VIDEO Sfârşitul lumii unipolare?

Cetăţeanul american este mai atent la priorităţile societăţii în care trăieşte, decât la cele ale comunităţii internaţionale, dovadă fiind şi declaraţia lui Hillary Clinton, din 24 octombrie, conform căreia trebuie ca SUA să fie funcţională pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru cei din vârf. Asta după ce Vladimir Putin recunoaştea joi că militarii ruşi trimişi în Siria protejează mai întâi interesele Rusiei. A se citi cele imperiale.

Declaraţia ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, conform căreia alocuţiunea şefului statului rus, de la tribuna Adunării Generale a ONU, din 28 septembrie a.c., semnifică sfârşitul lumii unipolare, reprezintă o mănuşă aruncată acelora care vor, pot şi au argumentele necesare unei dezbateri nuanţate, fără prejudecăţi, privind soarta lumii de mâine.

Deocamdată, discursul rostit de Vladimir Putin, la Soci, pe 22 octombrie seara, indică previzibila consecvenţă a Kremlinului în efortul de a reproiecta viitorul, de pe poziţii voit egale cu cele ale Statelor Unite ale Americii.

De partea cealaltă, a Oceanului, omologul american dă semnale publice de menţinere a atenţiei sale în arealul politicii interne, chiar dacă, mai nou, pe 25 octombrie a.c., opinia publică din SUA era informată că submarine ruseşti sunt tot mai agresive operând tot mai aproape de cablurile submarine care asigură toate comunicaţiile globale de tipul celor specifice Internetului. De unde şi concluzia că acestea pot fi atacate pe timpul perioadelor probabile de tensiune sau de conflict, din viitorul nu prea îndepărtat.

La Moscova, Consiliul de Securitate al Rusiei a reluat discuţiile vizând Siria fiind evocate atât contactele internaţionale, prin intermediul convorbirilor telefonice, ale preşedintelui Putin cu şefi de state din ţări precum Turcia şi Arabia Saudită, cât şi operaţiunile concrete derulate de piloţii militari ruşi asupra obiectivelor inamice stabilite a fi lichidate pentru a sprijini astfel ofensiva armatei siriene, contra grupurilor identificate ca fiind ostile preşedintelui Bashar al-Assad.

La Washington, Departamentul de Stat salută orice acţiune militară contra aşa-numitului Stat Islamic, dar îşi menţine poziţia de a nu fi sprijinită armata preşedintelui Assad. Replica ministrului rus de Externe, eternul Serghei Lavrov, fiind că în Siria vor putea fi ţinute alegeri prezidenţiale şi parlamentare, după lichidarea formaţiunilor paramilitare extremiste, de sorginte islamică.

Chiar dacă, pe ici, pe colo, în câte un palat oficial de la Bucureşti se menţionează realitatea că menţinerea ambasadei României la Damasc constituie o probă de înţelepciune diplomatică, efectele dezirabile nu există, sau cel puţin public nu se văd, timp în care iniţiativele diplomaţiei ruse vin una după alta, iar defensiva, sau dacă vreţi prudenţa diplomaţiei americane este una clară.

Cum evenimentele evoluează mai repede decât pot fi judecate la rece, la o minimă depărtare în timp, am ales pentru emisiunea VALORI EUROATLANTICE - difuzată duminică, 25 octombrie, 2015, la 6TV - drept invitaţi pe generalul (r.) Mihaiu Mărgărit, cofondator al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, generalul (r.) dr. Gheorghe Nicolaescu, membru al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică şi pe profesorul dr. Nicholas Dima, expert american în geografie, geopolitică şi studii internaţionale, tema emisiunii fiind SFÂRŞITUL LUMII UNIPOLARE?

Unele din afirmaţiile celor trei conaţionali invită la o temeinică reflecţie, fiind inserate mai jos, dar şi la o integrală vizionare a dialogului filmat inserat la finalul acestor rânduri gânduri.

                                    Generalul MIHAIU MĂRGĂRIT: Putin nu avea ce căuta în Siria.

Rusia nu avea ce căuta acolo, chiar dacă avea o anumită legătură în facilitatea acordată la Tartus, de Siria.

Când Putin şi-a făcut planurile de invadare a Ucrainei, a avut în vedere, în mod cert, şi această schimbare a atenţiei opiniei publice, de la situaţia de pe teritoriul ucrainean, la aceea de pe cel sirian.

Vrem nu vrem azi vorbim zilnic despre Rusia şi ceea ce face aceasta în Siria. Cred că trebuie să ne aşteptăm la o agresiune imagologică, foarte agresivă, focalizată pe Siria, pentru că face parte dintr-un plan mai mare.

Eu văd în acest proces de globalizare o componentă aproape obiectivă, aceasta fiind cea tehnologică.

Eu cred, în continuare, în democraţie, cred că aceasta, până la urmă, va câştiga.

Acţiunile Rusiei în zona siriană nu sunt numai militare, planul este mult mai dezvoltat.

Siria de azi, aşa cum arată acum, se va reface în vreo 15 la 20 de ani.

Între decidentul politic şi serviciile de informaţii există o legătură fiind raţiunea de a exista a celor care se ocupă de intelligence şi contează, privitor la datele furnizate, cu cât informaţia este mai completă, mai detaliată, cuprinde o sferă mai mare de probleme, pentru că la ora actuală se operează cu analize integrate, nu se discută şi nu se analizează punctiform probleme extrase din context.

Siria, la ora actuală se găseşte, mai mult decât se vorbeşte, în atenţia Chinei.

Siria trebuie discutată într-un context geopolitic mult mai larg.

Fac parte dintrei cei care nu acuză politica externă a preşedintelui Obama. Şi cred că atitudinea pacifistă a preşedintelui Obama, în condiţiile actuale, era necesară.

Dacă decidentul politic îşi proiectează altceva şi subestimează informaţia dată, atunci relaţia sa cu zona de intelligence nu mai funcţionează. De multe ori, când prezentam o informare scrisă cuiva, la o scară a celor care au acces la informaţii clasificate, am primit şi răspunsuri de acest gen:

”Lasă mă, că noi ştim mai bine când încep treburile rele asupra României. Nu vă băgaţi voi...”

           Generalul GHEORGHE NICOLAESCU: S-a uitat, un timp, că Rusia este un stat imperial

Eu continui să văd că lumea rămâne azi una monopolară, iar ceea ce se întâmplă cu Rusia, cu Federaţia Rusă, cu China, cu India, cu Japonia, nu sunt de fapt decât nişte tendinţe, fireşti de altfel, ale acestor actori geopolitici, care doresc să devină cât mai importanţi, astfel încât lumea să capete un aspect multipolar.

Însă este foarte puţin probabil ca acest lucru să se întâmple de azi pe mâine.

S-a uitat, un timp, că Rusia este un stat imperial, fie că este ţarist, bolşevic, sau că funcţionează într-o democraţie universală.

Nu poţi să îţi îndeplineşti un program imperial într-un mandat de preşedinte.

Putin va avea nevoie, probabil, de o prezenţă la putere, până în anul 2024, pentru ca să îşi ducă la bun sfârşit mandatul imperial.

Şi astfel, o dată este preşedinte, o dată prim-ministru şi în acest context poate să îşi îndeplinească mandatul care este pe cale să se realizeze.

Însă, la ora actuală, Rusia nu este un pol important de putere, care să fie asemuit cu Statele Unite ale Americii.

Rusia nu poate renunţa la mentalitatea pe care a avut-o înainte de 1991.

Ruşii şi acum sunt reticenţi în privinţa contactului dintre oficiali şi opinia publică. Aşa au fost obişnuiţi. Este o obişnuinţă tot imperială.

Cei de la comenzile armatei siriene şi ale serviciilor secrete siriene au fost pregătiţi anterior la Moscova.

