Marţi, în faţa audienţei selecte reunite la Moscova pentru a asista la un eveniment organizat de United Israel Appeal, foarte cunoscută şi activă organizaţie sionistă a cărei activitate este dedicată strângerii de fonduri, Preşedintele Vladimir Putin a ţinut un discurs (aveţi aici transcrierea oficială integrală însoţită de filmare) în care se regăseşte acest mic paragraf tradus instantaneu pentru a ajunge pe masa marilor decidenţi ai planetei:

Cetăţenii Rusiei şi Israelului sunt uniţi prin legături de familie, de rudenie şi de prietenie. Fără exagerare, afirm că este vorba despre o adevărată reţea, o familie comună. Israelul numără aproape 2 milioane de cetăţeni rusofoni. Naţiunile noastre sunt unite de pagini istorice comune şi adesea tragice Considerăm Israelul drept un stat rusofon.“

Mai mult decât interesant. Pe mai mult planuri.

În primul rând, reaminteşte cancelariilor lumii - şi în primul rând celor cu comportament atât de voaltil din regiunea Orientului Apropiat – una dintre noile constante ale politicii externe din mandatele succesive ale lui Putin: recuperarea comunităţilor rusofone de oriunde din lume (cu atât mai mult cele care au făcut parte din URSS) , afirmând de nenumărate ori că îşi asumă datoria istorică de Protector. În consecinţă, de multe decenii, spre aceste comunităţi, mai mari sau mai mici, s-au îndreptat constant ajutoare, le-au fost sprijinite iniţiativele culturale în principal în domeniul educaţionale, dar şi altele. Chiar multe altele.

Pentru Rusia, Israelul este un spaţiu cu înaltă valoare strategică. Peste un milion de cetăţeni din fosta URSS au emigrat în Isarel doar după căderea Cortinei de Fier şi alcătuiesc acum 15% din populaţia cu drept de vot din ţară, căci ei s-au adăugat unei emigraţii efectuate discret, dar destul de intens, chiar în timpul perioadei comuniste (în 1989, limba rusă era deja vorbită de 20% din populaţia Israelului). Iar Putin vorbeşte acum pentru o populaţie evreiască de origine rusă rămasă mereu în contact cu ţara de origine, dovadă tirajul celui mai important ziar, Naşa Strana, în anii ’70. În 1989 era doar un singur cotidian în rusă, dar în 1996 erau 6. Din anul 200 încoace se măreşte numărul staţiilor de radio şi posturilor TV în rusă, iar televiziunea naţională israeliană ar un program în rusă. În 2002, este lansată o televiziune comercială în rusă, Kanal 9, cunoscută şi sub numele de Israel Plus, cu o ofertă de 45 de canale în limbi străine, 5 fiind în rusă. În acest moment există patru cotidiene, patru reviste lunare şi 50 de publicaţii locale în rusă cu un tiraj de aprox. 250.000 de exemplare în perioadă de weekend. Din 1962 încoace, la Hebrew University se predă limba rusă, la fel în programa şcolară de acum din aproximativ 120 de şcoli. Apoi, nu uitaţi că evreii ruşi ajunşi în Israel constituie, tradiţional, un segment important din profesiilor care cer o educaţie înaltă şi o pregătire profesională de exceţie şi care păstrează tradiţia familiei din ţara de baştină. În cartea sa Israel Today, Haim Gordon (citat de Wikipedia, spune că: „Cu copii lor, vorbesc în rusă. Citesc unul din cele şapte ziare în ruseşte, se uită la televiziunea în limba rusă care emite în Israel, sute de mii de vorbitori de rusă folosesc această limbă în conversaţiile telefonice, multe mii dintre ei nu pot nici să între în ebraică direcţia corectă de mers. În ciuda tuturor inconvenienţelor, folosesc limba rusă când pot şi unde pot“.

Atunci, de ce Putin să nu vrea, la momentul oportun, să profite de toate astea, mărind considerabil miza jocului în momentul în care vechiul sistem de putere se debalanseză în întregul Orient Apropiat? Nu ştiu încă dacă este (încă) posibil, dar imaginaţi-vă că această populaţie rusofonă să dorească la un moment dat să formeze un viitor partid politic care să fie prezentat drept cheia stabilităţii oricărei majorităţi politice în Knesset, înlocuind astfel variantele incomode reprezentate de partidele ultra religioase sau de cele arabe (acestea din urmă fiind cea de-a treia forţă politică de pe eşichierul actual). Posibil? De ce nu? S-ar bucura cineva?

Dar, până atunci,m Putin a anunţat că acceptă cu plăcere invitaţia adresată pe Reuven Rivlin, Preşedintele Israelului, de a participa, în ianuarie, la festivităţile care vor marca 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz şi Ziua Internaţională a Holocaustului. Moment în care, în lumea plină de canale comunicante a organizaţiilor evreieşti internaţionale, s-a reamintit o altă invitaţe, adresatpă de astă dată de Putin însuşi evreilor cărora, 1n 2016, dorea să le întindă o mână de ajutor. Mesajul acesta, citit în contextul de acum, are o semnificaţie specială. A fost făcut cu ocazia vizitei la Moscova, pe 19 ianuarie 2016, a lui Viaceslav Moşe Kantor, preşedintele Congresului evreiesc european care îi spuse preşedintelui rus că „acum, evreilor le este frică. De la cel de-al doilea Război Mondial încoace nu s-au mai aflat într-o situaţie mai dramatică decât în acest moment. Exodul lor din Europa este o realitate. Au plecat din Franţa, ţară care, până de curând, era considerată drept sigură“. Iar Putin replica imediat: „să vină aici! În perioada sovietică, emigrau. Acum, nu au decât să vină înapoi!“. Şi, povesteşte Gazeta.ru, imediat, pentru a întări mesajul, Alexandr Levintal, guvernatorul oblastului evreiesc autonom Birobidjan (fondat de Stalin în 1938 şi situat în Siberia) i-a invitat pe evreii oprimaţi din străinătatea occidentală să vină să se stabilească pe aceste prietenoase meleaguri din Siberia extremă.

Birobjan

Evenimentele sunt în curs de desfăşurare şi este foarte posibil să vedem cum ele evoluează într-o configurare relaţională surprinzătoare. Cu efecte interesante în Israel şi în zona Orientului Mijlociu. Dar, cu absolută certitudine, cu consecinţe foarte serioase dacă, cumva, acest este semnalul dat de Kremlin că, în alte zone ale hărţilor, mai ales ale vecinătăţii apropiate, va folosi populaţiile rusofone drept formulă de prsiune mai amplă şi directă şi acolo unde, pe această bază, este propusă soluţia federalizării drept „ofertă care nu poate fi refuzată“.

Trăim vremuri interesante şi, din nefericire, unii par să nu le înţeleagă ponderea nici după ce piesele s-au aliniat în lumina reflectoarelor.