În urma ciocnirilor cu forţele de ordine, clădirea a fost cucerită şi a fost proclamat un „guvernator al poporului" în persoana lui Alexei Furman, membru al partidului naţionalist Svoboda. Acest partid nu a reuşit să intre în parlamentul ucrainean la alegerile din octombrie.

Agenţiile de presă şi comentatorii politici nu prea au luat în serios ce s-a întâmplat la Viniţa. În definitiv, Svoboda este recunoscut pentru acţiunile violente. Nu a mirat pe nimeni nici faptul că situaţia a rămas aceeaşi la Viniţa şi după câteva zile, autorităţile statale fiind în imposibilitatea de a-şi relua atribuţiile. Ceea ce ar trebui să atragă atenţia în cazul acestui incident este titulatura aleasă de cei care au preluat puterea: „guvernator al poporului”. În regiunile Doneţk si Lugansk s-a mers pe scenariul proclamării unor „guvernatori ai poporului”, episod urmat de proclamarea independenţei unor aşa-zise „republici ale poporului” şi de organizarea unor referendumuri ilegale. Să fie acesta şi scenariul ales de puterea de la Moscova pentru vestul Ucrainei?

La prima vedere, un asemenea deznodământ pare o pură ficţiune. Însă doar la prima vedere.

Partidul Svoboda s-a aflat pentru câteva luni la guvernare in Ucraina, după răsturnarea regimului Ianukovici. A acţionat în stradă în timpul evenimentelor sângeroase de la Kiev, fiind în primele rânduri ale celor care luptau cu forţele de ordine. Svoboda este un partid de extremă - dreapta, cu ingrediente naţionaliste şi populiste. Cele câteva luni de guvernare i-au trezit gustul puterii. Lipsit de reprezentare parlamentară şi de resursele guvernării, Svoboda luptă pentru supravieţuire. O poate face folosind aceleaşi mijloace violente ca şi cele din trecutul apropiat. Însă acestea nu sunt suficiente. Este nevoie şi de resurse financiare.

Vladimir Putin a arătat că este interesat de orice mijloace pentru a-şi atinge obiectivele sale strategice în lupta cu Occidentul, pe baza noului principiu pragmatic „cine este cu noi nu poate fi şi împotriva noastră”. A întărit relaţiile cu RP Chineză, cu ţările din America Latină, cu Ungaria lui Viktor Orban, în general cu orice ţară care nu acceptă modelul occidental. Pentru a-şi atinge scopurile, Putin a strâns legăturile cu partidele de extremă - dreapta sau populiste din ţări occidentale. Relaţiile foarte bune cu Frontul Naţional condus de Marine Le Pen sunt de notorietate, ca de altfel şi cele cu Jobbik. Problema acestor partide de extremă - dreapta, populiste sau euro-sceptice este că nu sunt suficient de determinate pentru a forma o coaliţie la nivel supra-naţional. Alegerile pentru Parlamentul European au dovedit că, deşi separat, în statele membre UE, aceste partide au avut rezultate remarcabile, la nivel european ele au un potenţial de coalizare extrem de redus. Tradiţional, stânga şi dreapta au produs coaliţii de partide puternice la nivel european sau internaţional. Populiştii nu reuşesc să ajungă la un numitor comun, deoarece „sistemul” pe care îl combat îmbracă forme foarte diferite la nivel naţional.

Vladimir Putin este atras de combinaţia nocivă populism - naţionalism. Este reţeta pe care o aplică Rusiei pentru a se menţine la putere. Destabilizarea Ucrainei reprezintă o ocazie foarte bună pentru a arăta că ideologia difuză practicată în acest moment la Kremlin produce rezultate, iar orice apropiere de Occident sfârşeşte în haos şi anarhie. Din această perspectivă, ipoteza potrivit căreia regimul Putin încearcă să folosească partidul Svoboda pentru a aplica în vestul Ucrainei reţeta din estul acestei ţări nu pare deloc hazardată. Svoboda nu stă la aceeaşi masă cu Frontul Naţional sau cu Jobbik. Moscova poate însă reuni toate aceste energii, prin oferirea de sprijin logistic şi financiar. Reţeta este binecunoscută, aceeaşi care a mai fost practicată pe timpul URSS, atunci când partidele comuniste membre Comintern primeau indicaţii imperative din partea PCUS. Orice partid populist, de extremă -dreapta sau naţionalist este binevenit în noua Internaţională aflată într-un stadiu incipient de organizare. De ce ar fi exclus tocmai Svoboda?

Locul şi momentul pentru a începe destabilizarea vestului Ucrainei nu este ales deloc întâmplător. Viniţa este fieful preşedintelui Poroşenko şi al noului lider al Radei de la Kiev, Volodimir Groisman, ales în această functie pe 27 noiembrie. Viniţa se află în proximitatea geografică a Transnistriei, dar şi nu departe de Chişinău, unde formarea unui noi coaliţii de guvernare pro-europene este iminentă, iar partidele care susţin apropierea de Moscova au rămas în opoziţie. Ucraina nu poate rezista simultan pe trei fronturi: sud (Odessa), vest (Viniţa) şi est (Doneţk şi Lugansk). Vladimir Putin a căpătat renumele că este imprevizibil în acţiunile sale. Alipirea Crimeei nu a fost anticipată nici de cei mai buni cunoscători ai regiunii. 

În cazul Viniţa, Putin este previzibil, întrucât aplică aceeaşi reţetă care a mai fost utilizată şi până acum. Doar folosirea unui partener de tipul Svoboda face ca scopul real al mutărilor efectuate de ţarul de la Kremlin să nu fie atât de limpede de descifrat. Istoria ne oferă însă numeroase exemple de conducători autocraţi sau dictatori care au folosit cele mai bizare alianţe politice pentru a-şi satisface gustul de putere.