Ruşii au fixat foarte bine frontul în Ucraina şi desfăşoară activităţi extrem de violente, cu aviaţia, în Siria. Ceea ce, până acum câţiva ani, nu era de conceput.

America, din punctul de vedere al geopoliticii ştie clar ce vrea.

Este foarte clar că serviciile secrete americane sunt în măsură să ofere decidentului american cele mai pertinente concluzii în legătură cu situaţia care se petrece, în acest moment, în Europa, şi în Orientul Mijlociu. Preşedintele Obama este foarte bine informat.

Prudenţa preşedintelui Obama este foarte binevenită.

Uneori informaţiile serviciilor secrete sunt tendenţioase, astfel încât factorul de decizie să ia o anumită măsură care, la un moment dat, se suprapune pe intenţia celui care a formulat informaţiile respective.

O putere regională nu poate deveni o putere mondială în doi sau trei ani. Nu există reţete în acest sens.

La ora actuală, procesul de globalizare este de nestăpânit.

 Profesor dr. NICHOLAS DIMA: Este bine să păstrăm o legătură cu toată lumea, inclusiv cu inamicii

Eu cred că America şi-a făcut acasă o socoteală, care nu corespunde cu situaţia din târg.

Acum, din nou se produce o schimbare economică, militară şi politică şi lumea devine, uşor, uşor, multipolară, pentru că nimeni nu mai poate ignora puterea economică a Chinei, puterea militară a Rusiei, care are şi arme nucleare, şi în curs de afirmare sunt India, Brazilia, chiar Iranul. Şi Europa este o putere economică.

Lumea se rearanjează şi nu este uşoară această rearanjare, pentru că fiecare trebuie să se readapteze la ea.

Rusia nu se poate măsura cu America, pe plan militar. Nimeni nu se poate măsura cu SUA, în această privinţă.

Dar Rusia şi China au suficiente ogive nucleare şi rachete, ca în cazul în care ar fi atacate să îşi poată distruge inamicul. Şi în aceasta constă multipolaritatea militară.

Americanii sunt egocentrici. America are cele mai bune intenţii din lume. America vrea să creeze o democraţie peste tot. Aşa o fi. Dar o democraţie în care cei puternici sunt puţini mai egali decât cei de jos.

Globalizarea serveşte interesele unor mari monopoluri. Pe mine mă sperie momentul când văd în România preţurile multor produse mai scumpe decât în America. Ce se întâmplă cu salariile şi cu veniturile oamenilor? Ce se întâmplă cu micul producător local?...

Deci, globalizarea este o stradă cu sens unic, în care dacă intri cu un tanc îţi faci loc, dacă intri cu un camion mergi bine, dacă mergi cu bicicleta te sfărâmă ceilalţi.

Noi asistăm la o confruntare între două strategii geopolitice, diferite.

America, Occidentul, Israelul şi ţările puternic dezvoltate optează pentru globalizare, pentru că le convine.

Globalizarea fiind, în primul rând, un proces economic.

Dar Rusia şi China au o doctrină naţionalistă.

Ca atare avem o confruntare între internaţionalism şi naţionalism.

Adevărul este că Rusia suferă mult pe plan economic. Şi are o perspectivă demografică complet nefavorabilă.

Rusia îşi joacă bine cartea, deşi este una periculoasă.

Eu, din tot ce cunosc în America, am cea mai mare încredere în militari. De la soldat, până la general. Pentru că militarul trebuie să fie un om deschis.

Este important ca europenii să aibă încredere în NATO.

În ceea ce priveşte armata, eu susţin că aceasta este scutul ţării, este cea mai solidă rezistenţă, cea mai puternică pârghie, a unei ţări.

Armata trebuzie să fie dotată, competentă şi gata oricând să fie ultimul scut al rezistenţei naţionale.

Eu mă aştept la o destabilizare mondială. Şi este bine ca forţele militare să fie capabile să menţină ordinea.