Vladimir Putin îl va găzdui la Moscova pe omologul său iranian, Ebrahim Raisi

Vladimir Putin îl va găzdui la Moscova pe omologul său iranian, Ebrahim Raisi

Preşedintele Vladimir Putin îl va găzdui în această săptămână pe omologul său iranian, Ebrahim Raisi, pentru discuţii la Moscova, în timp ce Rusia încearcă să ajute la salvarea unui acord nuclear între puterile mondiale şi Teheran, a informat duminică postul de televiziune de stat Rossiya-1, citat de Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rossiya-1 nu a dezvăluit când va avea loc exact întâlnirea dintre cei doi lideri şi nici problemele pe care le vor discuta.

Rusia participă la discuţiile de reactivare a acordului nuclear din 2015 între Iran şi puterile mondiale,  Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie, Germania şi Uniunea Europeană, care a ridicat unele sancţiuni împotriva Teheranului în schimbul restricţiilor asupra programului său nuclear.

Donald Trump a retras Washingtonul din acord în 2018, la un an după ce a devenit preşedinte al SUA.

Iranul a încălcat mai târziu multe dintre restricţiile nucleare ale acordului şi a continuat să depăşească limitele respective.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că s-au înregistrat progrese în discuţiile pentru relansarea acordului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările