Vladimir Putin anunţă că zeci de persoane din anturajul său suferă de COVID-19

Vladimir Putin anunţă că zeci de persoane din anturajul său suferă de COVID-19

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că zeci de persoane din anturajul său sunt infectate cu SARS-COV-2, informează joi TASS şi AFP. Preşedintele rus a anunţat că intenţionează să rămână în autoizolare câteva zile.

„Din păcate, am fost nevoit în ultimul moment să-mi amân vizita la Duşanbe. Îmi pare foarte rău, însă acest lucru are legătură cu faptul că în anturajul meu apropiat au fost, după cum ştiţi, depistate cazuri de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus. Nu este vorba despre unu sau doi, ci de câteva zeci de oameni”, a spus liderul rus joi, în timpul unui discurs susţinut online în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), transmite Agerpres. 

 „Acum sunt nevoit să respect câteva zile regimul de autoizolare", a mai spus liderul rus.

De asemenea, acesta s-a vaccinat cu Sputnik V şi a declarat de mai multe ori că anticorpii săi „se menţin la un nivel ridicat”.

În luna iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov anunţa că persoanele care intră în contact cu Vladimir Putin respectă măsuri stricte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările