Zborul MH17 al Malaysia Airlines. Rusia prezintă o contrapropunere la ONU în legătură cu crearea unui tribunal internaţional

Zborul MH17 al Malaysia Airlines. Rusia prezintă o contrapropunere la ONU în legătură cu crearea unui tribunal internaţional

Vitali Ciurkin, ambasador rus. FOTO Russia Today

Rusia a anunţat luni că a prezentat o contrapropunere partenerilor săi din Consiliul de Securitate al ONU care doresc crearea unui tribunal special pentru judecarea celor responsabili în cazul prăbuşirii avionului Boeing aparţinând Malaysia Airlines în urmă cu un an în estul Ucraina, relatează AFP şi „Le Figaro”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Crearea unui tribunal internaţional este cerută de Malaezia, Olanda şi Marea Britanie, care au pus în circulaţie un proiect de rezoluţie în acest sens.
 
„Noi considerăm că acest lucru nu este prevăzut în Carta ONU. Consiliul de Securitate nu ar trebui să se ocupe de astfel de probleme', a declarat ambasadorul rus, Vitali Ciurkin, potrivit AFP, citat de Agerpres.  
 
Rusia „a prezentat propriul proiect şi a convocat consultări” în Consiliu care vor avea loc luni după-amiază cu uşile închise.
 
În proiectul susţinut de ruşi este susţinută ideea că Organizaţia Internaţională de Aviaţie Civilă „ar putea juca un rol mai activ” în această anchetă interaţională şi ar fi recomandată nominalizarea unui „reprezentant special” în acest dosar, arată „Le Figaro”
 
Vitali Ciurkin nu a oferit mai multe detalii în legătură cu proiectul rus, spunând doar că este vorba despre o sugestie diferită venită din partea Moscovei.
 
De asemenea, oficialul rus cere „finalizarea într-un timp cât mai scurt” a anchetei, iar echipa de anchetatori formată din persoane din cinci state (Olanda, Australia, belgia, Malaezia şi Ucraina) trebuie să ţină la curent Consiliul. 
 
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat, săptămâna trecută, că înfiinţarea unui tribunal special în acest caz ar fi „contraproductivă”. Totuşi,  Malaezia a distribuit recent statelor membre ale Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie pentru crearea acestui tribunal special, fiind susţinută de Olanda, ţara de unde provin 193 din cele 298 de victime ale accidentului din iulie 2014. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările