Victoria Nuland: Rusia va suporta costuri suplimentare în cazul escaladării crizei din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victoria Nuland afirmă că Statele Unite sunt pregătite să exercite presiuni suplimentare asupra Rusiei. FOTO AP
Victoria Nuland afirmă că Statele Unite sunt pregătite să exercite presiuni suplimentare asupra Rusiei. FOTO AP

Statele Unite sunt pregătite să exercite "presiuni suplimentare" asupra Rusiei în cazul escaladării conflictului din Ucraina, iar "costurile plătite vor creşte" pentru Moscova, avertizează Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

"După cum ştiţi, sancţiunile aplicate de comunitatea internaţională - de către Statele Unite şi Uniunea Europeană - au rolul de a modifica politicile Rusiei, de a o încuraja să îşi îndeplinească obligaţiile. Am spus clar că vor rămâne valabile până la aplicarea deplină a Acordului Minsk, până la încetarea violenţelor, până la revenirea ostaticilor, până la restabilirea frontierelor. Dar, în acelaşi timp, am spus foarte clar că, dacă violenţele se vor intensifica, suntem pregătiţi să exercităm pressiuni suplimentare asupra Rusiei", a declarat Nuland.

"Noi sperăm că presiunile - suplimentarea capabilităţilor - vor face ca Rusia şi liderii din Doneţk şi Lugansk să aplice obligaţiile asumate. În caz contrar, costurile plătite vor creşte", atât din punct de vedere economic, cât şi militar, a atras atenţia Nuland, care tocmai a efectuat o vizită în Ucraina.

"Statele Unite au contribuit cu 150 de milioane de dolari (138 milioane de euro) la programe de asistenţă destinate misiunilor de antrenament" în Ucraina, a subliniat Nuland.

În prezent, circa 300 de instructori militari americani antrenează membri ai armatei ucrainene la poligonul Iavoriv, situat în apropierea oraşului Liov, în vestul Ucrainei.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite