Într-adevăr,Trump are dreptate, luna trecută şomajul a scăzut la 13,3% pe plan naţional, cu performanţa reală de a avea un plus de 2,5 milioane de noi locuri de muncă. 

Ceea ce l-a îndreptăţit să spună că „azi, probabil, dacă ne gândim la acest lucru, se înregistrează cea mai puternică revenire din istoria (economiei) Statelor Unite“.

Momentul în care interpretarea situaţiei devine interesantă, chiar fascinantă, este atunci când Preşedintele SUA, comandantul suprem al forţelor armate, afirmă  „sper ca în acest moment George (Floyd ,n.r.) să privească în jos şi să spună că acum se petrece un lucru mare pentru ţara noastră. Este o zi mare pentru el. Este o zi mare pentru toată lumea. În materie de egalitate, este o zi mare, o zi mare pentru toţi“.

Scandalul a izbucnit instantaneu şi a politizat violent şi în termeni extremi întreaga pregătire a funeraliilor lui Floyd şi a tulburat ceea ce se dorea a fi o zi de doliu, reculegere şi reflecţie naţională asupra fracturii sociale profunde din interiorul societăţii americane. Twitter alege să cenzureze mesajul video al lui Trump (rămas însă oarece vreme pe Google) cu ocazia funeraliilor, iar Jo Biden, fost vice-preşedinte al SUA şi acum contracandidatul lui Trump la prezidenţiale, reamintind că ultimele cuvinte ale lui George Floyd au fost „nu mai pot să respir“, a afirmat că „Este de-a dreptul abject ca preşedintele să pună alte cuvinte în gura lui George Floyd!“.

Dar asta a făcut Trump? Nu chiar, deoarce înainte de referirea le Floyd, Trump spusese că: „Egalitatea în faţa legii trebuie să însemne ca fiecare american să fie tratat la fel în cazul oricări interacţiuni cu forţele de ordine, oricare ar fi culoarea, rasa, sexul şi credinţa sa. Oamenii trebuie să fie trataţi în mod just de forţele de ordine“.

Atunci unde ar fi problema?

Poate din cauza faptului că mulţi comentatori cred că pentru baza electorală a lui Trump, mesajul său vine să reconfirme ceea ce ei ştiu deja, adică liderul lor politic este un personaj providenţial şi, în această calitate, are posibilitatea de a avea o legătură excepţională şi unică cu Dumnezeu şi, în acest caz precis, cu unul dintre sufletele aflate în Grădina Raiului, recte cu George Floyd mort neîmpărtăşit şi fără lumânare dar capabil încă, sufltet mare cum a fost, să ia parte la bucuria colectivă a naţiunii.

O interpretare suprarealistă?  

Baza electorală formată din majoritatea albă pură şi dură, ultra-conservatoare, cei din WASP, sunt şi ultra-religioşii evanghelici în atenţia cărora Trump a făcut, cu toate riscurile, sesiunea foto de la Washington în pline proteste violente, pozând cu Bibilia în mână în faţa "Catedralei Preşedinţilor" situată în imediata apropiere a Casei Albe. Inedită şi total fără precedent mişcare de campanie. Dar nici asta nu este neobişnuit dacă o integrăm în spiritul mesianic, la propriu, care animă gândirea, declaraţiile şi alegerile politice ale preşedintelui american. În acest sens, poate vă aduceţi aminte de faptul că el însuşi, ridicând braţele spre cer, a declarat într-o conferinţă de presă la Casa Albă referitoare la relaţiile cu China că „este alesul”:

Preliau o informaţie în acelaşi sens din foarte bine informata publicaţie Christian News unde, pe 22 august 2019, Tola Mbakwe ne informa că Trump personal a mulţumit unui cunoscut comentator politic conservator, Wayne Allyn, care l-a descris ca fiind "Rege al Israelului" şi drept "a Doua Venire a lui Dumnezeu". Iată:

Asta, după ce, în luna ianuarie a acelui an, Sarah Huckabee, în acel moment secretara de presă a Casei albe, declarase pentru Christian Broadcasting Network că Trump fusese ales de Dumnezeu însuşi pentru a fi Preşedinte al SUA: „Cred că Dumnezeu de ne cheamă sâ îndeplinim diferite misiuni în momente diferite şi cred că El a dorit ca Donald Trump să devină preşedinte“.

Poate cea mai clară referinţă în acest sens, se spune în articolul citat, referinţa cu cea mai mare greutate în rândul comunităţii de sprijinitori ai lui Trump, a fost făcută în mai 2018 de către Reverendul Franklin Graham, fiul şi urmaşul desemnat al celebrului său tată, predicatorul Billy Graham. Iată declaraţia despre Trump făcută pentru associated Press: „Cred că, într-un fel, Dumnezeu însuşi l-a pus în funcţia asta. Deoarece nu este un politcian, pare să facă tot ce nu este bine ca politician: a jignit multă lume, a făcut lucruri greşite - cu toate astea, a devenit Preşedinte... Şi m-am gândit că, dintr-un anume motiv, Dumnezeu l-a pus acolo într-un scop. Nu ştiu care este acela, dar trebuie să-l urmăm şi să-l sprijinim”.

Vreţi ceva mai precis? Urmăriţi atunci filmul documentar „The Trump Prophecy” produs de Liberty University unde apare un personaj real, pompierul Mark Taylor, care afirmă că în 2011 a avut o epifanie în care Dumnezeu personal i-a transmis că Trump urma să fie ales preşedinte.

Vreţi şi alte exemple? Găsiţi aici foarte multe, unele contestabile, altele aiuristice şi chiar hilare, altele probă a unui fanatism total în atac sau în apărare, ceea ce vă deschide poate apetitul şi  pentru ascultarea celeilalte grupe de argumente.

Asta dacă, cumva, vreţi cumva şi versiunea inversă a lucrurilor. Atunci vă recomand o carte proaspăt ieşită pe piaţă, „The Power of Worshippers” de Katherine Stewart care dă un răspuns argumentat ca o anhetă criminalistică la întrebarea retorică pusă pe coperta cărţii „cum a ajuns dreapta religioasă şi preşedintele Trump să sfârşească prin a încheia o alianţă lipsită de sfinţenie”.

Fiecare încearcă să audge cât mai multe greutăţi în balanţa bătăliei feroce dintre echipa Trump şi adversarii săi, poate pe un plan care, teoreic, nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politica dar, de fapt, pe fond, este politic adversativă, ambele comunităţi, de cele două părţi ale baricadei, dorind să se angajeze în luptă, nu cea pentru lucrurile sfinte, ci, pur şi simplu, pentru victoria finală în alegeri.

Care pe care şi toţi împotriva tuturor.