VIDEO Vladimir Putin reînvie era sovietică: preşedintele relansează programul naţional de fitness iniţiat de Stalin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Rusiei practică sporturi oricât de des poate. FOTO Reuters
Preşedintele Rusiei practică sporturi oricât de des poate. FOTO Reuters

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să readucă în actualitate unele obiceiuri specifice erei sovietice, cum ar fi exerciţiile fizice în masă. Şeful de la Kremlin vrea să lanseze un nou program naţional, cu sloganul „Toată lumea la linia de start!”, în care exerciţiile fizice ale maselor de oameni în stadioane, paradele de atleţi prin Piaţa Roşie şi propaganda naţionalistă ar merge mână în mână.

Pe 24 martie, Putin a semnat un ordin prin care se reintroduce programul sportiv iniţiat în perioada anilor 1930, sub conducerea lui Iosif Stalin, denumit „Pregătiţi pentru Muncă şi Apărare” (GTO, acronim potrivit numelui în rusă), relatează „The Atlantic”.

În Rusia, programa şcolară prevede ore de sport pentru toţi elevii, însă în afara sistemului de învăţământ există libertatea de a practica sau nu sporturi. Însă Putin plănuieşte să schimbe această situaţie şi implementeze acest program finanţat din fonduri naţionale, şi să-i reînveţe pe ruşi obiceiurile de acum opt decenii: fitness, sănătate, patriotism.

Astfel, GTO va demara odată cu luna septembrie, în toată Federaţia Rusă. Rămâne de văzut cum se va desfăşura campanie în această perioadă modernă, însă în perioada URSS-ului toţi oamenii erau înrolaţi, de la copii până la vârstnici.

Adolescenţii învăţau tehnici de bază în pregătirea militară, pe lângă orele de înot sau schiat, iar vârstnicii aveau un program de atletism dedicat lor. GTO era un motiv de mândrie naţională, iar cei mai buni atleţi erau premiaţi cu medalii, ceremonii şi laude. Vechiul slogan al GTO era „Patria ta te cheamă să fii gata pentru muncă şi apărare” şi contribuia la starea permanentă de alertă a populaţiei.

Putin, la rândul lui un binecunoscut pasionat al sporturilor, nu a specificat în ce formă va fi reluat programul naţional şi dacă va presupune aceleaşi obiceiuri din perioada sovietică. Însă se ştie că GTO va consta în testări sportive pentru 11 grupe de vârste şi va fi analizat de guvern într-un raport anual.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite