Un sfat pentru europeanul Vladimir Vladimirovici Putin

Fiind invitat la o recepţie diplomatică, unde se dorea promovarea dialogului dintre România şi puterea nucleară aflată în estul bătrânului nostru continent, un diplomat răsăritean m-a întrebat ce ar fi de făcut pentru ca relaţiile dintre ţara lui Mihai Eminescu şi aceea a lui Ivan Sergheievici Turgheniev să revină la normalitate. I-am răspuns franc. Preşedintele României să fie primit cu gardă de onoare şi covorul roşu la Moscova.

Şi să fie ascultat în legătură cu exigenţele fireşti ale statului român de azi, deloc singur, fiind membru al NATO şi al UE, cu un Parteneriat Strategic decisiv cu SUA.  

Mi-am reamintit de acest moment cu ocazia evocării de către longevivul Putin a solicitării preşedintelui ales al Republicii Moldova, conaţionala Maia Sandu, ca trupele ruse din Transnistria - 2000 de aşa numiţi pacificatori şi 500 de militari de elită ai unui batalion de forţe speciale/ Spetsnaz / Войска́ специа́льного назначе́ния / - să fie retrase în ţara care i-a trimis. 

1. Putin a a afirmat că nu este nimic nou. Răspunsul acesta este bun pentru pensionarii din Federaţia Rusă şi doar pentru ei. Pentru prima dată, în epoca postbelică, preşedintele ales al României de Est - samavolnic desprinsă de Ţara Mamă, în urma pactului dintre Hitler şi Stalin - are sprijinul total, necondiţionat, al liderilor statelor membre ale Uniunii Europene şi determinarea ţărilor care alcătuiesc NATO, implicit SUA, de a sprijini detensionarea situaţiei din Europa Gri, a se citi Belarus, Ucraina şi Republica Moldova. 

2. Marota preşedintelui rus conform căreia este necesar un dialog normal dintre Chişinău şi Tiraspol, ca şi cum cele două oraşe europene ar fi capitalele unor entităţi administrative cu egale drepturi la Curtea Internaţională de Justiţie, indică încremenirea în proiect a actualei conduceri de la Kremlin, care vede entitatea Transnistriei drept cuiul lui Pepelea în peretele Republicii Moldova, dar - nota bene - şi în cel al Ucrainei, care nu mai doreşte să trăiască sub cnutul rusesc. 

3. Actor rafinat, Putin a jucat, la conferinţa sa de presă anuală, un rol deloc credibil.

A afirmat că tocmai comunitatea democratică europeană este vinovată pentru menţinerea trupelor de ocupaţie ruse în Transnistria. Neatent la propriul discurs, şeful statului rus a invocat momentul în care ex-preşedintele de la Chişinău, Vladimir Voronin - ales nu prin voturile cetăţenilor europeni dintre Prut şi Nistru, ci prin voinţa majorităţii celor din legislativul de la Chişinău, sensibilizaţi adecvat de ţara aflată pe litoralul sudic al Mării Mediterana, care este în stare să ţină în şah geopolitic toate ţările arabe - deşi iniţial a fost de acord cu proiectul moscovit de pacificare, ulterior - nota bene: fiind bine informat de unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii de pe mapamond, evident nu cel din subordinea sa - a refuzat semnarea documentelor pregătite de diplomaţii ruşi.

4. Putin minte cu premeditare. El a mimat că nu a înţeles de ce Vladimir Voronin a refuzat, în ultimul moment, semnarea hârtiilor puse în mape speciale. De ce? Simplu.

Oricât de comunist, dar şi afacerist o fi fost Voronin, el a înţeles că Moscova îi propunea, de facto, sub pretextul reglementării statutului viitor al Transnistriei, nimic mai mult decât o revenire, in integrum, la condiţia de republică dependentă 100% de Federaţia Rusă. Invocarea, de către Vladimir Putin a unui pretins dialog cu aşa numiţi colegi din Uniunea Europeană, care i-au răspuns evaziv că s-a ajuns la nesemnarea documentelor, de către Voronin, doar pentru că aşa s-ar fi întâmplat, o fi bună la şcolile din nordul Siberiei, unde, din cauza frigului năprasnic, oamenii acceptă multe gulgute. 

5. Perfidia cu care, ca din întâmplare, preşedintele Federaţiei Ruse reaminteşte faptul că europeana Maia Sandu, preşedintele ales al României dintre Prut şi Nistru, are şi cetăţenia română este un semn de slăbiciune, lipsă de argumentaţie, la nivel înalt, dar şi incapacitate de a recunoaşte că 

Europa democraţiilor consolidate nu înghite dictatura din Belarus, ocupaţia militară rusă a peninsulei Crimeea, acţiunile forţelor speciale ale Moscovei în Donbas şi nici prelungita prezenţă a unui contingent militar credincios Kremlinului, în estul Republicii Moldova. 

6. România şi Polonia constituie cei doi piloni puternici ai defensivei NATO, la graniţa de est a Alianţei. La Bucureşti şi Varşovia ameninţările ruse nu au şi nici nu vor avea niciun efect. 

Iar meritul actualei administraţii prezidenţiale româneşti este acela de a fi optat pentru respectarea fermă a opţiunilor exprimate la urnele de vot ale cetăţenilor europeni care trăiesc între Nistru şi Prut. În plus, chiar dacă are statut de cetăţean român, Maia Sandu nu primeşte în plic, de la Bucureşti, sugestii de acţiuni geopolitice, ci, dimpotrivă, trebuie să facă o adevărată echilibristică zonală, pentru a dovedi bunele sale intenţii, reale, care au drept primă prioritate asigurarea, în viitor, a unui nivel de trai superior, al celor rămaşi să trăiască, de Crăciun şi de Anul Nou, în întinderea de pământ frumos, mioritic de la malul stâng al Prutului, la malul drept al Nistrului. Şi asta îl deranjează pe gospodin Putin.

7. Pentru cei ce nu ştiu este utilă menţionarea unui alt adevăr. Alt gospodin, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, susţine că pacificatorii militari ruşi se află pe târâm transnistrean pentru a asigura paza depozitelor cu muniţii de la Colbasna, care, chipurile, ar fi într-o stare... dezastruoasă. Minciună de o mare raritate!!!

 Armatei ruse de azi i se pot reproşa, profesional, unele deficienţe, de formă şi de fond, dar la capitolul ordine şi disciplină generalii ruşi sunt impecabili. La Colbasna depozitele sunt curate, lăzile de muniţie puse în perfectă ordine, evidenţa armelor este la zi, iar dacă un ordin ar veni de la Moscova, totul ar putea fi transportat, pe calea aerului, în Rusia, în decurs de câteva sâptămâni, fără nicio pierdere. Dar Putin nu vrea asta. Şi poate doar după plecarea sa de la Kremlin se va ajunge la o decizie marcată de principiul win-win. 

8. Alde Vadim Krasnoselski, eminenţa cenuşie de la Tiraspol se bagă singur în seamă şi bate câmpii că nu este de acord cu retragerea militarilor ruşi, în condiţiile în care nu contează deloc în ecuaţia geopolitică zonală. 

Pentru a păstra proporţiile, afirmaţiile lui Putin vizând pe Maia Sandu şi viitorul trupelor de ocupaţie rusă din partea răsăriteană a României de Est ţintesc pe viitorul preşedinte al SUA, Joe Biden, care poate fi apriori ţinta unor anumite suspiciuni, dar cert este că va sprijini multilateral independenţa Ucrainei, implicit măsurile de detensionare a situaţiilor existente la graniţele de est, nord, vest şi sud ale acestei ţări.

Un sfat pentru europeanul Vladimir Vladimirovici Putin? De atâta pandemie, europenii care cred în democraţie pot compara afirmaţiile mai sus menţionate cu mormăitul unui urs trezit din hibernare. Dar şi trezirea asta, la final de an, nu poate fi altfel marcată decât cu o simplă betelie, a unui imperiu ce nu va mai fi reanimat, după ce a fost dus la groapa de gunoi a istoriei.

Rusia merită respectată exact atât cât statul rus respectă vecinătăţile imediate, interlocutorii europeni şi cei de peste Ocean. Nimic mai mult.