu mai este o incertitudine faptul că oficialii ruşi şi americani vor purta discuţii de securitate la începutul lunii ianuarie, pe fondul tensiunilor crescânde din Ucraina.

Primele schimburi de opinii vor reitera poziţii cunoscute. 

Moscova va brava, din nou, afirmând că această coagulare militară de circa 10 divizii, pe teritoriul rus, la nord de Kiev, ţine de propriul drept la instruirea trupelor menite a asigura defensiva naţională. 

Ceea ce sună bine, dar nu crede nimeni. 

Iar americanii vor reitera poziţia că NATO nu interzice niciunei ţări, deci nici Ucrainei, dreptul de a deveni membru al Alianţei atunci când - nota bene - va întruni condiţiile adecvate. 

Aici fiind şi marja de manevră diplomatică iniţială, pentru aliaţi. 

Întrebarea de bun simţ este dacă serviciile secrete ruse au intrat în concediu sau joacă acum la ofsaid cu liderii Ministerului de Externe al Rusiei? 

Interogaţia se justifică de vreme ce ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, a declarat că speră că se va începe un proces care să ofere Moscovei noi garanţii de securitate din vest. 

A devenit NATO garanţia de securitate a Federaţiei Ruse? 

Pe de altă parte, Excelenţa Sa, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova va adopta o „linie dură” în discuţii, urmărind să-şi apere interesele şi să evite „concesiile”. 

Dar duritatea este atitudinea cea mai evitată în diplomaţia modernă şi pe linia contactelor neoficiale, dar permanente, dintre reprezentanţii serviciilor secrete din statele adverse, chiar dacă acestea se află în situaţii de beligeranţă. 

Privind cu obiectivitate, se pare că la Ministerul rus de Externe echipa de old-boys a fost lăsată să vitupereze pe scena publică internaţională, timp în care tinerii diplomaţi ruşi mai degrabă au optat pentru o expectativă înţeleaptă, pentru că oricum nu au de ales. 

Cât priveşte gruparea de atac, pronosticurile au variat de la cei care erau siguri de atacarea Ucrainei, cucerirea jumătăţii până la Nipru, încercuirea Kievului şi preluarea litoralului ucrainean prin debarcări masive de forţe pentru operaţiuni speciale, la aceia care caută explicaţiile economice ale crizei şi mizează şi pe influenţe obscure, ale unor cercuri de putere care ţin de oculta mondială. 

Cea mai comică explicaţie a Moscovei nu este negarea planului de ofensivă contra Ucrainei, ci afirmaţia halucinantă că mişcările de trupe sunt numai pentru a apăra Rusia împotriva unei armate occidentale - a se citi forţa de reacţie a NATO - care ar urma să atace federaţia condusă de la Kremlin, ceea ce ţine de noaptea minţii şi nu are nicio legătură cu ceea ce cred generalii ruşi, dar este rodul imaginaţiei deja deplasate a unora dintre influenţii politruci aflaţi lângă Putin. 

Cu o capacitate de anticipare notabilă, Vladimir Putin a precizat că va revizui „răspunsurile tehnico-militare, dacă tocmai cererile oficial avansate aliaţilor – o listă de propuneri de securitate, inclusiv exigenţa ca NATO să renunţe la orice activitate militară în Europa de Est şi Ucraina – nu vor fi îndeplinite.

 „Răspunsurile tehnico-militare” înseamnă amplasarea de arme nucleare în Kaliningrad, Belarus şi la frontiera de vest a Rusiei, ceea ce nu ar fi o noutate, ci un băţ atomic plasat pentru a agita spiritele dincolo de frontiera cu NATO. 

Menţionam mai sus pe Serghei Riabkov, un diplomat perceput multă vreme ca unul realist, de omologii occidentali, dar care acum uimeşte cu afirmaţii de genul dorinţei Rusiei de a se focaliza pe două proiecte de documente, unul fiind schiţa de tratat cu NATO, prin care Moscova a solicitat Alianţei Nord-Atlantice ca să se angajeze să nu admită Ucraina în OTAN şi să-şi retragă trupele şi infrastructura militară din ţările care i s-au alăturat după 1997!!! 

Cu tot respectul cuvenit vârstei diplomatului rus este un semn că domnul Riabkov trebuie să iasă la pensie. 

Şi nu numai el. 

Sau Moscova a lansat proiectele respective tocmai pentru a obţine dialogul cu aliaţii, dar nu şi un acord diplomatic realist menit a elimina suspiciuni nerezonabile, în condiţiile când vântul democraţiei din Ucraina - atâta cât este aceasta - bate cu putere la porţile Federaţiei Ruse, unde nu se ştie cât va mai conduce Putin şi dacă ministrul armatei, Serghei Şoigu îi va fi într-adevăr succesorul legitimat de regimul autoritar rus. 

De peste Ocean aflăm că preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat luni un proiect de lege pentru cheltuieli care, printre altele, vor permite sprijinirea cu 300 de milioane de dolari a forţelor armate ale Ucrainei şi cu alte sume pentru apărarea europeană în general. 

image

Deci Statele Unite ale Americii au o poziţie fără echivoc, în ceea ce priveşte apărarea aliaţilor europeni, în general şi în sprijinirea eforturilor de menţinere a democraţiei la Kiev, în mod special. 

SUA vor finanţa şi proiecte în valoare de 20 de milioane de dolari, inclusiv echipamente de supraveghere şi monitorizare, cum ar fi sisteme de înregistrare video şi drone, pentru a consolida graniţele Ucrainei cu Rusia şi Belarus. 

* Pentru Putin, Ucraina este o parte esenţială a Rusiei, dar pentru statele membre ale NATO, statalitatea ucraineană constituie un areal unde au apărut mugurii, ce-i drept firavi, ai democraţiei menită a genera o viziune opusă mentalităţii sovietice. 

Dacă luăm în calcul reacţiile Moscovei de până acum, la sancţiunile de care a avut parte, ca urmare a agresiunilor militare din Crimeea şi Donbas, noile măsuri fluturate de aliaţi nu impresionează Kremlinul.

Aşa cum Putin ştie că NATO nu poate interveni militar în sprijinul Ucrainei, această ţară nefiind membră a Alianţei, aşa şi la Comandamentul Suprem al OTAN, de la Mons se cunoaşte că la ministerul rus al apărării se consideră reduta ucraineană ca fiind ultimul tablou care lipseşte la Kremlin, din actuala proiecţie glorificatoare a refacerii decedatei uniuni sovietice sub flamura Federaţiei Ruse. 

Poate fi prevenită, stopată, amânată ofensiva militară rusă în Ucraina?  Dacă luăm în calcul declaraţiile repetate de diverşi oficiali de la Moscova, dincolo de aparenţa lor pacifistă, răspunsul trist este limpede: NU. 

Doar la 30 noiembrie, Putin a declarat că o extindere a prezenţei NATO în Ucraina, în special desfăşurarea oricăror rachete cu rază lungă de acţiune capabilă să lovească Moscova sau sisteme de apărare antirachetă similare cu cele din România şi Polonia, ar fi o problemă de „linie roşie” pentru Kremlin. 

El a afirmat că aceste sisteme de apărare antirachetă pot fi transformate în lansatoare de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune ofensive Tomahawk. 

Potrivit lui Putin, „dacă pe teritoriul Ucrainei apar sisteme de lovire, timpul de zbor până la Moscova va fi de şapte până la 10 minute şi de cinci minute în cazul în care este desfăşurată o armă hipersonică.”

Cheia declaraţiei fiind cuvântul magic "dacă." 

La 1 decembrie, Rusia a afirmat că Ucraina că a dislocat aproximativ 125.000 de soldaţi – în Donbas pentru a se confrunta cu separatiştii pro-ruşi. 

Opt zile mai târziu Rusia a acuzat Ucraina că a mutat artileria grea către prima linie, unde separatiştii luptă cu militarii ucraineni. 

Bomboana pe coliva speranţelor a pus-o chiar şeful Statului Major al armatei Rusiei, Valery Gerasimov, care a declarat, apropo de sprijinul NATO, că „livrările de elicoptere, vehicule aeriene fără pilot şi avioane în Ucraina împing autorităţile ucrainene să facă paşi ascuţiţi şi periculoşi. Orice provocări ale autorităţilor ucrainene în Donbass vor fi suprimate.” 

Donbassul este oficial teritoriu ucrainean, jumătatea sa estică fiind acum sub ocupaţie militară rusă. 

Pe 22.12.2021, Putin s-a dus la ministerul rus al apărării unde a vorbit atât generalilor prezenţi, cât şi comandanţilor de mari unităţi, conectaţi la eveniment prin sistemul de videoconferinţă:  „Nu avem unde să ne retragem. Chiar ei cred că vom sta cu mâinile în sân, în timp ce creează ameninţări împotriva noastră?”  Ei...fiind aliaţii din NATO.  Putin uită, intenţionat, că Rusia, împreună cu SUA şi Regatul Unit, au oferit Ucrainei asigurări în 1994 că, în schimbul renunţării la arsenalul nuclear, pe care îl moştenise de la Uniunea Sovietică, suveranitatea şi graniţele acesteia vor fi respectate.  Azi acel angajament de securitate pare că nici nu mai contează.  După cum pare a fi pus serios la îndoială principiul că nicio ţară nu are voie să o invadeze pe alta şi să schimbe graniţele cu forţa. 

Înghiţirea peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă şi desprinderea jumătăţii estice a Donbasului ucrainean confirmă dreptul celui mai puternic, nu forţa dreptului internaţional. 

Va accepta Moscova implicarea SUA în procesul diplomatic de la Minsk? 

Va fi de acord Kremlinul cu o retragere reciprocă a forţelor militare ruse şu ucrainene de la frontiera lor comună? 

Va agreea Putin un dialog pe tema arhitecturii de securitate a Europei, la care Rusia să devină parte componentă? 

Putin a precizat că Rusia a primit un răspuns iniţial în general pozitiv la propunerile pe care le-a transmis SUA şi că are speranţă în perspectiva negocierilor.

 „Am pus direct întrebarea că nu ar trebui să mai existe nicio mişcare NATO către est. Mingea este în terenul lor, ar trebui să ne răspundă cu ceva”, a spus el. 

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Grupul celor Şapte (G7) l-au avertizat pe Putin că se va confrunta cu „consecinţe masive”, inclusiv sancţiuni economice dure în cazul oricărei noi agresiuni ruseşti asupra Ucrainei. 

Totuşi, în terenul cui este mingea păcii din Europa de Est?  Aceasta este cea mai dicilă întrebare pentru săptămânile următoare, când vor demara negocierile diplomatice cu emisarii ruşi. Şi un răspuns cert nu există. 
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite