La câteva chestiuni de ordin militar vă invit să reflectaţi.

Din perspectiva aliaţilor din NATO, prezenţa trupelor ruse în Ucraina, negată de preşedintele Vladimir Putin este o certitudine. 

Mai nou, însuşi comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, generalul Philip Breedlove, a oferit dovezi că, în ciuda pretenţiilor Rusiei că tulburările există datorită unor manifestaţii de protest locale, acţiunile rebele ale celor care pretind a fi localnici sunt tipice unor militari care au conceput, condus şi reuşit preluarea evident coordonată a cladirilor guvernamentale, din estul Ucrainei. 

Chiar şi telespectatorii fără instruire militară au putut constata, din imaginile difuzate pe micul ecran, că bărbaţii echipaţi în ţinute de campanie sunt robuşti, abili în mânuirea armamentului individual, subordonaţi unui centru de comandă care execută ordinele Moscovei, după cum susţine generalul Philip Breedlove. 

Tot comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa afirmă că rusofonii înarmaţi, din estul Ucrainei, aplică proceduri de acţiune tipice unor trupe bine instruite, nu unor miliţii locale, aparent formate în câteva ore. 

De altfel, instalarea baricadelor din cauciucuri uşor inflamabile, pentru a crea, la nevoie, o perdea protectoare, de fum, instituirea punctelor de control al traficului rutier, la intrarea în localităţile deja controlate de cei care nu mai recunosc autoritatea guvernului de la Kiev, puncte cu gărzi permanente, bine înarmate, atente la verificarea fiecărui autovehicul, refuzând orice dialog cu jurnaliştii străini, confirmă, în opinia generalului Philip Breedlove: “ceea ce am văzut în Crimeea. Din nou, indică o armată profesionistă.” 

Metoda preluării unor sedii oficiale fiind simplă. 

Iniţial acţionează echipe ale Forţelor Speciale Ruse, care asaltează, cu succes, o clădire a autorităţilor civile, sau a forţelor de ordine ucrainene.

Ulterior aceasta este predată paramilitarilor locali, iar luptătorii care au acţionat iniţial dispar rapid în mulţimea încântată de victoria revoltei locale.

În mod paradoxal, anul trecut, televiziunea de stat rusă a difuzat un reportaj care a indicat modul cum asemenea echipe de elită pregătesc şi reuşesc cucerirea unor edifice publice importante.

Breedlove nu are nicio îndoială asupra faptului că echipamentul militar purtat de unii manifestanţi pro-ruşi, din estul Ucrainei şi armele avute în dotare de ei, inclusiv aruncătoare de grenade nou nouţe au fost livrate de Forţele Armate Ruse.

De altfel, rusofonii care au acceptat să stea de vorbă cu jurnaliştii au afirmat că sunt localnici, anterior activi în forţele de ordine speciale ale poliţiei ucrainene sau în armata Ucrainei.

Ei nu au ezitat să afirme că au fost instruiţi şi finanţaţi de trimişii Moscovei. 

Aceştia fiind, conform serviciului ucrainean de intelligence, aceiaşi care au acţionat în Crimeea, respectiv ofiţeri ai stucturii de informaţii ai Forţelor Aeriene Ruse.

Aviz pentru anvergura următoarelor operaţiuni de ocupare a spaţiilor ex-sovietice, de către trupele ruse, excelent conduse – trebuie să recunoaştem asta – de la Moscova.

Cu alte cuvinte, ca să îl citez din nou pe generalul Breedlove:”concluzia pe această temă, privind lucrurile în ansamblu, povestea este clară."

Devine şi mai clară când privim, fără prejudecăţi, la starea psihică a militarilor ucraineni.

Joi, manifestanţi rusofoni au reuşit să preia şase blindate ale armatei ucrainene.

Nu oricum, ci în prezenţa unui reporter şi al unui cameran al BBC. Un vehicul civil, cu bordul de culoare albastră a blocat mersul înainte al blindatelor ucrainene. Apoi civili locali au vociferat contra prezenţei echipajelor militare ucrainene, cu purtători, plictisiţi, de armament individual.

Rapid au apărut şi au înconjurat blindatele paraşutişti militari ruşi, uşor de identificat după înălţime, conduită, precizia formării cordonului de siguranţă şi încrederea cu care stăteau – culmea! – cu spatele la militarii ucraineni şi cu faţa la civilii de pe stradă.

Unul dintre paraşutişti a negociat cu ofiţerul ucrainean care conducea coloana şi acesta a decis să accepte preluarea blindatelor Ucrainei de militanţi înarmaţi rusofoni.

A urmat defilarea acestor blindate, pe străzile cu ucrainenii ce trebuiau să vadă victoria obţinută de rebeli.

Din punct de vedere strict militar, atitudinea militarilor ucraineni, de a abandona misiunea de înaintare spre obiectivul ordonat şi de  a transfera vehicule de luptă la rusofoni, este un act dezonorant.

Dar, ulterior s-a aflat că nu doar acei militari ucraineni, ci şi camarazii lor nu mâncaseră de câteva zile, iar ofiţerul care a acceptat transferul de tehnică de luptă a declarat că refuză să tragă în civilii neînarmaţi.

Chit că tocmai aparent civilii mai mobili - care erau echipaţi militar şi bine dotaţi, cu pistoale mitralieră, puşti mitralieră, grenade de mână, fumigene - au fost cei care au încercuit coloana de blindate ucrainene.

Camarazii capitularzilor au activat, până joi, într-o unitate a armatei, Brigada a 25-a de Paraşutişti.

Prost sfătuit, ca orice civil neinstruit, cocoţat pe un scaun prea mare pentru capacităţile sale personale, preşedintele Aleksandr Turcinov a decis desfiinţarea brigăzii şi judecarea capitularzilor.

Ecoul în opinia publică din Statele Unite - singura care va conta în înclinarea balanţei impotenţei occidentale, care a împiedicat luarea de măsuri cu adevărat eficace, pentru stoparea agresiunii militare ruse, ce va continua, fără niciun dubiu, ca să fie clar, iniţial până la Prut – a fost interesant.

Dacă o asemenea scenă, cu blindate blocate se petrecea în Statele Unite, militarii instruiţi îndepărtau populaţia cu gaze lacrimogene, somau pe necunoscuţii înarmaţi să predea armele şi acţionau pentru neutralizarea celor care se opuneau.

Dar moralul militarilor ucraineni, o probează scena anterior descrisă, generează mari semne de întrebare.

Americanii se întreabă acum ce au făcut autorităţile ucrainene cu miliardul de dolari furnizat de SUA, dacă militarii ucraineni sunt prost hrăniţi?!

Se pare că Pentagonul ştia deja situaţia asta, de vreme ce pe lista materialelor furnizabile armatei ucrainene nu sunt arme, ci prioritar pachete cu hrană rece, special şi tradiţional pregătite pentru luptătorii aflaţi în exerciţii de lungă durată sau în campanii, în teatre de război deja cunoscute.

Cu Calul Troian deja introdus în Cetatea Ucrainei, preşedintele Vladimir Putin nu are niciun motiv pragmatic ca să renunţe la capul de pod oficial asumat, precum peninsula Crimeea, şi nici la cele deja dobândite, în oraşele cheie din estul încă statului ucrainean, unde este clar că lumina spirituală, comanda, sprijinul material şi banii vin de la Moscova.

Cum stă România, în această situaţie de criză? 

Deloc pe roze.

Pentru prima oară şeful statului, într-un interviu acordat unei jurnaliste de la Chişinău, s-a dovedit a fi prudent, chiar defensiv, la întrebarea cheie dacă Republica Moldova poate conta pe sprijinul României în faţa furtunii răsăritene.

Premierul, indiferent de circumstanţele deciziei sale, a devenit locatar al Ministerului Apărării Naţionale, cu preţul umilirii actualului şef al Statului Major General, care a trebuit să predea biroul său ministrului în funcţie.

Nota bene: din decembrie 1989, cei care au deţinut funcţia de şef al S.M.G., indiferent de nume, grad iniţial, simpatii politice, nu au avut parte de un asemenea afront.

Care abia acum devine impardonabil, pentru cei care respectă Armata României.

Forţele Navale Române? Au sprijinul moral al câte unui vas militar american, venit prin rotaţie, la exerciţii comune în Marea Neagră şi la o vizită simbolică în portul Constanţa.

Forţele Aeriene Române? Teoretic au salutat prezenţa unor avioane militare americane, la un exerciţiu comun, dar lipseşte staţionarea permanentă a unor escadrile de luptă ale SUA, pe aeroporturi româneşti militare cheie, precum Câmpia Turzii, ca şi cum - culmea ipocriziei vizibile la Bruxelles şi Berlin - doar statele baltice şi Polonia sunt vizate de pericolul tăvălugului militar rusesc.

Forţele Terestre Române? Cu excepţia batalioanelor rotate prin teatrele de operaţiuni militare şi a unor unităţi locale instruite în raport de fondurile avute la dispoziţie, pot garanta o rezistenţă terestră pentru un timp deloc asumat de vreun oficial cu expertiză în domeniu.

Singura voce care a dat semnalul lucid, iniţial, de alarmă, de la altitudinea experienţei acumulate la nivelul funcţiilor anterior deţinute, precum cea de consilier prezidenţial şi aceea de şef al Statului Major General, a fost generalul Constantin Degeratu, care a reiterat necesitatea înfiinţării unei Gărzi Naţionale, cu scop disuasiv.

De Sf.Paşti, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi cei ai Parlamentului României vor fi cu familiile.

Ca şi cum nimic nou nu va fi pe frontul ucraineano-rus din estul Europei.

Dar generalii ruşi nu se vor opri la porţile răsăritene ale Ucrainei, doar Ziua de 9 Mai trebuie întâmpinată cu noi victorii.

Şi indolenta clasă politică românească doarme în papucii de acasă.

Paşte fericit?