Mai mult decât atât, îi oferă preşedintelui Putin ocazia perfectă de a se reapropia de Uniunea Europeană, de a poza în aliatul de care acum, iată, avem nevoie.

Pe parcursul ultimilor cinci ani, relaţia UE cu Rusia a fost nelineară şi incoerentă; odată cu invadarea Crimeei, relaţia ce se dorea partenerială, apoi amicală, a devenit eminamente tranzacţională – cooperăm acolo unde putem coopera şi ne contrăm acolo unde nu ne înţelegem. Chiar şi în acest context hotărârea cu care Uniunea Europeană a aplicat şi continuă să aplice sancţiunile împotriva Rusiei a rămas o surpriză pentru Putin, care nu s-a aşteptat ca prietenii şi suporterii săi europeni să susţină şi să menţină aceste sancţiuni. În pofida sancţiunilor, relaţia a continuat să fie amiabilă, ba chiar s-au avansat proiecte energetice comune - controversatul North Stream, pus în discuţie de către Germania în pofida vehemenţei declarate a europenilor de a pune capăt influenţei energetice a Rusiei. S-a ajuns si la o soluţie în ceea ce priveşte furnizarea de alumina rusească spre piaţa europeană şi evitarea falimentării Rusal, combinatul rusesc care asigura o mare parte din necesarul de alumină în Europa şi care, fiind condus de un apropiat al lui Putin aflat pe lista celor sancţionaţi de UE, nu îşi mai putea vinde producţia pe piaţa europeană. Eliminarea lui Oleg Deripaska de la conducerea combinatului a rezolvat atât criza de aluminiu din Europa, cât şi situaţia financiară a combinatului, împăcând aspectele politice şi economice ale problemei.

Retragerea SUA din acordul cu Iran i-a servit lui Putin ocazia perfectă de a îşi recupera imaginea de amic al Europei şi de a redeveni important.

Această relaţie tranzacţională reciproc avantajoasă s-a văzut însă ameninţată de scandalul Skripal, reacţia europenilor la otrăvirea fostului spion rus şi dublu agent MI6 în Marea Britanie fiind hotărâtă şi fără echivoc. Răbdarea europenilor cu o Rusie din ce în ce mai agresivă şi mai sfidătoare părea a fi ajuns la sfârşit, iar Putin îşi pierdea aura de lider internaţional de care are nevoie pentru a îşi păstra acasă imaginea de atotputernic.

Retragerea SUA din acordul cu Iran i-a servit însă lui Putin ocazia perfectă de a îşi recupera imaginea de amic al Europei şi de a redeveni important. De la luări de poziţie comune în dosarul Iranian, la vizita de săptămâna trecută a lui Merkel la Moscova, pecetluită cu un frumos buchet de flori, la cea a lui Macron la Forumul Economic de la Sankt Petersburg din aceste zile, toate acţiunile din ultimele săptămâni i-au dat posibilitatea lui Putin de a se poziţiona în prietenul Europei şi de a îşi recupera imaginea de lider important fără de care treburile lumii rămân nerezolvate. La Sankt Petersburg Putin şi Macron, neînscăunatul nou lider al Europei, au avut o conferinţă de presă comună în care s-au lamentat la unison pe tema retragerii SUA din acordul cu Iranul şi a anulării summitului cu Coreea de Nord.

Dacă Trump va face ceea ce a promis (şi de obicei face) şi va implementa sancţiuni dure pentru Iran, care vor aduce inevitabil atingere firmelor şi intereselor economice europene, relaţia dintre europeni şi Putin va deveni din ce în ce mai caldă. Eforturile ţărilor de pe flancul estic al NATO, printre care şi România, de a poziţiona Rusia ca ceea ce este – un adversar – vor deveni din ce în ce mai dificile, cu implicaţii directe asupra securităţii regionale. Există totuşi speranţa ca duetul Merkel-Macron să reuşească să joace în continuare rolurile de poliţist rău-poliţist bun şi să puncteze abaterile şi excesele Rusiei, dar şi aceasta depinde de presiunile economice din interiorul Uniunii.