1. Arta de a trăi frumos înseamnă şi recunoaşterea unei înfrângeri electorale, cum a fost cazul învingerii candidatului partidului democrat la ultimele alegeri prezidenţiale. Ei bine, după cum se ştie, cei ce şi-au dorit ca Hillary Diane Rodham Clinton să fie în Biroul Oval nu s-au obişnuit deloc cu noua realitate politică internă şi au declanşat atacuri în serie la adresa noului preşedinte, Donald Trump.

Dar cum orice calomnie are un final de drum aşa au eşuat şi campaniile de asociere a victoriei lui Trump, cu sprijinul Moscovei, cu precizarea că atât Rusia, cât şi alte state nu fac decât să îşi continue politici camuflate de influenţare a alegerilor în ţările de interes strategic, influenţa fiind un aspect, dar votul aparţinând fiecărui cetăţean lucid în parte. 

Aşa au devenit ridicole găsirea unor personaje exotice cu poveşti ce ţin de spaţiul intim al fiecărei fiinţe umane, rând pe rând acestea devenind necredibile. Aşa s-au banalizat atacurile isterice la membri ai  familiei prezidenţiale, sub orice pretext, ca într-o vânătoare interminabilă de vrăjitoare. Aşa s-a ajuns şi la celebrul Impeachment, cea mai gravă înfrângere a democraţilor, din ultimii patru ani.

2. Probabil că unul dintre adversarii care l-a perceput cel mai bine pe preşedintele Donald Trump este preşedintele în funcţie al Rusiei, Vladimir Putin, care a dovedit şi la conferinţele de presă comune capacitatea de a ironiza, prin surâsuri aparte, imbecilele întrebări ale jurnaliştilor interesaţi de chestiuni minore şi mai puţin de amploarea, importanţa şi necesitatea unui dialog permanent între Kremlin şi Casa Albă, Rusia şi SUA fiind superputerile nucleare ale lumii, Moscova având avantajul unui număr sporit de ogive nucleare, ca urmare a perioadei de opt ani de la dolce far niente, caracteristică celor două mandate exercitate de Barack Hussein Obama II, al 44-lea preşedinte, între anii 2009-2017.

El a făcut atunci echipă cu Joseph Robinette Biden Jr., amândoi ştiind de planul Federaţiei Ruse de a invada peninsula Crimeea şi nu au făcut concret nimic ca să împiedice invazia. Amândoi au dovedit  nehotărâre privind acţiunile dezirabile contra regimului de la Damasc, acuzat că a folosit arma chimică contra propriei populaţii, pe cale de consecinţă, prin ezitare, încurajând preluarea geopolitică a Siriei sub scutul Moscovei.

Disperarea lui Joe Biden, de a fi cu orice preţ - inclusiv cel al revoltelor bine organizate - viitorul preşedinte al SUA este atestată de intrarea în arena publică a... preşedintelui specialist în relaţii publice, nimeni altul decât Obama, deşi, anterior a făcut vâlvă dorinţa publică a lui Biden ca fostul său coechipier, preşedinte de culoare să nu îi facă campanie...Caracter, nu glumă, nu-i aşa?

3. Deşi a început primul său mandat prezidenţial, cu o retorică forte menită şi a recalibra relaţiile cu Republica Populară Chineză, Donald Trump a reuşit stabilirea unei relaţii personale cu Xi Jinping, care a ştiut tacit să îi dea dreptate atunci când trebuiau recalculate beneficiile comerciale, în relaţia bilaterală.

Cu înţelegerea şi sprijinul preşedintelui chinez, Trump a abordat altfel dosarul dificil nord-coreean şi realitatea arată că, de o bună perioadă de timp, la Phenian a fost încetată retorica belicoasă la adresa SUA. 

Donald Trump a înţeles şi menajat sensibilităţile lui Kim Jong-un, întâlnirile cu acesta fiind probe de înţelepciune geopolitică şi de răbdare inevitabilă, în dialogul necesar a fi menţinut cu liderul regimului comunist nord-coreean.

4. Coreea de Sud şi Japonia au înţeles rapid că exigenţele sporite ale preşedintelui SUA, de a fi mărite contribuţiile lor financiare, în compensaţie pentru prezenţa semnificativă a unor trupe americane pe teritoriul lor nu constituie un moft prezidenţial, ci o transpunere, pe plan geopolitic, a legii cererii şi ofertei, în condiţiile în care nimic nu vine gratuit de peste Ocean şi orice serviciu, în mod firesc şi corect se plăteşte.

Iar sumele suplimentare venite din China comunistă, din Japonia şi Coreea de Sud au contribuit la menţinerea turaţiei economiei americane, înainte de pandemia de coronavirus.

5. În Europa, orgoliosul preşedinte francez Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron şi încă atotputernica Angela Dorothea Merkel nu prea au fost încântaţi de exigenţa lui Donald Trump privind necesitatea sporirii bugetelor apărării de către ţările membre ale NATO.

Dacă nu era preşedintele Trump, nici politicienii români, indiferent de culoarea lor politică, atât cei de ieri, cât şi cei de azi nu ar fi susţinut necesitatea asigurării a 2% din PIB pentru apărarea României. Ani buni, generali cu funcţii importante în Ministerul Apărării Naţionale, acum în rezervă, au scrâşnit din dinţi la aflarea încăpăţânării cancelarului Germaniei de a descuraja orice creştere a cheltuielilor militare în ţara noastră, de a cultiva dihonia dintre Bucureşti şi Chişinău, prin susţinerea, din orgoliu geopolitic, a separării României de Est, dintre Prut şi Nistru, de Ţara Mamă, în condiţiile în care la Moscova, preşedintele Vladimir Putin îl tratează pe omologul de pe Bâc, ca un şef tolerat al guberniei cândva nu doar socialistă, ci mai ales sovietică.

6. Va trece furia electorală în Statele Unite şi abia atunci vor înţelege cei păcăliţi ce scria zilele trecute Abraham H. Miller, profesor emerit de ştiinţe politice la Universitatea din Cincinnati, cu activitate de referinţă şi la Centrul Haym Salomon, ale cărui scrieri asupra revoltelor urbane din anii '60 au câştigat un premiu Pi Sigma Alpha de la Western Political Science Association. El afirma despre manifestaţiile de stradă, din aceste zile, din SUA:

"Aceste probleme nu vor fi rezolvate peste noapte. Cu siguranţă nu vor fi rezolvate prin jefuirea unui magazin sau prin caracterizarea tuturor poliţiştilor după chipul celor ce săvârşesc o crimă sub culoarea legii. Soluţia problemei noastre cu rasismul nu va veni de la guvernare. Guvernul poate înlătura barierele pentru oportunităţi. A făcut multe lucruri, deşi munca sa este neterminată. Dar guvernul nu poate schimba inimile şi minţile, care trebuie schimbate de toate părţile divizării rasiale."

6. Opinia publică americană a uitat laşitatea celor din legislativele statelor componente ale SUA. După cum remarca postul de televiziune NBC NEWS: "Un val de ucideri ale poliţiei, ale unor tineri bărbaţi negri în 2014 a determinat 24 de state să treacă rapid la un anumit tip de reformă, dar mulţi au refuzat să abordeze problema cea mai clară: utilizarea forţei de către poliţie. Şase ani mai târziu, doar aproximativ o treime din state au adoptat legi cu privire la acest aspect."

Acum şase ani nu Donald Trump era preşedinte, ci Barack Hussein Obama II, iar mereu zâmbăreţul de lângă el, cu care alerga pe holurile Casei Albe, pentru imaginile sugerate de fotoreporterul oficial desigur, era nimeni altul decât Joseph Robinette Biden Jr. Alergau şi zâmbeau pentru a demonstra spiritul de echipă ce marca cuplul administrativ prezidenţial.

Atunci nu contau vieţile cetăţenilor de culoare?

Atunci respiraţia era 100% liberă în societatea americană?

POLIŢIA MILITARĂPoliţişti militari americani au asigurat securitatea clădirii în care se află statuia lui Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al SUA. Foto: Martha Raddatz

7. În timp ce toată lumea deplânge, firesc şi necesar, moartea lui George Floyd, a cărui soţie, cu lacrimi în ochi, afirma, în faţa jurnaliştilor, că fata ei a rămas fără tată, celebra publicaţie "Forbes" a publicat, în arealul său electronic o punere la punct:

"Nouă zile de proteste la nivel naţional după moartea lui George Floyd au lăsat sute de răniţi şi cel puţin 12 oameni morţi. Adesea umbrite de imagini şocante despre violenţă şi distrugere, iată informaţiile cunoscute despre cei care au murit, mulţi dintre ei fiind afro-americani..."

Urmează înşiruirea celor ce au decedat, pe timpul manifestaţiilor, unii fiind împuşcaţi în împrejurări parţial clarificate, alţii ca urmare a confruntării cu cei puşi pe jafuri.

Asta este victoria partidului democrat din SUA: 12 morţi înregistraţi până pe 3 iunie!

8. Faptul că unii generali în rezervă s-au delimitat public de opţiunile preşedintelui Donald Trump, reprezintă exerciţii de comunicare publică într-o societate democratică. Cu toate acestea, nu i-am auzit, pe aceiaşi generali protestând public, atunci când erau în funcţii cheie, în cadrul ierarhiei militare americane. 

Despre unul dintre ei, preşedintele Trump afirma, în urmă cu câteva ore:''Probabil că singurul lucru pe care Barack Obama şi eu îl avem în comun este că amândoi am avut onoarea să-l concediem pe Jim Mattis, generalul cel mai supraestimat din lume. I-am cerut scrisoarea de demisie şi m-am simţit excelent. Porecla lui a fost „Haos”, ceea ce nu mi-a plăcut şi am schimbat-o în „Mad Dog” ..."

Aici se impune precizarea că şi generalul Mattis şi generalul Mike Mullen nu au atacat decizii luate de preşedintele Donald Trump, ci afirmaţii ale acestuia nematerializate în practică. În termeni clari, Mattis şi Mullen au intrat în arena publică, au făcut declaraţii cu ţintă politică evidentă şi au sugerat că în lipsa unei conduceri necesare în situaţia actuală din SUA este nevoie de o schimbare.

Pe cale de consecinţă, schimbarea dedusă fiind alegerea lui Joseph Robinette Biden Jr. Cel ce se uita spre Kiev şi alte capitale limitrofe ca la dezirabile surse financiare, din raţiuni trecute astăzi sub tăcere... 

GUARDÎn scrisoarea, de mai sus, făcută publică pe 3 iunie 2020, generalul Joseph Lauren Lengyel, care este responsabil să se asigure că aproape 460.000 de angajaţi ai Gărzii Naţionale sunt gata să protejeze patria a precizat că nu pot fi tolerate rasismul, discriminarea şi violenţa ocazională. Şi Garda Naţională nu poate doar să stea şi să privească. 

9. Faptul că în cadrul unui briefing de presă, desfăşurat la Pentagon, secretarul Apărării, Mark Esper, a spus reporterilor că nu susţine invocarea Legii Insurecţiei probează un fapt de domeniul evidenţei. 

A fost o discuţie cu preşedintele SUA, nu o decizie deja luată. În acelaşi timp, acest detaliu confirmă hăituiala la care este supus preşedintele Trump, din moment ce fiecare sintagmă, fiecare intenţie, fiecare proiecţie a sa este imediat atacată.

Dacă era militar până la capăt, rezervistul Mark Esper, căruia îi place să plictisească presa cu evoluţia sa în armata SUA, se limita, decent şi sobru, la precizarea că a fost un dialog nefinalizat printr-o decizie prezidenţială.

De altfel, în afara afirmaţiilor sale publice, a căror cheie este sugestia unor posibile acţiuni viitoare, preşedintele Donald Trump nu a dat niciun ordin direct vreunui general de la Pentagon, a respectat lanţul de comandă şi a avut în preajma sa, atât pe secretarul Apărării, Mark Esper, cât şi pe şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Mark Milley.

Disperarea democraţilor care îl susţin pe Joseph Robinette Biden Jr. este atât de mare, încât au cerut demisia celor doi. Ce va face Mark Esper vom vedea.

Dar un general cu experienţa lui Mark Milley nu se împiedică de un moft politic, fără nicio relevanţă cu conduita sa în fruntea armatei americane.

10. Sondajele de opinie îi oferă, momentan, un plus de popularitate lui Joe Biden. Diferă procentele suplimentare, de la un institut de sondare a opiniei publice la altul. Competiţia însă continuă.

Chiar şi un eveniment naţional produs în ultima lună înainte de alegerea viitorului preşedinte al SUA poate influenţa alegătorii. Depinde cine îl va iniţia şi ce impact va avea asupra opiniei publice americane. Cetăţenii americani au puterea votului în propriile mâini.

Cu toate acestea, pentru România, victoria lui Biden va însemna revenirea la politica lui Obama, aceea cu focalizarea prioritară a atenţiei geopolitice a SUA pe Asia şi diminuarea interesului pentru Europa.

În acest caz ne putem cumpăra, liniştiţi, dicţionare de limbă rusă.