VIDEO Jocul la două capete - la Moscova, în Berlin şi la Bucureşti
0
A doua lună a verii acestui an vine după ce prima a fost toridă, marcată cu fulgere şi tunete, ploi torenţiale, grindină şi inundaţii inclusiv în arena politică (inter)naţională. Deşi suntem membri în NATO şi UE nu avem candidaţi siguri la preşedinţia ţării. Iar pe doi prezidenţiabili îi bănuim că ne urcă, discret, în barca lui Putin şi Merkel. Unul fiind antrenat deja în ţară, la mersul cu barca pneumatică trasă de gradaţi voinici.
Cu alte cuvinte, în cursa pentru Palatul Cotroceni par a avea mai multe şanse cei care venerează, în spatele uşilor închise, eterna şi discreta alianţă ruso-germană, vizibilă şi azi, decât aceia care cred în soliditatea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.
În mod paradoxal, superputerea lumii, care îşi va aniversa curând, pe 4 iulie, Ziua Independenţei, a rămas încremenită în perceperea României ca un stat oficial aliat, de încredere la frontiera de est a NATO, unul dintre cei doi piloni ai dispozitivului aliat versus puseurile imperiale răsăritene, dar...
... neoficial la Washington D.C. se ştie că unii becheri dâmboviţeni mai pleacă urechea la ce zic, deci şi vor să edifice vorbitori de limbă rusă şi germană - unii chiar de amândouă! - vizibil înclinaţi să treacă peste drepturile şi interesele legitime, ale statelor membre ale Uniunii Europene, doar pentru a păstra era armoniei dintre Berlin şi Moscova.
Şi ceea ce se cunoaşte neoficial determină amânarea, sine die, a numirii unui ambasador american la Bucureşti, o omisiune voit intenţionată, la Departamentul de Stat, generată de o diplomaţie românească al cărei actual prim stătător a făcut un drum iniţial nu peste Ocean, ci la omologul rus, înclinându-şi privirile – după cum s-a văzut în fotografia oficială – în faţa lui Serghei Lavrov, probabil din cauza luminii blitz-ului fotoreporterului.
Invitat la emisiunea “Valori euroatlantice”, conaţionalul Constantin Corneanu afirma - apropo de relaţia puterii regionale răsăritene cu statele foste sovietice şi cu cele ex-socialiste - printre altele:
Jocul la două capete este specific Kremlinului, unul menit să ţină opinia publică internaţională în tensiune şi să creeze, dacă se poate, o teamă, în cancelariile diplomatice europene, occidentale, astfel încât viitorul euroatlantic al Ucrainei să fie din ce în ce mai nesigur, dacă se poate, chiar dacă Ucraina a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
O elită kgb-istă a avut misiunea să infiltreze statul sovietic, să distrugă puterea partidului comunist al Uniunii Sovietice, să facă o reformare a societăţii, astfel încât să se transforme într-un socialism cu faţă umană, ca să îi zicem aşa, deşi miza a fost reformarea socialismului.
Rusia trebuie să rămână eternă, măreaţă şi indivizibilă şi dacă se poate să aibă, din nou, sub control, chiar şi informal, un spaţiu strategic în care să nu existe posibilitatea de a se crea primejdii.
Putin este rusul care are nostalgia URSS.
O relaţie normală cu Moscova implică un dialog politic echilibrat, punctarea unor chestiuni de interes strategic, o cooperare economică pe măsura posibilului, şi în acelaşi timp prezentarea în mod demn, obiectiv, corect şi permanent, a lucrurilor care ne supără şi care ne deranjează din comportamentul Federaţiei Ruse, în relaţia cu România, dar fără a uita vreo clipă de un trecut istoric, dar pe care este bine să îl avem bine studiat, şi să nu îl folosim prea des, pentru chestiuni pragmatice.
Pragmatismul, în relaţiile bilaterale poate fi distrus de istorie.
Viitorul preşedinte al României are nevoie, în relaţia cu omologul rus, de pragmatism, de fermitate, de realism, de echilibru, de asumare a trecutului istoric, dar fără a îl pune în faţa tuturor acestor priorităţi.
Până la pragmatismul următorului şef de stat este de pus sub semnul întrebării realismul clasei politice autohtone.
Un bun cunoscător al celor care trăiesc pe Everestul politichiei româneşti îmi spunea că bâjbâim în ceaţa falşilor prezidenţiabili tocmai pentru că actualul şef al statului încă nu şi-a negociat viitorul.
Deocamdată, ceea ce se vede, cu ochiul liber, este un fost şef de serviciu secret care a adresat câteva cuvinte, în limba germană, celui care ar putea fi noul Ion Gheorghe Maurer la Bucureşti, că la preşedinţie nu va avea succes, chiar dacă retrimite Angela Merkel, înapoi, în România, ca să voteze, pe toţi foştii noştri concetăţeni, acum stabiliţi în Germania.
Acesta fiind doar un aspect demn de Agamiţă Dandanache, dar edificator pentru furtuna din paharul cu apă plată al formaţiunilor de dreapta, evident dezunite.
De partea cealaltă, haiducii succesorilor actualului premier la conducerea partidului majoritar, de stânga, s-au retras în munţi, s-au ascuns printre copacii unei păduri care include şi tinichelele unei armate şi azi prost finanţată.
Prost finanţată, dar bine utilizată imagologic, dovadă prezenţa şefului guvernului în nisipurile afgane, fiind însoţit acolo, evident din motiv electoral, de vicepremierul care a luat steluţe la apelul de seară şi a dat grade la tot cartierul de civili neinstruiţi, băiatul acela care nu este bun orator, că priveşte doar în bagdadie, dar este bun executant, ieri la Cotroceni, azi la Victoria, Nae Caţavencu să trăiască!
Şi cum se pare că primul diplomat rus acreditat la Bucureşti ar fi plecat în capitala propriei sale ţări, până la mijlocul lunii iulie, orice asemănare cu vara anului 2012 vă aparţine.
Doar chiar pe 27 iunie, şeful statului rus primea, la Kremlin, scrisorile de acreditare ale noilor ambasadori Else Nizigama Ntamagiro (Burundi), Marat Tazhin (Kazahstan), Antoine Somda (Burkina Faso), Ibrahim Suleiman Mohammad al-Darat (Libia), Smail Allahua (Algeria), Rudiger von Fritsch (Germania), Saud Ben Abdullah Zaid al-Mahmoud (Qatar), Jaime Giron Duarte (Columbia), Zaheer Aslam Janjua (Pakistan), Pablo Anselmo Tettamanti (Argentina), Imomudin Sattorov (Tajikistan), Kilifoti Eteauati (Samoa), Margaret Anne Louise Jobson (Jamaica), Matlotliso Lineo Lydia Khechane-Ntoane (Lesotho).
"Rusia este consecventă – afirma preşedintele Vladimir Putin - în susţinerea unei deschideri mai mari în afacerile globale şi rezolvarea problemelor prin mijloace politice şi diplomatice, fie că este vorba de situaţia din Siria, programul nuclear iranian, situaţia din Peninsula Coreeană, Afganistan, Orientul Mijlociu, sau evoluţiile tragice actuale în Ucraina. "
Cu alte cuvinte, Crimeea a fost deja rezolvată, prin mijloace politice şi diplomatice, spre gloria eternei Federaţii Ruse, a cărei viitoare extindere va confirma deschiderea sa mai mare, în afacerile globale.
Doar un translator afgan afirma, apropo la o vizită deja menţionată, în deşertul incandescent: ”…şi ruşii s-au retras din ţara noastră şi uite ce mari au ajuns…”
Se încarcă comentariile...
