3,4 milioane de dolari amendă pentru SPLC; Facebook, Amazon, Google şi Twitter îi folosesc în continuare etichetele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă mai amintiţi de SPLC, ONG-ul american care a pus „Merry Christmas” pe listele de ură? Şi care a etichetat călugăriţe catolice, jurnalişti care militează împotriva ISIS, veterani de război şi organizaţii creştine de advocacy drept „grupuri de ură”? Săptămâna trecută SPLC a fost amendat cu 3,4 milioane de dolari pentru că l-a inclus pe reformatorul musulman Maajid Nawaz pe aceste „liste de ură”.

Săptămâna aceasta Washington Post a publicat un articol intitulat „SPLC şi-a pierdut toată credibilitatea”. „După ani de zile în care au mânjit oameni de valoare cu acuzaţii false de bigotism, the Southern Poverty Law Center (SPLC) a fost, în sfârşit, trasă la răspundere”, scrie Marc A. Thiessen în The Washington Post. Reformatorul musulman Maajid Nawas, de la Quilliam Foundation, a dat în judecată SPLC şi a câştigat. ONG-ul american a fost de acord să plătească daune morale în valoare de 3.4 milioane de dolari şi şi-a cerut public scuze către Maajid Nawas şi Quilliam Foundation. 

„Grup de ură” este oricine care nu se aliniază cu ideologia de stânga a SPLC

„SPLC este o organizaţie care a desfăşurat, în anii 70, o activitate importantă declanşând procese pentru drepturi civile împotriva Ku Klux Klan-ului. Dar s-a transformat între timp într-o caricatură, etichetând practic pe oricine care nu se aliniază cu ideologia sa de stânga drept «extremist» sau «grup de ură»”, arată Marc A. Thiessen.

Să sperăm că este doar prima amendă dintr-o serie lungă, deoarece nu este prima dată când SPLC a făcut aşa ceva. În 2010, a etichetat organizaţia Family Research Council (FRC) – o organizaţie creştină de advocacy care se opune avorturilor şi căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex – pe «harta sa de ură». Doi ani mai târziu, un bărbat înarmat a intrat în sediul FRC cu intenţia de «a ucide cât mai mulţi oameni şi de a mânji cu hamburgeri feţele victimelor». A spus FBI-ului că a folosit site-ul SPLC pentru a-şi alege ţinta,” mai scrie Thiessen.

„Din păcate, multe publicaţii încă iau etichetele puse de SPLC în serios”, arată jurnalistul de la The Washington Post. „Anul trecut, ABC News a publicat un articol cu titlul: «Jeff Sessions s-a adresat unui grup de ură anti-LGBT», în care scria că «Sessions s-a adresat unor membri ai Alliance Defending Freedom, care a fost etichetată drept un «grup de ură anti-LGBT de SPLC în 2016.» Alliance Defending Freedom este o organizaţie respectabilă formată din avocaţi creştini care apără libertatea religioasă, şi tocmai a susţinut un caz în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite, Masterpiece Cakeshop v. Colorado Civil Rights Comission. A câştigat, cu un vot de 7 la 2. Nu este un «grup de ură». Dacă putem spune ceva despre ADF, este că se luptă cu ura împotriva creştinilor.

Facebook, Amazon, Google şi Twitter folosesc în continuare etichetele SPLC

Şi nu doar publicaţii precum ABC News iau etichetele SPLC în serios. Un articol publicat la începutul lunii iunie de dailycaller.com ne arată că Facebook, Amazon, Google şi Twitter folosesc etichetele puse de SPLC pentru a decide ce organizaţii sunt „grupuri de ură”. În timp ce Facebook a arătat că se consultă cu SPLC, dar că definiţia „grupurilor de ură” pe care o aplică platforma este diferită faţă de cea a SPLC, Amazon acordă SPLC puteri sporite asupra programului caritabil Amazon Smile, în timp ce compania susţine că rămâne imparţială. Nu este deloc clar cum crede Amazon că rămâne, în acest fel, imparţială – arată The Daily Caller; sau dacă Amazon consideră SPLC drept o organizaţie imparţială. În orice caz, grupuri de advocacy creştin precum ADF sunt excluse din programul Amazon Smile; în timp ce grupuri antisemite declarate, precum Nation of Islam, sunt prezente în program.  

SPLC a fost criticat de un spectru larg de publicaţii mainstream. A fost numit „o escrocherie bazată pe comerţul cu ură” de The Federalist, iar lipsa de credibilitate a SPLC a fost subliniată de întreaga presă americană, de la New York Times la The Wall Street Journal, de la Politico la The Washington Post, da la Tablet Magazine la The Montgomery Advertiser, de la Philantropy la Harper’s Magazine, de la Bloomberg la The Weekly Standard, de la National Review la The Washington Free Beacon.

Obiectivele SPLC: distrugerea adversarilor ideologici şi închiderea dezbaterii publice democratice

Din nefericire, sunt mici şanse ca înţelegerea la care SPLC a ajuns în cazul Nawaz să împiedice SPLC să-i mânjească pe alţii – 3.4 milioane de dolari este o picătură într-un ocean pentru această organizaţie, care a adunat 132 de milioane de dolari între noiembrie 2016 şi octombrie 2017 şi are fonduri care se ridică la 477 de milioane de dolari, printre care 92 de milioane de dolari în conturi în afara ţării. Să mânjeşti grupuri conservatoare este o afacere foarte profitabilă”, arată Marc A. Thiessen din articolul din această săptămână din The Washington Post.

Am arătat, deja, că activitatea SPLC nu se rezumă la etichetarea adversarilor politici şi ideologici. Conform lui Mark Potok, Senior Fellow al SPLC, scopul SPLC este să „distrugă grupările pe care le etichetează”, să le „distrugă cu desăvârşire” (link aici către o înregistrare care surprinde declaraţia lui Potok). El a mai recunoscut că definiţia de „grup de ură” folosită de SPLC „nu are nimic de-a face cu criminalitatea, sau cu violenţa, sau cu orice fel de presupunere pe care am face-o că «un grup ar putea să fie periculos.» Este strict ideologică.

Dincolo de faptul că este foarte profitabilă, această practică a lipirii „etichetelor de ură” pe fruntea adversarilor de idei are, în fapt, ca obiectiv scoaterea oricărui discurs creştin şi conservator legitim în afara spaţiului public. Este un procedeu care încalcă regulile de bază ale dezbaterii democratice şi care închide, în fapt, orice dezbatere democratică.

SPLC îşi cere public scuze, în timp ce presa românească tace asurzitor

SPLC a greşit când l-a inclus pe Maajid Nawaz în Ghidul nostru de teren despre extremiştii anti-musulmani”, citim pe site-ul SPLC. „Deşi avem diferenţe de opinie în ceea ce priveşte anumite poziţii ale dlui Nawaz şi ale fundaţiei Quilliam, ei nu sunt, dincolo de orice dubiu, extremişti anti-musulmani. Ne cerem scuze în mod sincer de la dl Nawaz, de la fundaţia Quilliam, şi de la cititorii noştri pentru această greşeală”, citim pe site-ul SPLC.  

Între timp, aflăm că ADF a câştigat cel de-al nouălea caz pe care l-a susţinut în faţa Curţii Supreme a Statelor Unitecazul National Institute of Family and Life Advocates v. Becerra; prin decizia din această săptămână a Curţii Supreme, a fost abolită o lege din California care obliga centrele de consiliere pentru criză de sarcină să facă reclamă gratuită pentru industria avortului.

Nu am văzut nicăieri vreo formă de retractare şi nu am auzit vreo scuză din partea acelor publicaţii româneşti care au preluat fără nici o verificare etichete puse de SPLC unor asociaţii de advocacy creştine precum Alliance Defending Freedom; şi care, pe baza acestor etichete, au stigmatizat un eveniment la care a participat şi ADF International (partener global al ADF) şi au etichetat o mare parte a grupurilor religioase din România, de la ortodocşi la catolici, protestanţi, evanghelici şi mozaici, drept „grupuri de ură”.

Update: 60 de organizaţii intenţionează să dea în judecată SPLC, în lumina despăgubirilor de 3,4 milioane de dolari plătite de SPLC către Maajid Nawaz şi Quilliam Foundation. „Presupunerile neîntemeiate care s-au discutat în cazul Quilliam sunt foarte similare cu o serie de presupuneri neîntemeiate făcute în cazul altor grupuri”, a declarat Matt Staver, fondatorul şi preşedintele organizaţiei pro-familie Liberty Counsel. „SPLC promovează propagandă falsă, demonizează şi etichetează grupuri cu care nu este de acord, şi aceste etichete au atât consecinţe economice, cât şi fizice”.  

Pe aceeaşi temă:

Răspuns dlui Radu Răileanu de la ActiveWatch: 6 informaţii false în 9 paragrafe de text – link aici
Monetizarea urii – o afacere extrem de profitabilă. Cazul SPLC – link aici

Creştinismul, cea mai persecutată religie – link aici

Mark Zuckerberg: „Silicon Valley e un loc extrem de înclinat către stânga” – link aici

Romeo şi Julieta – în afara legii? – link aici

Definiţia Căsătoriei, familia monoparentală şi cinema-ul de mall – link aici

Despre Căsătorie şi gândirea domului Cioloş – link aici  

Trei lucruri cel puţin la fel de rele ca Ciuma Roşie. Şi o metodă de a le opri – link aici

Karl Marx a avut dreptate? – link aici

Despre moartea lui Alfie Evans – link aici

A făcut dl Vasile Bănescu afirmaţii rasiste, sexiste şi clasiste? – link aici

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite