Vladimir Putin, gata să-i protejeze pe liderii lumii de spionajul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus, Vladimir Putin FOTO Reuters
Preşedintele rus, Vladimir Putin FOTO Reuters

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat supravegherea electronică efectuată de către americani pe plan mondial drept „ipocrizie manifestă“ la adresa partenerilor, precum şi atingere adusă suveranităţii statului şi, de asemenea, încălcare a drepturilor omului, într-un interviu acordat, în exclusivitate, agenţiei ruse  ITAR-TASS, înaintea începerii turneului său în ţări din America Latină.

Liderul de la Kremlin  a afirmat că Moscova este dispusă ca împreună cu alte ţări să dezvolte „un sistem care să asigure securitatea informaţiilor pe plan internaţional“.

„În ceea ce priveşte spionajul cibernetic, aceasta este nu numai ipocrizie manifestă între aliaţi şi parteneri, ci şi un atac direct la suveranitatea unui stat şi o încălcare a drepturilor omului, o invadare a vieţii private“, a declarat preşedintele rus.

„Suntem dispuşi să dezvoltăm în comun un sistem de măsuri care să asigure securitatea informaţiilor pe plan internaţional“, a precizat  Putin referindu-se la interceptarea convorbirilor telefonice de către SUA.

Lumea secolului al XXI-lea este „globală şi interdependentă“, astfel încât niciun stat sau un grup de ţări nu pot singuri să rezolve principalele probleme internaţionale, a opinat Vladimir Putin, înaintea plecării sale vineri într-un turneu diplomatic în America Latină, ocazie cu care va participa la summitul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

Într-un mod similar, în opinia liderului de la Kremlin, sunt sortite eşecului orice tentative de a construi „oaze separate de stabilitate şi securitate“.

„Numeroasele provocări şi ameninţări ale lumii moderne necesită renunţarea la încercările de a impune altor popoare modele de dezvoltare străine lor. O astfel de abordare şi-a demonstrat deja în repetate rânduri ineficienţa. Nu doar că nu favorizează rezolvarea conflictelor, ci, dimpotrivă, duce la instabilitate şi haos în afacerile internaţionale“, a mai spus în acelaşi interviu preşedintele rus.

Putin se oferă să-i şcolească pe spionii CSI

Preşedintele Vladimir Putin optează şi pentru o colaborare mai strânsă între serviciile secrete ale ţărilor membre Comunităţii Statelor Independente (CSI) foste membre URSS. În cadrul unei şedinţe cu şefii serviciilor speciale din CSI, liderul de la Kremlin a dat asigurări că va continua să ofere sprijin în pregătirea ofiţerilor serviciilor speciale ale ţărilor din Comunitate.

„Trăim într-o perioadă a schimbărilor, în care se produc tensiuni”, a declarat Vladimir Putin, care a mai subliniat că serviciile secrete trebuie să colaboreze pentru a avea o activitate eficientă.

De asemenea, preşedintele rus a remarcat că unul dintre obiectivele Uniunii Euroasiatice este crearea premiselor pentru activităţile comune ale serviciilor speciale. În plus, Putin a propus cooperarea militară dintre Federaţia Rusă şi ţările CSI.
 

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite