Minimum de pierderi colaterale pentru SUA, maximum de câştig imagologic pentru Putin, odată ce, numai prin acordarea acestei întâlniri, Trump l-a scos pe liderul de la Kremlin din izolare şi l-a urcat sus, pe scenă, marcând, totodată, preferinţa pentru pertractări şi afaceri personale cu Marile Puteri decât pentru multilateralism şi respectarea principiilor şi valorilor Lumii Libere.

Nu a fost să fie. Am asistat timp de aproape o oră la prezentări şi mai ales la partea de răspunsuri la întrebări care au expus un Trump neexperimentat, lăsat la mâna vulpoiului Putin, care l-a umilit. Mai mult, în unele momente Trump îşi băga singur autogoluri, ridiculizând instituţiile statului american de care e responsabil, în calitate de Preşedinte şi şef al Executivului, anunţându-şi explicit încrederea, nu rareori admiraţia, pentru sistemul rus şi instituţiile statului rus în detrimentul comunităţii de informaţii a propriului său stat.

Un summit care nu trebuia să aibă loc vreodată. Un summit care a însemnat nu numai îngenuncherea Americii mai întâi de către propriul preşedinte – încă captiv disputelor electorale şi problemelor sale juridice de relaţii vinovate ale sale şi ale echipei sale de campanie cu Rusia lui Putin – dar mai ales o pradă uşoară pentru Putin, care nu a avut nici o provocare, în nici un moment. Mai grav, Donald Trump a reprezentat la Helsinki Lumea Liberă, Lumea Occidentală, fiindu-i greu preşedintelui american să scape de admiraţia sa secretă, alteori explicită, faţă de Vladimir Putin ca personaj care este chintesenţa opusului lumii pe care o reprezintă preşedintele american într-o asemenea întâlnire.

Am asistat timp de aproape o oră la prezentări şi mai ales la partea de răspunsuri la întrebări care au expus un Trump neexperimentat, lăsat la mâna vulpoiului Putin, care l-a umilit.

Dacă e să luăm în consideraţie doar temele prezentate de cei doi preşedinţi, ar trebui să ne înfiorăm de modul în care arată lumea de azi, după summitul Putin-Trump. Pusă la mezat, jucată la zaruri, împărţită pe baza unor interese directe(sau a lipsei intereselor) celor doi mari. Ca-n fabula lui Alexandrescu, avem egalitatea, dar nu pentru căţei. Fundamentele relaţiilor internaţionale s-au reformatat peste noapte prin înclinaţiile personale ale Preşedintelui American. Fireşte că limitele puterii sale, de preşedinte într-un stat democratic, fac ca încrederea să dăinuie în establishmentul american, în instituţiile SUA, în capacitatea de gestiune a marilor teme de către marea naţiune americană, care va supravieţui, cu certitudine, şi lui Donald Trump.

Preşedintele american a fost departe de a-şi respecta blazonul şi pe cel al predecesorilor săi. Vestea bună este că nu am avut de a face cu un moment mai contondent. Vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat dacă Trump şi Putin s-ar fi certat, ceva nu i-ar fi plăcut Preşedintelui american, care pleca după 20 minute din întâlnirea cu Putin. Deci nu vom avea război. Însă nu ştiu dacă noul tip de relaţie ruso-americană, anunţată de întâlnire de la Helsinki, este de bun augur pentru România, români sau partea noastră de lume.

Şi asta deoarece Putin a fost readus pe scenă, ba chiar în prim plan şi sub reflectoare, i s-a oferit loja de orchestră, ba mai tot timpul avea asupra sa şi bagheta de dirijor. Nimic despre sancţiuni, revizionism, anexarea Crimeei, mutarea graniţelor cu forţa armelor, ocuparea vecinilor, subminarea democraţiei şi a regulilor internaţionale. Nimic despre susţinerea lui Bashar al Assad, un criminal ce a utilizat arma chimică împotriva propriului popor, care a epurat sectar Siria, alungând sunniţii către statele vecine şi către Europa. Nimic despre utilizarea armei chimice într-un stat membru al UE şi NATO împotriva unui dezertor graţiat legal chiar de Putin însuşi. Nimic despre interferenţe în alegeri, ba din contra, aplaudarea răspunsurilor lui Putin şi acreditarea veridicităţii şi credibilităţii instituţiilor şi propagandei lui Putin. Pentru că, nu-i aşa, nu există probe, nu există fapte, doar alegaţii răuvoitoare. Asta pentru că Trump a câştigat alegerile şi Hillary Clinton le-a pierdut.

Donald Trump a reprezentat la Helsinki Lumea Liberă, Lumea Occidentală, fiindu-i greu preşedintelui american să scape de admiraţia sa secretă, alteori explicită, faţă de Vladimir Putin.

Lumea se schimbă, turbulenţele se amplifică, regulile sunt revizuite, relativizate şi interpretate, iar incertitudinea e critică azi şi pe viitor. Trebuie să realizăm foarte clar că apărătorul lumii liberale democratice, a regulilor internaţionale aşa cum le ştim, Preşedintele Statelor Unite, nu mai e legat de aceste reguli pe care le neagă şi el de pe poziţiile conservatorismului şi ale individualismului egocentric personal. O postură care nu ajută, cu certitudine, partenerii şi aliaţii. Şi orice ieşire publică a sa, mai ales acum, cât este crud şi fără răni politice, îl face să reînveţe, să repete greşelile predecesorilor săi 4 preşedinţi americani care au tot resetat relaţiile cu Rusia, ultimii 3 chiar cu Putin.

Depinde cât de repede se loveşte Donald Trump cu capul de pragul de sus, cât de repede pricepe capcanele politicii şi diplomaţiei ruse şi când de repede realizează, el sau sistemul american, că orice act public al Preşedintelui Americii, dincolo de scriptul scenariului pe care trebuie să-l joace - elaborat de sofisticatul establishment american, de instituţii şi memorial lor, de sistemul de intelligence american şi bogăţia de cunoaştere pe care o reprezintă - e un pericol la adresa propriei persoane, a Statelor Unite şi a lumii.