VIDEO Putin a scăpat de un ritual de exorcizare. Şamanul din Siberia care a plecat spre Moscova pentru a-l alunga de la Kremlin a fost arestat în toiul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Siberia a plecat pe jos spre Moscova, pe o distanţă de circa 8.000 de kilometri, cu intenţia de a organiza un ritual de exorcizare în faţa Kremlinului şi de a-l alunga astfel de la putere pe „demonul“ Vladimir Putin. De-acum încolo riscă ani grei de închisoare pentru „crimă“.

Aleksandr Gabişev, un şaman în vârstă de 51 de ani din Iakutsk, capitala Republicii Saha, situată în nordul Siberiei Orientale, a plecat pe jos spre Moscova pentru a organiza un ritual de exorcizare în faţa Kremlinului şi a-l alunga astfel de la putere pe „demonul“ Vladimir Putin, care îşi ţine ţara, potrivit lui, „în frică şi în depresie“.

„Domnul a spus că (Putin, n. red.) este un demon. Natura nu îl iubeşte. Acolo unde apare, apar şi cataclismele, actele de terorism“, a declarat el acum două luni pentru canalul Dojd' TV.

„Odată ce va pleca, vor urma mii de ani de linişte şi de prosperitate“, a apreciat el.

Însă, potrivit şamanului, procesul politic şi democratic este inutil în cazul lui Putin, aflat la putere de 20 de ani

„Doar un vrăjitor alb ca mine poate disipa această iluzie. Politica este inutilă în acest caz. Aici e vorba de vrăjitorie împotriva vrăjitoriei“, a declarat Gabişev pentru presa rusă, care i-a urmărit cu curiozitate călătoria.

Şamanul din Iakutsk şi-a început periplul în martie şi a adunat pe drum mai mulţi aderenţi, unii convinşi, alţii amuzaţi de ideile sale. Îşi propusese să ajungă în faţa Kremlinului în 2021. Din noaptea de miercuri spre joi, nu mai are nicio şansă, cel puţin nu pentru a organiza o ceremonie de alungare a demonului. În plină noapte, a fost trezit din somn şi arestat în republica Buriatia, în sudul Siberiei Orientale. Campase, împreună cu însoţitorii săi, pe marginea unei autostrăzi din apropierea Lacului Baikal.

După ce l-au băgat în dubă, poliţiştii l-au trimis în republica sa natală, sub motivul că e căutat pentru comiterea unei crime. Poliţia rusă nu a dat detalii despre infracţiunea foarte gravă imputată lui Aleksandr Gabişev.

Aleksei Navalnîi, principalul rival politic al liderului de la Kremlin, s-a amuzat pe seama acestui caz: „Lui Putin îi este frică. Bate deja cu picioarele în podea şi strigă: «Domnul meu, salvează-mă de acest şaman! Dacă reuşeşte să mă exorcizeze?“.

De fapt, călătoria lui Gabişev a dat numeroase bătăi de cap autorităţilor locale. La Ulan-Ude, capitala Buriatiei, o încăierare a avut loc între localnici şi simpatizanţii lui Gabişev după ce acesta din urmă a refuzat să se supună interdicţiei unor şamani din zonă de a intra în oraş. Poliţia a arestat mai multe persoane, mai ales din tabăra lui Gabişev. Evenimentele de la Ulan-Ude au fost urmate de manifestaţii în favoarea şamanului din cel mai rece oraş de pe Terra.

Reportaj din timpul călătoriei lui Aleksandr Gabişev

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite