Vladimir Putin vizitează Crimeea, pe fondul unor exerciţii militare terestre şi navale ruse la Marea Neagră şi creşterii tensiunilor cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Sputnik
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Sputnik

Aflat în vizită în Crimeea, peninsula anexată de Rusia de la Ucraina în martie 2014, preşedintele rus Vladimir Putin le-a transmis liderilor ucraineni să dovedească simţul realităţii în ceea ce priveşte soluţionarea tensiunilor care au izbucnit recent între Moscova şi Kiev, după o presupusă incursiune a unor „sabotori“ ucraineni în peninsula de la Marea Neagră pentru orchestrarea unui atac.

„Sper ca această incursiune să nu fie ultima alegere şi ca simţul realităţii să câştige. Nu vom întrerupe relaţiile diplomatice, în ciuda refuzului autorităţilor ucrainene de a menţine legături complete la nivelul ambasadorilor“, a declarat liderul de la Kremlin, potrivit Reuters şi news.ro.

Putin a precizat că analizează implementarea unor noi măsuri de securitate în Crimeea.

Preşedintele rus a ajuns vineri dimineaţă la Sevastopol, unde participă la o întâlnire a Consiliului de Securitate.

Tensiunile ruso-ucrainene au escaladat săptămâna trecută, după ce FSB (fostul KGB) a anunţat că mai mulţi agenţi de securitate ucraineni au fost capturaţi în timpul unei presupuse incursiuni în peninsula Crimeea, care avea drept scop organizarea unui atac asupra infrastructurii.

Ulterior, Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko s-au lansat într-un război al retoricii. Preşedintele rus i-a acuzat pe ucraineni că se coboară la acte de terorism, în vreme ce liderul ucrainean a declarat că acuzaţiile sale reprezintă doar un pretext cinic pentru o nouă agresiune militară.

Imediat după lansarea acuzaţiilor, ruşii şi-au întărit forţele militare în peninsulă.

De asemenea, Petro Poroşenko le-a cerut unităţilor militare staţionate în estul teritoriului ucrainean să fie în alertă maximă şi pregătite pentru orice agresiune.

În timpul vizitei, preşedintele rus va mai purta discuţii cu politicienii proruşi şi va merge la tabăra de vară Tavrida. 

Exerciţii militare ruse la Marea Neagră

Pe de altă parte, forţe terestre şi navale ruse au efectuat „exerciţii logistice“ în Crimeea chiar în ajunul vizitei lui Putin.

Forţele armate ruseşti au efectuat un exerciţiu militar care a implicat transferul de trupe şi echipament de pe continent în peninsula Crimeea.

La exerciţiu au participat nave ale Flotei Mării Negre, între care nava de desant Ţezar Kunikov, submarinul diesel-electric Starîi Oskol, mai multe nave de deminare, crucişătoare de rachete, precum şi trenuri şi nave fluviale.

Trupele care au participat la exerciţiu au repetat de asemenea manevre de distrugere a unor grupuri de sabotori şi de respingere a unui atac cu submarin. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a inspectat unităţi care participă la manevre în portul Novorossiisk.

Exerciţiul face parte din cadrul unor manevre militare mai extinse ale trupelor de logistică, care au început marţi în sudul Rusiei şi la care participă 2.500 de militari şi aproximativ 350 de vehicule, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării, citat de China Noua şi Agerpres.

Ucraina, alarmată de mişcările de trupe din Crimeea

Ucraina a anunţat marţi că Rusia se ocupă de militarizarea intensă a Crimeii ocupate, unde şi-a sporit în ultimul timp capacităţile militare. Pe lângă cele trei submarine din clasa „Varşovianka“, trei fregate noi de tipul „Amiral Makarov“, care au sosit deja la baza navală din Sevastopol (dintr-un total preconizat de şase), 30 de tancuri, precum şi rachete de coastă de tipul „Bastion“, Rusia a început instalarea de sisteme avansate de apărare antiaeriană şi antirachetă S-400 în peninsulă, cu o rază de acţiune de 400 kilometri.

În ultimele săptămâni s-a înregistrat, de asemenea, o intensificare a bombardamentelor şi violenţelor în estul Ucrainei, unde trupe guvernamentale luptă împotriva separatişilor separatişti, care deţin controlul asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk (Donbas).

În acest context, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a avertizat că nu exclude o „invazie rusă la scară mare“ şi va fi „nevoit să impună legea marţială şi să ordone mobilizarea“.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite