Când e vorba, însă, să convingă pe alţii, de pildă Germania, să pună stop intereselor lor economice din relaţia cu Rusia, Biden devine brusc, persuasiv şi convingător.
 
O fi din cauza scăderii sale abrupte în sondaje, a vicepreşedintei Harris chiar catastrofale?
 
Acasă, în Downing Street 10, premierul Boris Johnson nu pare a şti diferenţa dintre petrecere şi şedinţă de lucru, dintre ce nu are voie să facă în pandemie - pentru că el însuşi a stabilit regulile -, şi ceea ce, exact în aceeaşi perioadă, trebuiau să facă ceilalţi cetăţeni britanici, printre care şi majestatea sa, regina. Şi lapsusul se repetă nu o dată, de vreo zece ori.
 
Când e vorba, însă, să afle secretele militare ale ruşilor, proiectele lor ascunse pentru subminarea puterii de la Kiev, Johnson ştie tot. Inclusiv numele trădătorului. Chit că acesta e un fel de persona non grata la Moscova.
 
O fi pentru a îndepărta, cât de cât, discuţia despre câtă încredere mai beneficiază premierul britanic inclusiv în rândul propriilor săi colegi conservatori?
 
Noi, aici, în Europa de est, suntem confruntaţi, se pare, cu perspectiva unui război. O activitate, în general, mai sângeroasă decât în alte părţi, tocmai pentru că multă lume din regiune nu se pricepe la altceva.
 
Cu toate acestea, unii dintre aliaţii noştri se comportă de parcă ar fi vorba de un joc de cricket, invenţie anglo-saxonă, azi jucam câteva ore, mâine la fel, şi, tot aşa, vreo săptămână.
 
După care, urmează revanşa.
 
Se aruncă pe piaţă ameninţări şi scenarii care de care mai apocaliptice de parcă ar fi o întrecere gen ”ce coşmar poate deveni mai rapid realitate!”.
 
Şi acest lucru se întâmplă într-un context care pare a fi decuplat de la miza adevărată a escaladării militare care este - vorba unui clasic - în estul Europei.
 
Dar, poate, lucrurile, acolo, la răsărit şi apus de Doneţk, s-au întâmplat cam aşa.
 
Zic şi eu.
 
1. Convinşi că ucrainenii vor încerca, mai devreme sau mai târziu, impulsionaţi şi de încurajările tacite de la prieteni, să recupereze militar ceea ce se crede la Kiev că încă se mai poate, adică cele două teritorii rebele, Doneţk şi Lugansk, Kremlinul a decis, prin primăvara trecută, că e cazul să disloce, în apropierea acestora, 100.000 de mii caraule înarmate, plus un adaus corespunzător de tancuri şi rachete, aşa, just in case;
 
2. O campanie media s-a declanşat imediat, sub lozinca ”Vin ruşii!”, presa internaţională devenind o pepinieră de scenarii privind iminentul atac şi direcţiile sale;
 
Foto: AFP
 
3. Nu a fost să fie atunci, Ucraina a mai redus din discursul său de ”reîntregire teritorială”, făcând chiar trimitere la eventuale referendumuri în teritoriile disputate, dar cam atât. Prin decembrie 2021, preşedintele Zelenski şi-a îmbrăcat, însă, din nou vesta anti-glonţ şi a poposit în tranşeele ucrainene de pe linia de front;
 
4. Cum situaţia tensionată s-a perpetuat şi bivuacul rusesc a devenit de lungă durată, Kremlinul a decis să folosească situaţia şi pentru a obţine dividende şi de altă natură, pentru nişte doleanţe mai vechi;
 
5. Şi aici Rusia avea o listă întreagă, adăugată şi revizuită permanent în perioada 1990 – 2021, de frustrări la adresa Occidentului. În toate domeniile, dar, mai ales, în ceea ce priveşte dorinţa NATO de a vedea turlele bisericilor din Kremlin prin observare directă;
 
6. ”Le punem pe toate de la început?”, l-a întrebat Gromîko, pardon, Lavrov, pe şeful său direct de pe ambele linii de subordonare. ”Toate, Serghei, vezi că am mai lăsat câteva pe o hârtie la secretară, şi nu uita, treci şi pe la celălalt Serghei (Şoigu, n.n.), poate mai adaugă şi el ceva”.
 
7. După care s-au întâmplat câteva lucruri:
 
- o întâlnire online Biden – Putin, pentru a puncta seriozitatea problemei;
 
- un maraton diplomatic SUA - NATO - Rusia - OSCE, Geneva - Bruxelles - Viena, pentru a trece în revista dezacordurile şi a verifica listele;
 
- un acord că se vor mai întâlni după ce SUA şi NATO vor transmite răspunsurile scrise după dictare.
 
8. Cu această ocazie, am aflat că:
 
- există membri NATO care se pot angaja în operaţiile de descurajare a inamicului rus cu forţe echivalente unui pluton. Unii nu vor să trimită nici măcar atât;
 
- Nord Stream 2 e despre gaze, în timp ce Ucraina este despre război. Nu se pot confunda;
 
- preşedintele Zelenski, de profesie comedian, şi-a pierdut în ultima perioadă simţul umorului şi ar vrea să joace mai multă dramă;
 
- o invazie rusă ”minoră” este relativ inofensivă faţă de una ”majoră”;
 
- noi am ştiut de la început că situaţia e sub control, de aceea, în afara unor cazuri izolate de analişti şi politicieni care au vrut să se bage in seamă, am adoptat poziţia struţului;
 
9. Şi negocierile continuă. Până la urmă, despre ele este vorba. Trebuia un clenci, o scânteie, un vârf de pantof împins în uşă, ca să aibă loc. Uneori şi invocarea războiului poate fi utilă. Deşi poate deveni un joc periculos, mai ales când joci în aceeaşi echipă cu coechipieri gen ”hawks”, la americani, sau ”siloviki”, la ruşi. Niciodată nu poţi şti când scapă cineva tava cu pahare de cristal pe jos.
 
Poate astfel s-au întâmplat lucrurile. Zic şi eu.
 
Mai am, desigur, câteva semne de întrebare privindu-i pe ceilalţi actori jucători în piesa ”Război şi alte delicatese”, dar, în ce ne priveşte, lucrurile sunt clare.