Şase bărbaţi sunt acuzaţi că au complotat să o răpească pe guvernatoarea statului american Michigan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Getty Images
Foto Getty Images

În urma unei investigaţii, FBI a identificat şase bărbaţi care au încercat să o răpească pe guvernatoarea statului Michigan, Gretchn Whitmer, potrivit nbcnews.com.

Anchetatorii au primit detalii de la mai mulţi informatori şi de la agenţi FBI sub acoperire. 

FBI cunoştea foarte bine activităţile bărbaţilor acuzaţi joi şi pare că nu ar fi existat o ameninţare iminentă la adresa guvernatoarei democrate Whitmer. 

Conform documentelor din instanţă, cei acuzaţi sunt Adam Fox, Barry Croft, Ty Garbin, Kaleb Franks, Daniel Harris şi Brandon Caserta. 

La o întâlnire care a avut loc în iulie, acuzaţii ar fi discutat, conform înregistrărilor unui informator, despre atacarea secţiei de Poliţie din Michigan, iar într-o altă conversaţie după întâlnire, Garbin a sugerat să pătrundă în casa de vacanţă a guvernatoarei, potrivit autorităţilor. 

La 27 iulie, Fox şi un informator au vorbit despre răpirea lui Whitmer, Fox lăsând să se înţeleagă că dacă reuşesc vor fi toţi "aranjaţi". 

Whitmer a fost aleasă în funcţia de guvernator în 2018.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite