Vulturul risipitor. Cum a reuşit să consume tot bugetul unui proiect de cercetare

Vulturul risipitor. Cum a reuşit să consume tot bugetul unui proiect de cercetare

FOTO EPA-EFE

Un grup de oameni de ştiinţă ruşi care urmăresc tiparele de migraţie ale vulturilor s-a trezit cu facturi enorme la serviciul de roaming după ce unele păsări au zburat către Iran şi Pakistan cu transmiţătoare de tip SMS asupra lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflând păţania lor, compania rusească de telefonie Megafon s-a oferit să le anuleze datoria şi să-i ajute să continue proiectul cu un tarif special, redus. 

Echipa formată din voluntari ai Centrului de Reabilitare a Animalelor din Novosibirsk a început deja să strângă fonduri pentru a-şi plăti datoria, reuşind să strângă peste 100.000 de ruble (1.223 de lire).

Păsările au plecat din sudul Rusiei şi Kazakhstan. În special unul dintre vulturii de stepă, Min, a făcut cheltuieli mari cu zborul lui în Iran. Min a acumulat mesaje text în decursul verii în Kazakhstan, dar, cum nu s-a aflat în aria de acoperire a reţelei, nu le-a putut transmite. Apoi a zburat pe neaşteptate în Iran, de unde a trimis tot şirul imens de mesaje text.  

Dacă în Kazakhstan preţul unui SMS este de 15 ruble (18 peni sau 30 de cenţi americani), în Iran este de circa trei ori mai mare. Vulturul Min singur a epuizat tot bugetul de urmărire.

SMS-urile transmit coordonatele păsărilor, iar apoi echipa foloseşte imagini din satelit pentru a se asigura că acestea ajung în locuri sigure. 

În special liniile de înaltă tensiune pun în pericol viaţa vulturilor de stepă, specii ameninţate în Rusia şi Asia Centrală. Păsările se împerechează în Siberia şi Kazakhstan şi migrează în Asia de Sud.
Echipa monitorizează în prezent 13 vulturi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: