UE impune sancţiuni împotriva şefilor GRU şi agenţilor ruşi implicaţi în cazul Skripal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană a impus luni sancţiuni împotriva directorului GRU şi celor doi agenţi declaraţi responsabili în cazul Serghei Skripal, fostul agent dublu rus otrăvit cu un agent neurotoxic în martie anul trecut la Salisbury, în sudul Angliei.

Consiliul de Afaceri Externe al Uniunii Europene a decis să impună sancţiuni în cazul folosirii armelor chimice pe 4 martie 2018 la Salisbury, primul atac de acest tip într-un stat european de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit unui comunicat, sancţiunile vizează nouă persoane şi o organizaţie. Printre persoanele vizate de sancţiuni sunt cei doi agenţi ruşi implicaţi în otrăvirea lui Skripal cu Noviciok, şi anume Ruslan Boşirov şi Alexandr Petrov, care ulterior au fost descoperiţi ca fiind Anatolii Cepiga, respectiv Alexandr Mişkin, ambii decoraţi ca „Eroi ai Rusiei” de către preşedintele Vladimir Putin. De asemenea, în listă au fost incluşi şeful GRU, Igor Kostiukov şi adjuncţii acestuia.

Aceste persoane sunt „responsabile de deţinerea, transportarea şi utilizarea unui agent neurotoxic la Salisbury“, arată comunicatul publicat pe site-ul Consiliului UE.

Toţi cei incluşi în lista cu sancţiuni nu mai au voie să intre pe teritoriul UE, în timp ce activele lor în blocul comunitar sunt îngheţate.

Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, s-a declarat convinsă că decizia a fost luată „în virtutea unei baze legale solide“.

Anatolii Cepiga şi Alexandr Mişkin sunt vizaţi de patru capete de acuzare în Marea Britanie, inclusiv de tentativă de crimă.

Autorităţile ruse resping orice legătură cu cazul Skripal, care a dus la cel mai mare val de expluzări de diplomaţi din istorie.

Imagine indisponibilă
Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite