Visul neîmplinit al lui Vladimir Putin: Uniunea Eurasiatică

Realizarea Uniunii Eurasiatice din Scoţia până în Noua Zeelandă este una din sarcinile strategice ale preşedintelui rus Vladimir Putin. El şi-a manifestat, în nenumărate rânduri, intenţia de a duce la înfaptuire ideea eurasiatică. În acest sens, Putin a făcut mai multe declaraţii oficiale în care invita statele partenere să se alăture viitoarei Uniuni Eurasiatice.

Vladimir Putin este văzut ca singurul om ce poate aduce stabilitate şi propăşire Rusiei. El şi-a expus în mai multe rânduri ideologia privitor la poziţia Rusiei şi la relaţiile cu statele lumii şi centrele de putere. 

Realizarea Uniunii Eurasiatice este, însă, visul neîmplinit al liderului de la Kremlin, dar rămâne un deziderat pentru anii în care se va mai afla la cârma Rusiei.

Crearea unei Uniuni Eurasiatice pentru contrabalansarea sferei de influenţă şi de acţiune a Alianţei Nord-Atlantice (NATO) are mize politice, militare şi economice, ce ţin inclusiv de relaţiile cu fostele republici sovietice. 

În cadrul Forumului Gaidar, ce s-a desfăşurat la mijlocul lui februarie la Moscova, şi la care au participat mai mulţi specialişti pe diverse domenii din Rusia, premierul Dmitri Medvedev (foto dreapta) şi-a reafirmat obiectivele sale prioritare privind integrarea euroasiatică pentru a face din această nouă mega-regiune a lumii o punte de legătură între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific.

Rusia a întreprins deja paşi concreţi, reuşind să coaguleze în jurul ei câteva state din fosta Uniune Sovietcă, astfel că la 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoarea Uniuniea Vamala dintre Belarus, Kazakhstan şi Rusia. În octombrie 2011, premierul Kîrgîzstanului şi-a manifestat, la rându-i, intenţiile de a adera la proaspăt creata uniune vamală alături de Tadjikistan. Potrivit unui material prezentat în ,,The Gazette of Central Asia” în septembrie 2012, ministrul tadjik al Comerţului şi al Dezvoltarii Economice, Sharif Rahimzoda, a subliniat că Tadjikistan este pregatit să se alăture Uniunii Vamale.

Însă, anul 2011 a fost cel mai prolific atât din punct de vedere declarativ, cât şi al acţiunilor întreprinse. Invitaţiile lansate de Vladimir Putin nu au rămas fără ecou, iar la scurt timp Belarus şi Kazahstan salutau intervenţiile lui Putin referitoare la viitoarea Uniune Eurasiatică, aşa cum reiese din materialele puse la dispoziţie de RIA Novosti şi de ziarul rusesc ,,Izvestia”, preluate de „The Daily Telegraph” şi de BBC News în octombrie şi noiembrie 2011.

Pe 19 noiembrie 2011, Belarus, Kazakhstan si Rusia au format o comisie mixtă pentru a duce la îndeplinire planul de realizare a Uniunii Eurasiatice până în 2015. Astfel, la 1 februarie 2012 a intrat în vigoare Comisia Economică Eurasia, primul organism supranaţional al viitoarei Uniuni Eurasiatice.

Conform interfax.by, scopul este „crearea Uniunii Economice Eurasiatice care să aibă o piaţă comună de aproximativ 200 de milioane de consumatori, adoptarea unei legislaţii economice comune, asigurarea liberei circulaţii a capitalului, a serviciilor şi a forţei de muncă”.

Mai mult de atât, este ţintit şi scopul ajutării Europei să iasă din recesiune, Rusia şi statele partenere având în vedere crearea unei comisii mixte care să includă reprezentanţi ai Comisiei Economice Eurasiatice şi ai Uniunii Europene. Principala problemă de dialog este crearea unui spaţiu economic unic de la Atlantic până la Oceanul Pacific, din Scoţia până în Noua Zeelandă, în scopul formării unei pieţe continentale comune. În perspectivă, Rusia are în vedere şi crearea unor structuri supranaţionale ale pieţei continentale cum ar fi Comisia Continentală şi Banca Continentală, cu reguli unice atât pentru Uniunea Eurasiatică, cât şi pentru Uniunea Europeană.

În cadrul unei şedinţe la Ministerul rus al Afacerilor Externe din iulie 2012, Vladimir Putin a declarat că „este regretabil că Ucraina rămâne în afara Spaţiului Economic Eurasiatic, căci integrarea ei ar impulsiona şi economia Ucrainei şi economia întregului spaţiu eurasiatic”.

Firul istoric al Eurasiatismului

Intenţiile actuale ale lui Vladimir Putin se trag din ideile geopolitice din perioada sovietică, care au fost preluate de catre reprezentanţii curentului politico-ideologic cunoscut sub denumirea de eurasiatism sau eurasianism. Acest curent s-a format în ani ‘20 ai secolului trecut, în cercurile ruseşti de peste hotare, la iniţativa unor tineri emigranţi ruşi, avându-i cap de afiş pe geograful Piotr Savitski, pe filosoful Piotr Suvcinski, pe preotul ortodox Gheorgy Florovski şi pe filosoful şi publicistul Nikolai Trubetskoi.

Eurasianiştii au fost primii care au adus în discuţie aspectele religioase şi spirituale ale Rusiei. În concepţia lor, se manifestă tendinţa de a împleti naţionalismul rusesc cu spaţiul. De aceea nu este nicio mirare că - la ei - însuşi conceptul „Eurasia” a fost ales să denumească nu doar continentul sau o parte din punct de vedere geografic, ci integritatea culturală şi civilizaţia construită pe baza sintezei începuturilor socio-culturale în acest spaţiu.

Esenţa ideii eurasianiste rezidă în faptul că Rusia ocupă spaţiul central între Asia şi Europa, este aşezată la intersecţia a două lumi, estică şi vestică, şi reprezintă o lume socio-culturală aparte care uneşte ambele începuturi.

Fundamentând aceste lucruri, eurasianiştii au presupus că Rusia nu este nici europeană, nici asiatică, nicio sumă a celor două. Ea trebuie, în opinia lor, să se opună culturilor europene sau asiatice ca o cultură eurasiatică centrală. De aceea a afirmat Savitski că Rusia are cu mult mai multe temeiuri decât China să se numească Stat Central. Este o realitate geopolitică istorică şi spirituală ce nu depinde de nimic, autosuficientă, căreia îi aparţine cultura sa originală, ce se deosebeşte în mod egal de cele europene şi asiatice.

Etnologul rus Lev Gumiliov (1912-1992, foto dreapta) stabileşte graniţele megacontinetului Eurasia astfel: Europa Vestică este delimitată de Eurasia prin valorile negative ale temperaturilor din luna ianuarie. La sud se delimitează printr-un lanţ muntos, la nord este taigaua întinsă, la est Marele zid chinezesc. 

Eurasia cuprinde, conform părerii sale, trei regiuni:

1. Asia de Sus – Mongolia, Giungaria, Tuva şi Zabaikal; climat uscat, în munţi umed;
2. Regiunea de Sud – Kazahstan şi Asia de Mijloc;
3. Regiunea de Vest – cea mai umedă, include Europa de Est; aici există straturi de cernoziom şi silvo-stepă.

Eurasiatismul a provocat interes în ultima perioadă nu numai în Rusia, ci şi în alte ţări.

Oameni de ştiinţă de provenienţă rusă, cum este istoricul Aleksandr Riazanovski şi geopoliticieni americani, şi-au manifestat interesul faţă de eurasiatism şi i-au devenit adepţi. De asemenea, Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter, s-a arătat interesat de ideea eurasiatică promovată în ultima perioadă de Kremlin.

Adepţii eurasiatismului au abordat problema din punct de vedere geopolitic şi au pus bazele unui adevărat curent în ştiinţă şi anume neoeurasiatismul. Ideea de neoeurasiatism a fost dezbătută şi de politicianul rus Vladimir Jirinovski în cartea „Ultima aruncare spre sud”. Liderul Partidului Liberal-Democrat din Rusia spune că este un „proiect măreţ” unde se încearcă să se fundamenteze expansiunea Rusiei împotriva ţărilor CSI, a Afganistanului, a Pakistanului, a Indiei şi intenţia de a ieşi la Oceanul Indian.

Interesul pentru neoeurasiatism nu a dispărut nici la începutul secolului al XXI-lea. Stau mărturie nenumărate publicaţii ruseşti de diferite orientări. La sfârşitul lui aprilie 2001, adepţii ideilor eurasiatiste au fondat „mişcarea social-politică a tuturor ruşilor Eurasia”. Principiul de bază al noii mişcări, al filozofiei eurasiatiste este „complexitatea înfloritoare”, bazată pe faptul că în vasta regiune trăiesc reprezentanţii a 130 de popoare, neamuri şi minorităţi naţionale ale Rusiei.

Noul curent în viaţa ideologică şi politică rusă se opune deschis atlantismului. Urmaşii acestui curent, presupunând că neoeurasiatismul nu este doar o idee filozofică, ci şi un instrument de planificare strategică îşi pun întrebarea: eurasiatism sau atlantism.

Aleksandr Dughin – reprezentantul eurasiatismului contemporan

În zilele noastre, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai teoriei eurasiatice este Aleksandr Ghelievici Dughin (foto dreapta) – activist politic, filozof, politolog şi sociolog. Activitatea lui politică este îndreptată spre crearea unei supraputeri eurasiatice prin integrarea Rusiei şi a fostelor republici sovietice, în special a popoarelor vorbitoare de limbă rusă. Are adepţi în lumea academică, în televiziune şi în jurnalism.

Dughin aduce în prim-plan eurasiatismul în contextul în care consideră că Federaţia Rusă încă nu şi-a stabilit graniţele definitiv, militând astfel pentru o unire a popoarelor slave, deja unite prin tradiţii, asemănări lingvistice, ortodoxism ca un contrapol de putere al Occidentului reprezentat în special de SUA şi aliaţii săi.

Pentru Dughin, geopolitica este un sistem de discipline marcate de o viziune generală asupra lumii.

Omul ales de popor pentru a aduce stabilitate şi a-i reda spiritualitea Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a asumat rolul de a coordona proiectul de realizare al Uniunii Eurasiatice alături de statele partenere.

Faptul că Putin este văzut ca un salvator al întregii Rusii, pe lângă toate sondajele efectuate până acum, o demonstrează victoria zdrobitoare obţinută în alegerile din martie anul 2012. Cele aproape 64% din voturile exprimate de ruşi demonstrează faptul că Putin este încă foarte popular în Rusia, în ciuda opoziţiei care, într-adevăr, este din ce în ce mai vocală. Având susţinere populară puternică, Putin îşi permite să-şi asume rolul mesianic de a readuce Rusia pe podiumul mondial, de a coagula în jurul ei alte state care să o ajute sa redevină un superputere care să aiba nu numai drept de veto în cadrul organizaţiilor internaţionale, ci şi putere de decizie deplină.

Sarcina-cheie a lui Putin este dezvoltarea ţării prin păstrarea stabilităţii Rusiei, ca societate şi stat, în condiţiile transformărilor profunde ale lumii. Dezvoltarea spirituală a Rusiei, conform ideilor conducătorului de la Kremlin, va da un impuls dezvoltării ţării şi implicit întregii lumi. Doar o Rusie spirituală va putea da lumii şansa unui viitor pozitiv.

După cum se aşază lucrurile, este foarte probabil ca Uniunea Eurasiatică să devină în scurt timp un proiect cât se poate de viabil, mai ales că multe din statele implicate dispun de resurse naturale importante, lucru esenţial în susţinerea şi dezvoltarea economiei unui organism multinaţional cum este cel promovat şi susţinut de Kremlin.

Eurasiatismul mai poate aduce şi „un plus de valoare” blocului comunitar visat de Putin: tradiţiile, corespondenţele lingvistice şi ortodoxismul care, teoretic, ar oferi o mai mare omogenitate Uniunii Eurasiatice decât caracterizează, în prezent, Uniunea Europeană.