VIDEO Tensiuni înainte de alegerile regionale din Rusia. Membri ai opoziţiei, atacaţi într-un oraş din Siberia

VIDEO Tensiuni înainte de alegerile regionale din Rusia. Membri ai opoziţiei, atacaţi într-un oraş din Siberia

Agresorul de la Novosibirsk Captură Twitter @Assegaia

Activişti din opoziţia rusă au anunţat că au fostat atacaţi marţi de către un necunoscut, care a aruncat în sediul lor, în Siberia, o sticlă cu un „compus chimic”, iar două persoane au fost trimise la spital în vederea unor examene, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Olga Guseva, o activistă din cadrul Fondului luptei împotriva corupţiei (FBK) al opozantului Aleksei Navalnîi, declară că atacul a avut loc în sediul coaliţiei „Novosibirsk 2020”, în oraşul siberian cu acelaşi nume.

Această formaţiune politică face campanie împotriva partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin, aflat la putere, şi comuniştilor, în alegerile regionale, prevăzute la 13 seprembrie.

„Sediul Coaliţiei Novosibirsk 2020 tocmai a fost atacat. Un necunoscut s-a năpustit în birou şi a spart o sticlă cu un compus chimis necunoscut. Era o conferinţă în birou, cu aproximativ 50 de persoane”, a anunţat ea pe Twitter.

Potrivit tinerei, sediul a fost cuprins de un „miros foarte înţepător şi insuportabil”.

Directorul FBK Ivan Jdanov a anunţat pe Twitter că două persoane au fost conduse la spital, în vederea unor examene.

El a publicat imagini surprinse de camere de supraveghere în care apare un bărbat ce poartă o haină cu glugă şi o mască chirurgicală care intră în sediu şi apoi aruncă o sticlă la podea şi fuge.

O publicaţie de opoziţie, MBKh, scrie că poliţia a sosit la faţa locului şi a stabilit că substanţa respectivă este un produs antiseptic folosit în medicina veterinară, care degajă un „puternic miros nepălcut”.

Acest atac are loc după otrăvirea, în august, a principalului opozant rus, Aleksei Navalnîi, cu un agent neurotoxic de tip noviciok, potrivit medicilor germani care-l îngrijesc la Berlin.

Navalnîi a ieşit luni din coma artificială care i-a fost indusă în urmă cu trei săptămâni.

El a fost spitalizat în timp ce făcea campanie electorală în Siberia, în alegerile regionale din septembrie, şi efectua anchete cu privire la corupţia elitelor în regiune.

Opozanţii şi vocile critice din Rusia sunt adesea victime ale unor ameninţări, agresiuni, iar uneori ale unor asasinate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările