FOTO Un avion de pasageri a aterizat forţat pe autostradă de lângă Moscova. Patru persoane au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un avion a aterizat forţat lângă Moscova FOTO Reuters
Un avion a aterizat forţat lângă Moscova FOTO Reuters

Patru persoane au murit şi alte patru sunt în stare gravă după ce un avion a aterizat forţat pe aeroportul Moscova-Vnukovo. Aeronava a ieşit de pe pistă şi a intrat pe o autostradă din apropiere, s-a dezmembrat şi a luat foc.

UPDATE Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în accidentul avionului care a ieşit sâmbătă de pe pistă şi s-a rupt în timpul unei aterizări de urgenţă pe aeroportul Moscova-Vnukovo, au anunţat autorităţile,

UPDATE Două persoane au murit în urma accidentului, iar trei au fost duse la spital în stare critică, a declarat Ministerul de Interne rus într-un comunicat. 

Avionul zbura dinspre oraşul Pardubice din Cehia către Aeroportul Moscova-Vnukovo. Potrivit reprezentanţilor aeroportului, la bordul aeronavei se aflau cel puţin opt persoane, toate angajate ale companiei aeriene. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii aeroportului din Pardubice. 

„La bord se afla doar personalul companiei aeriene. Niciun cetăţean ceh nu se număra printre aceştia. Înainte de decolare, angajaţii companiei au verificat toate sistemele avionului şi au spus că totul fucţionează normal”, au declarat aceştia pentru gazeta.ru. 

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 16.35 (15.35 ora României). Deocamdată, condiţiile în care s-a produs incidentul nu au fost clarificate. Premierul rus Dmitri Medvedev a cerut înfiinţarea unui grup special de anchetă pentru a analiza accidentul. 


Autorităţile nu confirmă numărul victimelor, însă au anunţat că „este posibil să existe supravieţuitori”. Avionul venea din Cehia şi avea la bord 12 persoane, dintre care 8 pasageri şi 4 angajaţi. După ce a ieşit de pe pistă şi a intrat pe autostradă, aparatul s-a dezmembrat şi a luat foc. 

Raporturile preliminare relevă faptul că aeronava este un model Tupolev-204 şi aparţine operatorului rus Red Wings. Părţi ale avionului blochează în prezent autotrada. 

Red Wings este o companie aeriană low-cost care operează zboruri între Rusia şi Europa. În 2012, operatorul a început să ofere şi zboruri interne pentru Rusia. Compania este cel mai mare cumpărător de aeronave Tu-204, fabricate în Rusia. 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite