VIDEO Vladimir Putin a candidat oficial pentru al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei

VIDEO Vladimir Putin a candidat oficial pentru al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei

Vladimir Putin prezentându-şi dosarul de candidat pentru al patrulea mandat la Kremlin FOTO Captura NTV

Vladimir Putin s-a prezentat miercuri la Comisia Electorală Centrală a Rusiei şi şi-a depus candidatura pentru al patrulea mandat la Kremlin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aşezat la un birou, preşedintele rus şi-a prezentat zâmbind actul de identitate unui reprezentant al Comisiei, i-a înmânat un dosar cu documente, inclusiv despre veniturile sale, şi a schimbat câteva cuvinte cu el, transmite AFP, potrivit news.ro.

„Documentele au fost primite, mulţumesc, noroc şi un an bun!“, i-a transmis membrul Comisiei.

Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, candidează ca independent în alegerile din 18 martie anul viitor, la care porneşte ca mare favorit - în lipsa unei concurenţe reale - şi care îl vor ţine la putere până în 2024, la un sfert de secol după ce a fost desemnat preferatul lui Boris Elţîn.

Peste 20 de candidaţi au anunţat că vor să-l înfrunte pe Vladimir Putin în acest scrutin. Ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski s-a înscris deja printre concurenţi, alături de candidatul Partidului Comunist Pavel Grudinin.

Candidatura principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 41 de ani, a fost respinsă luni de către Comisia Electorală Centrală.

Comisia a invocat o condamnare din cauza unei deturnări de fonduri, într-un dosar pe care acest jurist aflat la originea unei anchete cu privire la corupţia elitelor îl denunţă drept fabricat piesă cu piesă cu scopul de a-l îndepărta de politică.

În pofida corupţiei, serviciilor medicale proaste şi nivelului mare al sărăciei, sondajele preconizează o victorie lejeră a lui Vladimir Putin.

Numeroşi observatori prevăd însă o absenţă ridicată la vot.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările