Vladimir Putin – „the last emperor”?

Federaţia Rusă se confruntă în prezent cu o dilemă practic irezolvabilă, care e valabilă pentru orice imperiu sau stat polietnic şi multiconfesional – dilema identitară. Ca şi în atâtea alte situaţii problematice, Kremlinul e la răspântie.

Puterea centrală caută soluţii salvatoare care, pe de o parte, să permită satisfacerea revendicărilor identitare a majorităţii populaţiei ruse, iar pe de altă parte – să creeze un confort socio-politic reprezentanţilor minorităţilor etnice şi să ţină în frâu tendinţele secesioniste ale republicilor din componenţa federaţiei (vezi postarea mea „Focarele separatiste ale Rusiei”). În ultimii ani, puterea, din dirijor al proceselor naţionale se transformă în ostatic al fenomenelor identitare care se produc în Federaţia Rusă. Se consumă epoca „naţionalismului dirijat”, când se experimenta cu diferite partide şi grupări cu mesaj extremist, utilizate pentru a radicaliza şi ridiculiza ideile naţionaliste în scop electoral. Astăzi naţionalismul în Rusia nu mai este privit ca un curent politic marginal, deoarece tot mai mulţi reprezentanţi ai elitelor intelectuale, birocratice, militare, ai clasei de mijloc împărtăşesc ideea unui stat construit pe criterii naţionale. Potrivit unor estimări, în condiţiile unor alegeri neafectate de factorul administrativ, un partid naţionalist solid, care să consolideze toate curentele cu viziuni naţionaliste ar putea acumula până la 40% din voturi, ceea ce reprezintă un procentaj periculos de mare [1]. Problemele migraţioniste accentuează acest trend, or, pe exemplul statelor europene, se cunoaşte că sporirea imigraţiei ilegale cu 5% duce la creşterea simpatiilor pentru forţele politice radicale de dreapta cu 10% [2].

O dovadă a fortificării naţionalismului exclusivist rus este că, potrivit datelor prezentate în noiembrie 2011 de centrul sociologic rus Levada, 62% dintre respondenţi susţineau controversata campanie socială la nivel federal “Să încetăm să mai hrănim Caucazul!”; ceea ce indirect vorbeşte despre dorinţa ruşilor de a despovăra ţara de prezenţa unor populaţii considerate ostile şi consumatoare de resurse[i] [3]. Partidul puterii, „Rusia Unită” („Единая Россия”) este nevoit să atragă o parte din voturile acestui electorat naţionalist, pentru a avea majoritatea; deci e nevoit să pedaleze el însuşi pe ideea naţională. Totodată, nu poate îndepărta voturile minoritarilor (mai exact voturile etniilor), care sunt decisive în lupta politică. Mai mult, puterea trebuie să fie foarte precaută pentru a nu genera secesionism teritorial, care reacţie la naţionalismul şovin rusesc. De aici şi dilema cronică a Kremlinului privind strategiile electorale şi ideologice, permanenta căutare de soluţii optime.  

O găselinţă a strategilor de la Kremlin, menită să calmeze spiritele naţionaliste, este iniţiativa de înlocuire a termenilor. Din logica formală se cunoaşte că termenii şi definiţiile condiţionează interpretările retorice şi ideologice. Astfel, guvernul rus a propus ca, la nivel legislativ şi social, termenul „naţional” să fie utilizat doar în raport cu întreaga Federaţie Rusă. Iar popoarele şi entităţile de pe teritoriul FR pierd dreptul de a-şi atribui acest termen; ele se vor numi „etnii”. În aşa mod, din punct de vedere formal şi terminologic, conflicte pe criterii naţionale nu vor mai exista, ele vor fi denumite conflicte interetnice; ceea ce diminuează forţa unor sintagme şi stereotipuri naţionaliste vehiculate anterior. Reforma în terminologie are menirea să „dezarmeze ideologic” un şir de mişcări, stereotipuri şi expresii ale ultra-naţionaliştilor ruşi. Însă scopul ultim al acestei iniţiative este, potrivit lui Putin şi Medvedev, „crearea unei naţiuni ruseşti integre, cu păstrarea identităţii etnice a tuturor popoarelor conlocuitoare”, după modelul „poporului sovietic” [4]. În prezent se întreprind studii ştiinţifice de investigare şi măsuri complexe de formare a opiniei publice cu privire la oportunitatea creării naţiunii ruseşti. Miza este crearea unei supraidentităţi civice, cvasinaţionale, care să reprezinte şi în care să se regăsească toate etniile conlocuitoare ale Federaţiei Ruse. E de menţionat în acest sens culegerea „Naţiunea Rusească: Edificarea şi diversitatea etnică” („Российская нация: Становление и этнокультурное многообразие”), editată în 2011 de Institutul de Etnologie şi Antropologie al Academiei de Ştiinţe din FR. În lucrare se conţin un şir de concluzii şi recomandări special destinate politicii de formare a naţiunii civice ruseşti şi de integrare a etniilor într-un conglomerat identitar comun.

Dar cel mai grăitor, în contextul îngrijorărilor autorităţilor cu privire la situaţia identitară din ţară, este publicarea unui articol conceptual la acest subiect de către Vladimir Putin însuşi, la 23 ianuarie 2012. Întitulat „Rusia: chestiunea naţională” („Россия: национальный вопрос”), articolul conţine un şir de teze importante, prezentate atât în contextul preelectoral al prezidenţialelor din 2012, cât şi sub forma unei viziuni generale privind relaţiile identitare din Federaţia Rusă. Vladimir Putin a încercat să găsească formulările retorice care i-ar permite puterii centrale să satisfacă şi solicitările naţionaliste ale majorităţii ruse, şi revendicările de autoafirmare identitară ale minorităţilor etnice şi ale entităţilor teritoriale încorporate în FR. E de remarcat că Putin operează deja cu termenii „etnie”, „interetnic”, sugerând superioritatea şi calitatea integratoare a termenilor „naţiune”, „naţional”. În preambulul articolului, Putin recunoaşte că realitatea zilei de azi, la nivel global, este „creşterea tensiunilor intertetnice şi interconfesionale”, iar erorile de integrare identitară, etno-confesională, proprii ţărilor occidentale ar trebui să fie de învăţătură pentru Rusia. Potrivit autorului, Rusia poate fi salvată de pericolul sciziunii interne şi de „bacilul naţionalismului” doar prin afirmarea sa ca „civilizaţie polietnică”, fortificată de un „nucleu cultural rusesc”, de un „cod cultural comun”. Din textul articolului reiese clar preocuparea lui Putin pentru împăciuirea etno-confesională şi menţinerea republicilor rebele în cadrul teritoriului comun, sub umbrela unei „civilizaţii” a culturii ruse. Totodată, el se pronunţă împotriva ideii de creare a partidelor regionale, care ar promova în mod inevitabil separatismul. În plus, sugerează că liderii regionali care se vor promova în baza mesajelor cu subtext naţionalist vor putea fi excluşi din competiţia electorală. Putin indică expres necesitatea educării tuturor cetăţenilor FR în spiritul culturii ruse, recomandând chiar întocmirea unei liste de 100 de cărţi, care să fie de căpătâi pentru cetăţenii naţiunii ruseşti în devenire, pentru cultivarea „patriotismului civic”.

Neputând ocoli menţionarea unor realităţi din cotidianul relaţiilor naţionale, Putin a încercat manevra de a explica recentele conflicte de esenţă identitară din Rusia prin invocarea unor defecţiuni în activitatea instituţiilor sociale; potrivit lui, reacţia şi intervenţia neinspirată a unor instituţii, în special a organelor de interne în diverse cazuri conflictuale, a condus la declanşarea unor violenţe dintre diferite grupuri în ultimii ani. Deci, nu motivul etno-naţional ar sta la baza conflictelor dintre majoritari şi minoritari în diferite regiuni ale ţării, ci lipsa unei intervenţii adecvate din partea organelor de control. Un subcapitol aparte Putin îl dedică problemei imigraţiei. Aici accentul este pus în primul rând pe înăsprirea controlului asupra proceselor migraţioniste, inclusiv pe sporirea sancţiunilor juridice şi pe implicarea mai activă a poliţiei în descurajarea diferitelor excese ce reies din contactele dintre migranţi şi băştinaşi. Se va cere din partea migranţilor însuşirea obligatorie a limbii ruse şi cunoaşterea elementară a culturii ruse. În acelaşi timp, în scopul evitării creării enclavelor etnice, se va încerca dispersarea fluxurilor de migranţi în diferite zone ale Rusiei, unde e nevoie de forţă de muncă. În mod aparte, Putin s-a pronunţat dur cu privire la caracterul periculos al grupărilor criminale organizate pe criterii etnice şi de clan, care ameninţă nu doar ordinea socială, dar şi integritatea regională[ii] [5].

Câteva concluzii importante putem face de pe urma acestui articol al lui Vladimir Putin. În primul rând, o analiză de conţinut a textului relevă dorinţa vădită a lui Putin de a înlocui matricea naţional-identitară cu o matrice culturală; pentru un locuitor al Rusiei nu componenta etnică şi confesională ar trebui să fie prioritară în formarea identităţii sale, ci componenta culturală şi civică. Este clar că Putin repetă strategia bine cunoscută a tuturor conducătorilor de imperii, care trebuiau să ţină la un loc un conglomerat de popoare şi teritorii. Ştim că această strategie este practic unica valabilă în condiţii de eterogenitate, dar pe termen lung este fragilă, deoarece are foarte multe vulnerabilităţi. Mai devreme sau mai târziu, constructivismul civic se va izbi de revendicările primordialiste ale etniilor care îşi reclamă dreptul la afirmare identitară şi independenţă.

O altă concluzie, care reiese şi din contestul socio-politic şi economic al apariţiei articolului, este că puterea centrală se arată extrem de îngrijorată cu privire la evoluţia situaţiei identitare în Rusia. Integritatea teritorială a Federaţiei Ruse este prioritatea nr. 1 a lui Putin, dar această integritate este ameninţată şi puterea face încercări aproape disperate de a menţine un echilibru social şi etno-confesional, pentru ca situaţia să nu degenereze rapid şi ireparabil. Se observă că Putin înclină balanţa în direcţia minorităţilor şi a republicilor etnice, demonstrându-le avantajele aflării în cadrul FR şi amintindu-le de libertăţile de afirmare identitară şi confesională de care acestea se pot bucura neîngrădit. În scopul temperării spiritelor secesioniste şi a păstrării integrităţii, puterea e nevoită să favorizeze în mesajele sale minorităţile etnice, criticând dur manifestările naţionaliste ce izvorăsc din mijlocul majorităţii.

În al treilea rând, observăm că Putin nu se jenează să arate şi „biciul”, pe care îl va aplica în caz că nu este destul de convingător pe calea ideologiei şi a diplomaţiei. Găsim în mesajul lui Putin ideea că orice tentativă de separare teritorială este apriori inacceptabilă, oricare ar fi motivele invocate. „Da” pentru afirmare identitară, „Nu” pentru separare teritorială, ar fi mesajul formulat de Putin. Sunt menţionate în câteva rânduri organele de forţă, ca instituţii ce ar trebui să se ocupe mult mai serios de diminuarea factorului naţionalist şi secesionist. Organele specializate urmează să contracareze şi influenţele din exterior, deoarece în prezent faţă de Federaţia Rusă se aplică tehnologii de război psihologic şi informaţional similare cu cele aplicate la sfârşitul anilor 1980 faţă de URSS.

Cea mai importantă constatare pe care o putem face de pe urma apariţiei acestui articol este că puterea centrală a ajuns să recunoască deschis problema naţională cu care se confruntă Rusia, iar recunoaşterea publică de o asemenea manieră şi la un asemenea nivel a acestei probleme trădează gravitatea situaţiei. S-ar putea ca Vladimir Putin să fie un fel de „the last emperor” (ultimul împărat) al imperiului rus, în forma sa federală actuală. Provocările pe care le va înfrunta Rusia într-un viitor nu prea îndepărtat sunt mult prea serioase, iar procesele centrifuge etnice şi teritoriale îşi sporesc turaţiile în ciuda oricăror încercări de a le stopa din partea Kremlinului.

Există o factologie consistentă în sprijinul acestor din urmă teze, precum există şi diverse scenarii care înfăţişează eventuala destructurare a Federaţiei Ruse (însă prezentarea lor nu se încadrează în acest format restrâns de articol). Dintre cercetătorii care împărtăşesc viziunea unei destructurări a FR, îl putem menţiona, de exemplu, pe conflictologul rus Iuri Platonov. Acesta face în cartea sa, „Expansiunea etnică” („Этническая экспансия”), o analiză critică a evoluţiei demografice în Federaţia Rusă şi ajunge la concluzia că în viitorul cel mai apropiat Rusia se va confrunta cu riscuri foarte mari de ordin secesionist, în diverse zone ale teritoriului său. Cu privire la situaţia din Orientul îndepărtat, bunăoară, Platonov prognozează că în următoarele decenii aceste regiuni vor fi dominate de componenta etno-confesională chinezo-budistă. Pe termen lung, această stare de lucruri ar putea crea premisele pentru ieşirea unor regiuni mari din componenţa Federaţiei Ruse, astfel încât teritoriul statului rus să se limiteze la frontierele Rusiei Moscovite din secolele XIV-XVI. Iar potrivit vocilor celor mai critice, Federaţia Rusă este de facto scindată, şi doar existenţa unei puteri centrale oficiale creează impresia unităţii politico-administrative[iii] [6].

În aprilie 2011, politicianul rus Grigori Iavlinski, ex-vicepremier, atenţionase asupra adâncirii prăpastiei dintre puterea centrală şi societatea rusă, care poate avea urmări foarte grave, avându-se în vedere precedentele din istoria Rusiei. „De două ori în ultimii o sută de ani în mod brusc s-a produs un colaps rapid şi total al statului după schema: „era, era şi deodată a încetat să fie””, a declarat Iavlinski. În aceeaşi perioadă, jurnalistul rus Oleg Kashin a ţinut o lecţie publică în cadrul căreia a afirmat că Federaţia Rusă se va destrăma încă în timpul vieţii actualei generaţii, fiind susţinut în această privinţă de publicistul Konstantin Krâlov. Aceste opinii contribuie la formarea unei stări de spirit generale la nivel de elite ruseşti, atât la nivel de centru, cât şi în provincie[iv] [7].

Există vreo soluţie pentru integritatea teritorială a Federaţiei Ruse, care să o salveze de la dezintegrarea pe linii etno-confesionale? Potrivit unor autori şi politicieni din Rusia, unica soluţie, dureroasă, dar necesară, ar fi modificarea Constituţiei şi a structurării administrative a Federaţiei Ruse, prin care să se renunţe la divizarea pe regiuni şi republici etno-naţionale şi să se treacă la unităţi administrative formate pe criterii economice. Raţionamentul acestei soluţii este următorul: toate federaţiile construite pe principiul etno-naţional sunt sorite destrămării şi pieirii; unicile federaţii viabile sunt cele construite pe criteriu teritorial-economic (cum e în cazul SUA sau al Germaniei). Federaţia Rusă a moştenit un sistem administrativ problematic de la Imperiul Rus şi apoi de la Uniunea Sovietică – pe linia frontierelor etnice –, pe care încearcă să-l menţină în viaţă, însă cu un preţ tot mai mare. Istoria şi realităţile identitare contemporane arată că asemenea structură federativă nu poate asigura pe termen îndelungat integritatea statului [8]. Astăzi, integritatea şi consistenţa Federaţiei Ruse se menţin în mare măsură datorită popularităţii lui Vladimir Putin şi strategiilor relativ echilibrate aplicate de Kremlin. Va fi capabilă următoarea generaţie de politicieni ruşi să menţină acest echilibru în relaţiile identitare, sau Putin se va dovedi a fi cu adevărat “the last emperor”? Evoluţiile identitare în plan global şi regional par să încline balanţa în favoarea ultimului scenariu.   

1.       Владимир Прибыловский: «Россия как Нигерия» // 30.03.2009 / http://www.rabkor.ru/interview/2288.html

2.       Чем миграционная ситуация сегодня отличается от проблем в прошлом десятилетии? Каковы перспективы миграционной политики? // Краснодарские известия / http://www.hrmonitor.ru/index.php?pname=news&news_id=901

3.       Россияне об обстановке на Северном Кавказе, национализме, политике и финансировании региона, лозунге "Хватит кормить Кавказ" // 15.12.2011 / http://www.levada.ru/15-12-2011/rossiyane-ob-obstanovke-na-severnom-kavkaze-natsionalizme-politike-i-finansirovanii-regio

4.       Межнациональные конфликты отменяются. Останутся лишь "межэтнические" // Иван Родин. Независимая газета. 2011-08-23 / http://www.ng.ru/politics/2011-08-23/1_national.html

5.       Россия: национальный вопрос / Владимир Путин. Независимая газета. 2012-01-23 // http://www.ng.ru/politics/2012-01-23/1_national.html

6.       Постсоветское пространство в ближайшем будущем может стать ареной глобального передела // «Новый Регион – Москва». 10.06.11 / http://nr2.ru/authors/335092.html

7.       Распадётся ли Россия? // 13.04.2011 / http://ttolk.ru/?p=3184

8.       Соединенные Штаты России // Виктор Алкснис. Свободная пресса. 30 октября 2012 / http://www.svpressa.ru/society/article/60252/