Trupele ruseşti de la graniţa cu Ucraina au fost retrase, afirmă ministrul rus al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele ruseşti de la graniţa cu Ucraina au fost retrase, afirmă ministrul rus al Apărării FOTO Arhivă Adevărul
Trupele ruseşti de la graniţa cu Ucraina au fost retrase, afirmă ministrul rus al Apărării FOTO Arhivă Adevărul

Trupele militare ruseşti care participau la „manevre şi exerciţii” în apropierea graniţei cu Ucraina au fost somate să se retragă şi au revenit astfel în cazărmi, a anunţat, luni seară, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, potrivit AFP.

„Federaţia Rusă a fost obligată să înceapă manevre de amploare în apropierea graniţei cu Ucraina în faţa perspectivei unei acţiuni militare ucrainene împotriva civililor. În momentul în care autorităţile din Ucraina au anunţat că nu vor folosi unităţi militare împotriva populaţiei neînarmate, atunci trupele ruseşti s-au întors în cazărmi”, a precizat Serghei Şoigu, în cadrul unei discuţii telefonice cu Chuck Hagel, conform unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

De asemenea, Serghei Şoigu a „oferit asigurări că forţele ruse nu vor invada Ucraina”. La rândul său, oficialul american a precizat că situaţia din estul Ucrainei rămâne una „periculoasă” şi a făcut un nou apel Rusiei în vederea unei detensionări a situaţiei din zonă.

În cadrul discuţiei, ministrul rus al Apărării a mai îndemnat Statele Unite să fie mai „temperate” în retorica pe tema crizei din Ucraina. „Serghei Şoigu a îndemnat SUA să contribuie la temperarea retoricii în legătură cu o posibilă mobilizare masivă a trupelor militare ruse la graniţa cu Ucraina”, se mai arată în comunicatul dat publicităţii de către Ministerul rus al Apărării.

Conform aceleiaşi surse, Serghei Şoigu a dezminţit în mod categoric prezenţa unor trupe ruseşti sub acoperire în estul Ucrainei.

Totodată, ministrul rus al Apărării a calificat întărirea prezenţei militare NATO din ţările baltice şi Polonia drept „fără precedent”.

Conform informaţiilor publicate de NATO, Rusia ar avea mobilizate circa 40.000 de trupe la graniţa cu Ucraina. 

Retragerea trupelor militare de la frontiera cu Ucraina vine in contextul in care luni Statele Unite ale Americii au anunţat cea de-a treia tranşă de noi sancţiuni împotriva Rusiei, pe fondul situaţiei tensionate din Ucraina. Nu mai puţin de 17 companii ruseşti au fost vizate de noile măsuri care prevăd blocarea importurilor de echipamente provenite din Statele Unite. 

SUA au decis de asemenea să blocheze conturile mai multor oameni influenţi, apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin, printre care Igor Sechin, preşedintele gigantului petrolier Rosneft.

În replică, Federaţia Rusă a precizat că va răspunde şi ea noilor sancţiuni impuse de Occident. „Cu siguranţă vom răspunde. Suntem siguri că şi răspunsul nostru va fi unul dureros pentru Washington”, a spus, luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.


Citeşte şi:

„Sancţiunile economice” pentru Rusia, noul episod din veşnica goană după averea lui Vladimir Putin

SUA şi UE nu au făcut un secret din faptul că sancţiunile aplicate Rusiei după anexarea Crimeei îi vizează pe apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin. Pentru a-şi face mesajul şi mai clar, noul pachet de măsuri punitive, care va fi prezentat cel mai probabil luni, loveşte „cercul intim” al lui Putin. De fapt, sancţiunile au scopul de a afecta uriaşa avere a şefului de la Kremlin, despre care se zvoneşte mult, dar se ştiu puţine.

VIDEO Confruntări între separatişti şi manifestanţi proeuropeni, în oraşul Doneţk

Activişti proruşi au atacat participanţi la un miting proeuropean desfăşurat în oraşul ucrainean Doneţk, numeroase persoane fiind rănite în confruntări, informează AFP.

Rusia pregăteşte trupe de menţinere a păcii să le trimită în estul Ucrainei

Moscova ia în calcul trimiterea de „pacificatori ruşi“ în regiunile de est ale Ucrainei, unde separatiştii au proclamat mai multe „republici populare“ şi vor să organizeze un referendum pe 11 mai.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite