Vizita regelui Arabiei Saudite la Moscova, o victorie diplomatică pentru Vladimir Putin. Ce „cumpărături“ a făcut suveranul saudit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma întâlnirii dintre Putin şi regele Salman bin Abdulaziz al Saud, a fost lansat un fond comun de investiţii în energie, în valoare de un miliard de dolari, iar Riadul a semnat cu Moscova un acord preliminar pentru achiziţionarea de sisteme ruseşti de apărare antiaeriană S-400, dar şi pentru producerea acestora în regat.

Acordul mai prevede obţinerea de sisteme antitanc, lansatoare de rachete şi de grenade şi puşti de asalt Kalaşnikov AK-103, plus programe de antrenament pentru forţele saudite.

Sosirea regelui Salman la Moscova reprezintă o victorie diplomatică pentru Vladimir Putin care obţine astfel de la principalul aliat al americanilor din zona Golfului persic o recunoaştere a influenţei sale tot mai mari pe care o are în Orientul apropiat şi mijlociu de doi ani încoace, mai exact de când armata rusă şi-a debutat intervenţia din Siria în sprijinului Damascului.

Volumul schimburilor comerciale ruso-saudite este în acest moment foarte modest. El ar putea însă creşte simţitor în urma acestei vizite la Moscova a regelului Salman. 

Rusia şi Arabia saudită - se înţeleg însă déjà foarte bine în ceea ce priveşte domeniul petrolier. Economiile celor  două state sunt foarte dependente de această bogăţie naturală şi ele au suferit mult după ce a scăzut preţul la petrol în 2014.

În ianuarie anul acesta, cele două state - care sunt şi primii doi exportatori mondiali de ţiţei – au fost catorii principali în găsirea acordului între ţările membre şi ne-membre OPEC - producătoare şi exportatoare de petrol – pentru a reduce producţia, lucru ce a provocat o creştere şi apoi o stabilizare a preţului ţiţeiului pe piaţa mondială. Acordul expiră în mod normal în martie anul viitor dar el ar putea fi prelungit, ipoteză dorită atât de Rusia cât şi de Arabia saudită.

Artizanul acestei apropieri dintre Rusia şi Arabia Saudită este prinţul moştenitor Mohamed ben Salman al-Saud , scrie Le Monde. Acesta a efectuat mai multe sejururi la Moscova din 2015 încoace care s-au soldat cu rezulate concrete. În luna iulie de exemplu, rebelii sirieni – sprijiniţi de Arabia saudită – şi armata rusă – care intervine militar în Siria în favoarea regimului al-Assad – au ajuns la un acord pentru a instaura o zonă de « dezescaladă » în regiunea capitalei Damasc.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite