VIDEO Submarinul rusesc invizibil supranumit „gaura neagră“, în exerciţii în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
submarinul krasnodar

Submarinul „invizibil“ Krasnodar a participat, joi, la aplicaţiile efectuate de Flota Rusiei din Marea Negră. Submersibilul a efectuat o imersiune, dezactivându-se complet timp de două ore pe fundul mării, iar apoi a revenit la suprafaţă, potrivit presei ruse.

Submarinul cu propulsie diesel-electrică „Krasnodar“ s-a dezactivat complet în timpul unui exerciţiu şi a stat ascuns la o adâncime de 20 metri în Marea Neagră, a indicat purtătorul de cuvânt al flotei Aleksei Rulev, căpitan de rangul II.

Supranumit şi „gaura neagră“, submarinul „Krasnodar“ este al patrulea din Proiectul 636 „Varşaveanka“ intrat în ultimul timp în serviciul Flotei ruse cu baza la Sevastopol, în Penisula Crimeea.

La fel ca submarinul „Novorossiisk“ din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, „Krasnodar“ este echipat cu rachete de croazieră „Kalibr“, omoloagele ruseşti ale rachetelor de croazieră americane Tomahawk.

Potrivit experţilor ruşi, submersibilele ruseşti din Proiectul 636 „Varşaveanka“ se numără printre cele mai silenţioase din lume şi ar fi superioare submarinelor NATO, fiind denumite „găuri negre“, datorită capacităţilor de disimulare.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite