42 de măgari sălbatici, consideraţi simboluri ale Vestului american, găsiţi împuşcaţi. Autorităţile îi caută pe făptaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile federale îi caută pe cel/cei care au ucis 42 de măgari sălbatici, specie protejată, în deşertul californian Mojave.  Atacul este considerat unul îndreptat împotriva spiritului vestului american, iar făptaşii, pe capul cărora s-a pus o recompensă, vor primi un an de închisoare pentru fiecare animal ucis.

Din mai anul acesta şi până în prezent un număr de 42 de exemplare de măgari sălbatici, adulţi şi pui, au fost găsiţi împuşcaţi în comitatul San Bernadino, California. Este cel mai mare masacru de acest tip al speciei protejate federal. Animalele făceau parte dintr-un grup de 120 de exemplare. O parte din animale au fost surprinse în timp ce beau apă, fiind ucise cu tot cu puii lor, relatează Washington Post.

Animalele sunt considerate un simbol al Vestului american şi „parte a moştenirii noastre naţionale”, a spus un reprezentant al autorităţilor federale. „Vom urma orice pistă şi nu ne vom lăsa până nu vom aresta şi supune judecăţii pe cei responsabili pentru aceste ucideri crude şi sălbatice”, a spus acesta.

Biroul federal şi mai multe organizaţii de protecţie a animalelor au strâns deja o recompensă de peste 50.000 de dolari pentru cei care oferă informaţii de ajutor pentru prinderea celui/celor vinovaţi.

Activiştii şi-au dublat eforturile în ultimele zile pentru a împiedica ca şi alte exemplare să fie ucise, dar nu au încă suspecţi.

În cazul celor mai multe animale împuşcate, trăgătorul a deschis focul de la distanţă ţintind gâtul acestora folosind cel mai probabil o puşcă.

„Suntem profund tulburaţi în faţa acestor crime gratuite, a masacrării fără sens a măgarilor noştri sălbatici” a spus preşedintele Humane Society a Statelor Unite.

Măgarii sălbatici au crescut în deşerturile Africii de Nord, fiind aduşi în America de Nord de către coloniştii spanioli. Aceştia au fost animale de povară pentru primii exploratori europeni ai vestului american. Până la epoca Goanei după Aur au ajuns indispensabili pentru minerii care aveau nevoie să transporte provizii.

În lipsa unui prădător natural, ei s-au înmulţit peste măsură în regiunea aridă, întrând în vizorul vânătorilor şi fermierilor deveniţi frustraţi că aceşti măgăruşi le lipseau de hrană vitele.

În anii 50, The Los Angeles Times relata uciderea în masă agresivă şi scăpată de sub control a măgarilor sălbatici. Abia ani mai târziu, în 1971, Velma Johnston devenită cunoscută ca “Wild Horse Annie” a convins Congresul să adopte o lege pentru protejarea cailor şi măgarilor sălbatici.

Iar acum, după 45 de ani, înmulţirea lor a stârnit aprige ciocniri între localnici şi aceste animale care se pun în calea maşinilor, ca şi între agenţiile locale şi cele federale care nu se înţeleg asupra gestionării lor. 

Unii localnici spun că aceste specii sunt invazive, non-native şi sălbatice, în timp ce legea intrată în vigoare în 1971 le descrie ca „simboluri vii ale spiritului de pionierat al Vestului”.

Biroul de Management al Pâmânturilor estimează un număr de 16.000 de exemplare aflate pe arii protejate şi supravegheate federal în cinci state.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite