VIDEO Cu ce cadouri a încercat Putin să-i impresioneze pe regele saudit şi pe prinţul moştenitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sosit luni la Riad, capitala Arabiei Saudite, preşedintele rus Vladimir Putin a fost nevoit să vină în vizită cu două cadouri: unul pentru rege şi altul pentru atotputernicul prinţ moştenitor.

Vladimir Putin a fost primit cu mare pompă luni, la Riad, de gazdele sale: regele Salman bin Abdulaziz al Saud şi prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.

Pe lângă semnarea a 20 de documente, cele două părţi au făcut şi un schimb de cadouri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, preşedintele rus i-a oferit un cadou „foarte frumos“ prinţului moştenitor saudit. Este vorba de „un obiect de artă de mare valoare făcut dintr-un corn de mamut“, a precizat Peskov. Pe de altă parte, Putin i-a oferit regelui un şoim de tundră, o pasăre răpitoare aflată pe lista Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

La rândul lui, Putin a primit din partea gazdelor sale o pictură arabă tradiţională.

Preşedintele rus a efectuat luni a doua sa vizită de stat în Arabia Saudită, prima având loc în 2007.

Arabia Saudită, principala membră a Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEC), şi Rusia - care nu este membră a grupului - au cooperat strâns în ultimii ani în vederea limitării ofertei aurului negru cu scopul creşterii preţului acestuia.

Ultima prelungire a reducerilor producţiei, decisă de cele 24 de state productoare de petrol, reunite sub numele ”Opep” expiră la sfârşitul lui martie 2020.

Potrivit ministrului rus al Energiei Aleksandr Novak, Moscova şi Riadul au semnat luni o Chartă a cooperării pe termen lung a OPEC, oficializând astfel un acord aprobat în vară la Viena.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite