Tremură Putin? Record de arestări în Rusia: Cel mai mare număr de persoane reţinute într-o singură zi. Ce spune Navalnîi despre ipoteza sinuciderii sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia / TASS
FOTO Profimedia / TASS

Peste 3.300 de manifestanţi au fost arestaţi în cursul protestelor desfăşurate sâmbătă în Rusia pentru eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi şi împotriva regimului condus de Vladimir Putin, a anunţat ONG-ul OVD-Info. O participantă la proteste este în stare gravă după ce a fost rănită în timpul intervenţiei în forţă a poliţiei.

La apelul lui Aleksei Navalnîi, zeci de mii de ruşi au manifestat sâmbătă în întreaga Rusie. Poliţia rusă a intervenit în forţă, arestând în total 3.324 de persoane (1.320 la Moscova şi 490 la Sankt Petersburg), potrivit bilanţului final anunţat de ONG-ul OVD-Info. Este vorba de cel mai mare număr de arestări în cursul unei manifestaţii a opoziţiei înregistrat în istoria Rusiei post-sovietice.

Ciocniri între participanţii la proteste şi forţele de ordine s-au înregistrat în mai multe mari oraşe, inclusiv la Moscova, unde manifestanţii au răspuns cu bulgări de zăpadă la loviturile de bastoane aplicate de poliţişti.

La Sankt Petersburg, oraşul natal al lui Putin, o femeie a fost internată la terapie intensivă în urma loviturilor în zona capului primite din partea poliţiei. Este în stare gravă, potrivit AFP, care citează surse medicale.

Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Europeană au denunţat violenţele comise de autorităţile ruse împotriva manifestanţilor care au ieşit să protesteze paşnic. De cealaltă parte, Kremlinul acuză Washingtonul că este implicat în manifestaţii, insinuând că o recomandare a misiunii sale diplomatice la Moscova cu privire la evitarea anumitor locuri de către cetăţenii americani ar fi fost o hartă de strângere a rândurilor în vederea înfruntării autorităţilor.

„Statele Unite condamnă cu fermitate utilizarea unor metode brutale împotriva protestatarilor şi a jurnaliştilor în acest weekend în oraşe din Rusia”, a reacţionat, printr-un comunicat, noul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat SUA, Ned Price, potrivit AFP.

Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a denunţat, sâmbătă seara, „arestările masive” şi „folosirea disproporţionată a forţei” în Rusia.

Tot sâmbătă, Marea Britanie a cerut Rusiei să respecte angajamentele internaţionale în ceea ce priveşte drepturile omului. „Noi suntem foarte preocupaţi de arestarea manifestanţilor paşnici şi vom continua să monitorizăm situaţia îndeaproape”, a comunicat Ministerul britanic de Externe.

Soţia lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a fost la rândul ei arestată sâmbătă la prânz, la Moscova.

„Rusia va fi liberă”, „Putin e un asasin”, a scandat mulţimea adunată în Piaţa Puşkin din centrul Moscovei. Alţi protestatari au purtat pancarte cu sloganuri pe care se putea citi „Nu mi-e teamă” şi „Nu dictaturii”.

Navalnîi, mesaj pentru cei care îl văd „sinucigându-se”

Din închisoare, Aleksei Navalnîi, 44 de ani, a dat asigurări că este „stabil emoţional” şi nu se va sinucide agăţându-se de grilajul metalic de la fereastră sau tăindu-şi venele, aşa cum sugerau unele voci apropiate puterii din Rusia. Opozantul rus se află acum în închisoarea „Matrosskaia Tişina”, unde este deţinut sub motivul că a încălcat termenii unei condamnări la închisoare cu suspendare pe vremea cât a stat în Germania.

Navalnîi a fost arestat acum o săptămână la punctul pentru controlul paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a revenit de la Berlin, unde fusese spitalizat din 22 august anul trecut în urma otrăvirii cu un agent neurotoxic de tip Noviciok. O anchetă jurnalistică internaţională arată că Navalnîi a fost vizat de o echipă specială a Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Aflat în arest preventiv până cel puţin la 15 februarie, principalul adversar politic al lui Putin este acum în aşteptarea mai multor proceduri judiciare. El contestă toate dosarele deschise împotriva sa, afirmând că sunt fabricate în scopuri politice. Mai mult, opozantul spune că a fost otrăvit la ordinul lui Putin. Deşi neagă acuzaţiile, Kremlinul refuză să deschidă un dosar penal în acest caz.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite