UPDATE Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Moscova. Nu există supravieţuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de tip Antonov An-148 al companiei Saratov Airlines având la bord 65 de pasageri şi 6 membri ai echipajului a dispărut de pe radare la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Aparatul de zbor s-a prăbuşit în apropiere de capitala Federaţiei Ruse. Ministerul rus al Transporturilor a anunţat că nu există supravieţuitori.

UPDATE 18.14 Cutia neagră a avionului care s-a prăbuşit duminică în apropiere de Moscova a fost recuperată, au anunţat autorităţile ruse citate de rt.com.

Site-ul gazeta.ru citează surse din rândul investigatorilor care afirmă că pilotul a raportat o defecţiune tehnică şi a solicitat aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Jukovski. Surse oficiale nu au confirmat însă această ipoteză, notează The Guardian.

UPDATE 17.33 Toate cele 71 de persoane aflate la bordul avionului care s-a prăbuşit în apropiere de Moscova au murit, a confirmat Ministerul rus al Transporturilor.  

UPDATE 16.12 Potrivit informaţiilor preliminare, nicio persoană dintre cele 71 aflate la bordul avionului An-148 care s-a prăbuşit în apropiere de Moscova nu a supravieţuit, relatează agenţia rusă de presă TASS.

Autorităţile ruse au deschis o investigaţie privind cauza prăbuşirii aparatului de zbor. Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca avionul să se fi prăbuşit din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar nu exclud nici o defecţiune tehnică sau o eroare de pilotaj.

UPDATE 15.45 Potrivit unor oficiali ruşi, citaţi de presa locală, sunt foarte puţine şanse să existe supravieţuitori ai accidentului aviatic, transmite BBC.

UPDATE 15.42 Purtătorul de cuvânt al Agenţiei ruse de Transport Aerian (Rosaviatsia) a confirmat că la bordul avionului An-148 care s-a prăbuşit se aflau 65 de pasageri şi şase membri ai echipajului, adăugând că, la numai câteva minute după ce aparatul de zbor a decolat, nu s-a mai putut comunica cu echipajul.

„La 02:21 p.m. ora Moscovei (11:21 GMT) avionul (...) a decolat de pe aeroportul Domodedovo. Potrivit datelor preliminare, 65 de pasageri şi şase membri ai echipajului erau la bord. Comunicaţia radio cu echipajul s-a pierdut la câteva minute de la decolare, aparatul de zbor a dispărut de pe radar. Potrivit informaţiilor preliminare, comunicaţia s-a pierdut în districtul Ramenski din regiunea Moscovei“, a declarat purtătorul de cuvânt pentru sputniknews.com.

UPDATE 15.35 Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a transmis condoleanţe familiilor victimelor accidentului aviatic, relevă presa rusă. 

UPDATE 15.34 Echipele de intervenţie sosite la faţa locului au găsit, până în momentul de faţă, două persoane decedate în urma prăbuşirii avionului. Operaţiunile de căutare continuă, relatează rt.com. 

UPDATE 15.20 Mai multe persoane citate de agenţiile ruse de presă au relatat că au văzut avionul în flăcări prăbuşindu-se lângă Argunovo, notează France-Presse. Între timp, pe reţelele de socializare au început să circule fotografii cu presupuse rămăşiţe ale aparatului de zbor.

   

UPDATE 15.07 Avionul care s-a prăbuşit în apropiere de Moscova era în uz de aproximativ nouă ani şi fusese folosit inclusiv pentru zboruri internaţionale, relatează sputniknews.com.

UPDATE 15.03 Deşi oficialii ruşi nu au furnizat deocamdată informaţii referitoare la soarta celor aflaţi la bordul avionului, surse din cadrul serviciilor de urgenţă au afirmat pentru agenţiile ruse de presă că este foarte puţin probabil să existe supravieţuitori.

UPDATE 15.01 Autorităţile ruse au confirmat că avionul companiei Saratov Airlines s-a prăbuşit, relatează rt.com. O anchetă a fost deschisă în acest caz. Ministrul rus al Transporturilor a plecat spre locul accidentului.

UPDATE 14.54 Avionul Antonov An-148 al companiei Saratov Airlines s-a prăbuşit în apropiere de Moscova, a relatat agenţia rusă TASS, citată de CNN.

UPDATE 14.48 „Avionul s-ar fi prăbuşit lângă localitatea Argunovo (în regiunea Moscovei). Pasagerii şi echipajul nu au avut nicio şansă“, a declarat o sursă din serviciile de securitate pentru Interfax.

Potrivit acesteia, echipele de intervenţie nu au reuşit să ajungă la faţa locului.

- Ştirea iniţială -

Există informaţii potrivit cărora aparatul de zbor s-ar fi prăbuşit în zona localităţii Argunovo, în apropiere de capitala Federaţiei Ruse, a relatat agenţia de presă Interfax.

Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă a afirmat însă că verifică aceste informaţii.

Aparatul de zbor efectua o cursă internă pe ruta Moscova - Orsk, un oraş situat în apropierea frontierei dintre Rusia şi Kazahstan..

image
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite