Urmaşii lui Elţin: Nemţov şi Putin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, unsul lui Elţîn FOTO AP /  imagine din 1999
Vladimir Putin, unsul lui Elţîn FOTO AP /  imagine din 1999

Subteranele puterii de la Kremlin sunt mult mai complicate şi oferă multe surprize pentru profani. Asasinarea lui Boris Nemţov este doar vârful icebergului, însă istoria relaţiei lui Putin cu Nemţov este mult mai lungă, datând încă de la primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn. Într-o analiză despre cum Putin şi Nemţov s-au întâlnit, realizată de analistul în spaţiul estic, Constantin Uzdriş, aflăm detalii şocante.

Boris Nemţov şi Vladimir Putin au în comun mult mai mult decât pot oamenii crede. În primul rând copilăria celor doi a fost aproape identică. Grădiniţa sovietică, apartamente comunale (garsoniere), octombrei, pionieri, komsomol, armata apoi studii. Până aici biografiile a milioane de oameni născuţi în Uniunea Sovietică se aseamănă. În ţara în care lucrurile evoluau foarte lent succesiunea generaţiilor era aproape neobservată. Biografiile celor doi vor  mai fi aproape identice la sfârşitul anilor 90 atunci când ambii vor intra în cercul apropiat de Boris Elţîn (pe atunci preşedintele Federaţiei Ruse), apoi

ambii vor fi „succesorii” acestuia: Nemţov De jure, Putin De facto.

Boris Nemţov. De la „Succesor la Opozant”

Nemţov apare în vizorul opiniei publice în 1990 atunci când a devenit deputat al Sovietului Suprem al Republicii Federale Sovietice Socialiste Ruse. Nemţov era un reprezentant al reformatorilor din Societul Suprem al Republicii Sovietice Federale Ruse. În zilele puciului din august 1991 Boris Nemţov este printre apărătorii „Casei Albe” din Moscova (pe atunci sediul Parlamentului Republicii Federale Sovietice Socialiste Ruse  - RFSSR). După revenirea primului şi ultimului preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov la Moscova şi căderea puciştilor reîncepe lupta pentru putere. După înţelegerea de la Belovejskaia Puşcea (localitate pe teritoriul Belarusului unde s-a semnat destrămarea URSS-ului între liderii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei - Boris Elţin, Stanislav Şuşkevici şi Leonid Kravciuk), Boris Nemţov este numit mai întâi şef al Administraţiei apoi guvernator al regiunii Novgorod cu sediul în oraşul Nijnii Novgorod. La 17 decembrie 1995, Nemţov redevine guvernator al regiunii de această dată în urma unor alegeri directe. Acesta era una dintre liderii reformelor din Rusia din acele momente.

Ministrul Energeticii şi Combustibilului şi Prim-viceprim-ministru

În martie 1997 Boris Nemţov devine ministru al Energeticii din Federaţia Rusă, una dintre cele mai profitabile ramuri ale economiei ruse. Numirea sa în funcţia a fost făcută de către Boris Elţin prin intermediul unui Decret. În cartea sa de memorii „Maratonul prezidenţial”, vorbeşte despre Nemţov ca despre un politician energic, bine pregătit şi un bun reformator. Elţin recunoaşte că i-a făcut lui Boris Nemţov oferta să lucreze în Guvern de mai multe ori, acesta refuzând de fiecare dată şi axându-se mai mult pe activitatea s-a din Nijnii Novgorod. Boris Nemţov însă a fost convins de către fiica preşedintelui, Tatiana Diicenko, să vină la Moscova. Potrivit lui Boris Elţin, aceasta a mers personal în oraşul Nijnii Novgorod unde a discutat cu Nemţov. În scurt timp acesta a devenit membru al Guvernului de la Moscova. Ironia sorţii a fost ca sediul Guvernului să fie în aceeaşi „Casă Albă” pe care a apărat-o în 1991.

Sfera energeticii era una dintre cele mai profitabile în anii 90. Privind din punctul de vedere al situaţiei care era atunci în Rusia era şi sfera cu cele mai multe omoruri la comandă printre cele mai tari este moartea lui Atari Cvantrişvili (om de afaceri, filantrop, om cu autoritate în cercurile criminale) acesta a fost omorât în aprilie 1994 din cauza unui conflict în jurul uneo companii petroliere. Vladimir Petuhov, primarul oraşului Neftiiugansk, asasinat în iulie 1998, presa a scris că a fost omorât din cauza unor conflicte cu cei ce doreau să exploreze zăcămintele de petrol din apropiere. Astea sunt doar două dintre multele exemple în care oamenii din domeniu au fost asasinaţi din cauza conflictelor din această sferă. De aceea în materialul

Asasinarea lui Nemţov: scenarii şi adevăruri

am exclus versiunea unei răzbunări pe motive comerciale. Dacă Nemţov ar fi trecut calea cuiva atunci când era vicepremier sau ministrul Energeticii, acesta ar fi fost asasinat încă în epoca Elţin, (epocă în care asemenea asasinate erau mai mult o regulă decât o acţiune de excepţie).

O mare provocare pentru Boris Nemţov, în mandatul său de ministru al Combustibilului şi Energeticii a fost lupta pentru Gazprom, luptă care, pe viitor, îl va scoate din jocurile puterii de la Moscova, din cercul apropiat preşedintelui, apoi în general din scena politică. În 1997 se pregătea privatizarea unui număr mare din acţiunile gigantului rus (Gazprom a fost creat de Viktor Cernomârdin, la momentul anului 1997 prim-ministrul Federaţiei Ruse). Potrivit planului Rem Veahirev, un apropiat al premierului Cernomîrdin, la acel moment preşedintele Consiliului de Administrare al Gazprom, trebuia să primească din 1999, 38% din acţiunile companiei contra sumei de 6 milioane de dolari, în 2007 cele 38% de acţiuni costau peste 100 de miliarde de dolari. Nemţov a făcut un raport care i la prezentat preşedintelui Elţin, acesta a anulat contractul şi a trimis documentele Procurorului General Iurii Skuratov, cu indicaţie „Se fură Rusia”, acest incident este descris în cartea scrisă de Valerii Paniuşkin şi Mihail Zîgar „Gazprom-noua armă a Rusiei”. Un alt atentat la Gazprom a fost săvârşit de oligarhul, decedat la Londra, Boris Berezovski. Acesta dorea să devină mai întâi preşedinte al Consiliului de Administraţie apoi să propună un plan de privatizare a concernului. Din nou Boris Nemţov a fost cel care a stopat tranzacţia.

După ce a lăsat Ministerul Energeticii şi Combustibilului, Boris Nemţov a rămas doar cu funcţia de prim-vicepremier.

După criza financiară care a dus Rusia la default-ul bancar din august 1998, Boris Nemţov a refuzat să mai lucreze în Guvern.

În aprilie 2007 în ziua în care a murit primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţin, jurnaliştii de la publicaţia New Times i-au luat un interviu lui Boris Nemţov. Fostul vicepremier spune că la un moment dat preşedintele Elţin spunea tuturor că el este succesorul său, însă în mai puţin de 2 ani Boris Nemţov a ajuns de la prezidenţiabil la dezirabil.

Acest lucru nu trebuie să mire pe nimeni. După ce Boris Elţin a făcut „minunea secolului” în 1996 când a fost reales în fruntea statului rus făcând în doar câteva luni saltul de la 6%  la 52%. „minunea” a fost posibilă datorită unirii a 7 mari oligarhi şi magnaţi media în jurul preşedintelui. Boris Berezovski proprietar (ORT, Kommersant, staţia radio Ecoul Moscovei), Vladimir Gusinski (proprietar NTV), Roman Abramovici, Mihail Hodorkovski, Mihail Fridman, Piotr Aven, Vladimir Potanin. După alegeri toţi şi-au dorit să recupereze banii investiţi. Lupta cea mai grea s-a dat între Boris Berezovski şi Vladimir Gusinski pentru compania „Sveaziinvest”. Cea mai mare companie de telecomunicaţii din Federaţia Rusă. Boris Nemţov în calitate de prim-vicepremier s-a opus privatizării frauduloase a acestui gigant. Nemţov recunoaşte că a fost înlăturat de către oligarhi care nu i-au putut ierta impedimentele din procesul de privatizare a companiei „Sveaziinvest”.

În 1999 Boris Nemţov a fost ales deputat al Dumei de Stat a Federaţiei Ruse

iar la începutul anului 2000 Nemţov îl susţinea pe Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale.

În 2001 devine preşedintele Uniunii de Dreapta în Federaţia Rusă. După alegerile din 2004 când Uninea de Dreapta nu a acces în Duma de Stat, Nemţov demisionează din fruntea partidului.

În 2005 devine consilier al preşedintelui Ucrainei de atunci Viktor Iuşcenko.

În 2008 publică un amplu raport despre guvernarea lui Vladimir Putin „Rezultate”.

   

Vladimir Putin- Din agent sub acoperire, în funcţia de preşedinte

 Vladimir Putin nu se deosebeşte de Boris Nemţov cu nimic la prima etapă a vieţii sale. Grădiniţă, octombrel, pionier, komsomol, armată, universitate. Primele informaţii despre spun că din 1985 până în 1990, KGB-ul l-a repartizat pe Putin la Dresda, pe atunci în Republică Democrată Germană. După prăbuşirea regimului comunist al Germaniei de Est şi a sistemului comunist din celelalte state satelite ale Uniunii Sovietice, Putin a fost rechemat în Uniunea Sovietică, la Leningrad, iar în iunie 1991 a ocupat un post la facultatea de relaţii internaţionale a Universităţii din Leningrad, aflându-se în subordinea vice-rectorului Iuri Molceanov. În această nouă calitate, Putin ar fi supravegheat colectivul studenţesc şi pe recruţi. În mai 1990, Putin a fost numit consilier al primarului Sankt Petersburg-ului, Anatolii Sobciak, tatăl jurnalistei şi vedetei de televiziune Xenia Sobciak, în domeniul afacerilor internaţionale. La 28 iunie 1991 a fost numit şef al Comisiei pentru relaţii externe din cadrul primăriei din Sankt Petersburg, însărcinat fiind cu promovarea relaţiilor internaţionale şi a investiţiilor străine. Mai puţin de un an de la preluarea conducerii comisiei, Putin a fost investigat de către o comisie a Consiliul Legislativ al oraşului. În urma controlului făcut de comisia Consiliului Legislativ s-a ajuns la concluzia că Putin ar fi cauzat pierderi de 93 de milioane de dolari. Comisia a recomandat ca Putin să fie concediat, dar nu au existat consecinţe imediate. Putin a rămas şef al Comisiei pentru relaţii externe, până în 1996.

   

Din 1994 până în 1997, Putin a ocupat mai multe funcţii politice în Sankt Petersburg . În martie 1994 a devenit Vice-primarul oraşului Sankt-Petersburg. De asemenea între 1995 - iunie 1997 Putin a condus filiala locală a partidului de guvernământ din Sankt Petersburg . În acelaşi timp el a fost şef al Consiliului Consultativ al ziarului Viedomosti din Sankt Petersburg.

După ce Anatolii Sobceak a pierdut alegerile pentru funcţia de guvernator al regiunii Leningrad, Vladimir Putin vine la Moscova unde în martie 1997 devine şef adjunct al Administraţiei Prezidenţiale, chemat de Anatolii Ciubais (fost vicepremier, apoi premier, actualmente directorul Companiei de Stat Rosnano). În cartea sa „Banditi, Gangsteri si Mafie - Rusia, Statele Baltice si CSI, dupa anul 1992”, Martin McCauley descrie această structură ca pe „Curtea ţarului”. Chiar şi în memoriile scrise de garda de corp a lui Vladimir Elţin, generalul Alexandr Korjakov o numeşte la fel.

Exact aici drumurile celor doi se apropie pentru o perioadă de timp ca ulterior să se despartă, timpul a demonstrat că pentru totdeauna.

Ambii vin în cercul apropiat a lui Boris Elţin în 1997.

Boris Nemţov în scurt timp va fi numit „succesor”, Vladimir Putin în mai puţin de 3 ani va deveni „succesor”. Pe lângă Boris Elţin, mai sunt câteva persoane care apar între cei doi.

Anatolii Ciubais, fost vicepremier, originar din Sankt-Peterburg anume el l-a chemat pe Vladimir Putin la Moscova. Fiica preşedintelui Elţin, Tatiana Diicenko. În interviul acordat revistei New Times în ziua decesului lui Boris Elţin, Nemţov spune că la insistenţele Tatianei întâlnirile cu fostul şef de stat sunt foarte rare.

Vladimir Putin a ajuns în scurt timp Director al Serviciului Federal de Securitate apoi prim-ministru ca la 1 ianuarie 2000 să devină preşedinte interimar al Federaţiei Ruse.


În timp ce Vladimir Putin mergea pe scările Kremlinului spre funcţia supremă, Nemţov părăsea şi cercul apropiat a lui Elţin şi al puterii de la Moscova.


 

Boris Nemţov recunoştea că l-a susţinut pe Vladimir Putin, dar că drumurile lor s-au despărţit atunci când liderul de la Kremlin a dat ordin să fie încarcerat Mihail Hodorcoski. Nemţov spunea că acel moment l-a făcut să înţeleagă faptul că toate victoriile obţinute de Boris Elţin au fost călcate în picioare de succesorul acestuia.

Boris Nemţov era un om bogat, avea proprietăţi, imobile şi bani. În Rusia anilor 90 să nu era neapărat să fii corupt. Funcţia la stat îţi aducea bani şi poziţie în „lumea bună”. În mărturiile timpului se spune că o semnătură a unui oficial de rang regional costa de la câteva mii de dolari până la câteva milioane în dependenţă de importanţa proiectelor. Atunci când s-a desfăşurat privatizarea colosului industrial al Rusiei Sovietice, atunci când au început construcţia super marketurilor şi a diferitor alte obiecte cu menire socială toţi îşi doreau să obţină autorizaţii. Boris Nemţov era guvernator în Nijnii Novgorod, este lesne de înţeles că a avut diferite diferite. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu Vladimir Putin, un funcţionar într-un oraş cât o regiune. Cei doi deţineau în anii 90 funcţii de care depindeau afaceile a sute poate chiar mii de oameni.


 

În ultimele zile am ascultat şi am citit foarte multe interviuri şi păreri despre cum a fost, cum a trăit Boris Nemţov. Din cele auzite şi citite este lesne de înţeles că un om ca el nu a putut rezista în groapa cu şerpi numită Cercul prezidenţial. Acolo unde se roteau agenţi secreţi, oameni de afaceri, oligarhi, militari şi tot felul de alţi profitori. Nemşov trăia aşa cum credea el de cuviinţă, spunea ceea ce crede şi lupta pentru idealurile lui. Aşa s-a întâmplat cu privatizarea celor 38% din Gazprom, când a descoperit şi a combătut furtul. Rem Veahirev i-a spus că nu i-o va ierta niciodată. După incidentul cu „Sveaziinvest” oligarhii au făcut tot posibilul să-l scoată din joc, să-l marginalizeze după care să-l distrugă pentru a nu deveni succesorul lui Boris Elţin.

Vladimir Putin a procedat altfel. Putin a acţionat ca un securist sadea, s-a aranjat sub regimul oligarhic existent atunci ca ajungând în fruntea sa să-şi alunge ulterior foştii camarazi. Lui Boris Berezovski i-au fost deschis dosare penale după care a fugit în Marea Britanie. Mihail Hodorkovski, a stat după gratii mai bine de 10 ani. Vladimir Gusinski a lăsat NTV şi a emigrat peste hotare. Puţinii dintre cei care l-au susţinut pe Elţin în 1996 apoi pe Vladimir Putin în 2000 au rămas în cărţi sunt Roman Abramovici şi Vladimir Potanin. Presa rusă titra că Roman Abramovici ar fi seiful familiei Putin.

Din 2008 drumurile celor doi s-au despărţit complet iar la 27 februarie 2015 drumul unuia s-a încheiat. Boris Nemţov a fost asasinat, drumul lui Vladimir Putin continuă. Cum va fi acesta ne poate doar timpul răspunde...


Constantin Uzdriş FOTO Arhivă Personală

Cu o diplomă în istorie şi relaţii internaţionale şi afimându-se ca jurnalist, Constantin Uzdriş este una din vocile cele mai pertinente în analizarea în profunzime a spaţiului fostei Uniuni Sovietice.

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite