Tragedia neştiută de la Fântâna Albă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la Fântâna Albă FOTO Facebook Cristian Diaconescu
Imagini de la Fântâna Albă FOTO Facebook Cristian Diaconescu

O tragedie care lipseşte din manualele şcolare – Poiana Morţii, 1 aprilie 1941. Să ne recâştigăm demnitatea şi să facem lumină în cazul genocidului din 1941. Reprezentanţii noştri au datoria de a iniţia un dialog cu Moscova şi Kiev. Se poate, nu va mai temeti.


Tragedia despre care se stie prea puţin

La câteva luni după ce, în iunie 1940, România a cedat Uniunii Sovietice nordul Bucovinei, iar NKVD (Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne Ruseşti) şi Armata Roşie au ocupat teritoriul, circula zvonul, răspândit în special de sovietici, conform căruia graniţa se va deschide, iar cei care vor dori să iasă din zona proaspăt ocupată vor putea face acest lucru liberi şi nestingheriţi.

Mai mult, locuitorii din Bucovina aflaseră că două grupuri de etnici germani şi polonezi reuşiseră să treacă liberi frontiera. Aşa că, bătrâni, tineri, copii, femei, bărbaţi s-au adunat, si-au abandonat toată agoniseala în urma lor şi împreuna cu preoţii ţinând în mâini icoane, cruci şi steaguri româneşti au pornit spre frontiera. Ajunşi în Poiana Varniţei, la doar câţiva kilometri de graniţa, au fost întâmpinaţi de forţe armate constituite într-un aliniament de tragere şi mitraliaţi, pierzându-şi viaţa în acea „poiană a morţii” câteva mii de romani.

Nu aveau să scape nici familiile lor care într-o singură noapte au fost deportate în Kazahstan şi Siberia. Nimeni nu şi-a asumat vreo responsabilitate. Pe pagina mea de Facebook puteti gasi fotografiile cu „Poiana crimei”, iar de la liziera pădurii unde au fost ucişi primii din grupul de români se poate vedea, într-o zi însorită, frontiera României. Chiar dacă seamănă izbitor cu drama de la Katyn, tragedia de la Fântâna Albă a fost trecută total sub tăcere. Nici astăzi autorităţile ucrainene care au ţinut discursuri la comemorarea tragediei nu au rostit cuvântul român, ci bucovinean, fără a face niciun fel de referinţă la circumstanţele cumplitului act din 1941. Românii doreau să se întoarcă în ţara mama pentru a scăpa de opresiunea ocupantului, care îi împiedica să se recunoască români şi să se roage în limba română. 

În rest, totul este tăcere.

Si astăzi, drumul până la Troiţa, ridicată în 2003, este de pământ, satele par pierdute din această lume, iar oamenii sunt şi astăzi timoraţi. 

Printre imaginile postate aici veti gasi poza în care îl îmbrăţişez cu drag pe Vasile Tărâţeanu, un român din Cernăuţi, scriitor, care în 1989, pe timpul Uniunii Sovietice a fondat Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”. Din anul 2000 este Preşedinte al Fundaţiei Culturale „Casa Limbi Române” din Cernăuţi. Acest român împreună cu mulţi alţii apără şi astăzi, de ploi, de grindină şi de viscol candela sufletului românesc. M-au impresionat copiii veniţi dintr-un sat din Bucovina care au cântat, au recitat poezii despre drama de la Fântâna Albă, folclor popular nescris, acela care se transmite  prin simţire, amarnică tristeţe şi nu prin litere scrise. Erau nefiresc de frumoşi, nu exagerez chiar angelici, ochi albaştri, ten alb, zâmbet clar, senin chiar superior aş putea spune.

image

Sursă fotografie: pagina de Facebook Cristian Diaconescu, click pe imagine pentru mai multe ilustraţii

Într-o altă fotografie, în faţa mea, se afla un om în vârstă al cărui nume nici astăzi nu-l pot face public care a trăit tragicul eveniment la vârsta de 7 ani. Când a început să se tragă, tatăl său lovit mortal şi-a acoperit copilul cu propriul trup, iar micuţul a stat ascuns mai multe ore, până s-a făcut noapte. Apoi s-a refugiat, prin pădure, înapoi acasă.

Eugen Tomac, deputat în Parlamentul României, a solicitat constituirea unei comisii de anchetă privind tragedia de la Fântâna Albă. Înfiinţarea acestei comisii ar fi un foarte bun prilej ca o instituţie a statului român să încerce măcar să ridice vălul tăcerii criminale privind acest eveniment dramatic. Ţine de demnitatea unei naţiuni să revendice adevărul privind actele de genocid (pentru cine are dubii privind definiţia „genocidului”, o poate regasi in orice manual, tratat, dictionar de Dreptul Penal Internaţional) şi să solicite oficial clarificări din partea autorităţilor ruse şi ucrainene privind acest masacru.

Autorităţile romane au obligaţia să solicite sprijinul autorităţilor ucrainene în scopul identificării gropilor comune şi a reînhumării creştineşte a celor care şi-au dat viaţa pentru a li se respecta credinţă. Îi rog pe distinşii demnitari de la Bucureşti să nu aibă teamă să iniţieze astfel de demersuri deoarece sunt convins că odată iniţiat dialogul atât Moscova cât şi Kievul vor reacţiona corespunzător.

Nu vă temeţi. Reconstituirea memoriei este o dimensiune obligatorie a demnitatii unui popor. Nimeni nu contestă valabilitatea informaţiilor privind Fântâna Albă. Dar adevarul doare si este ţinut ascuns. Este o datorie de onoare a reprezentanţilor statului român de a angaja cooperarea celor care au informaţii privind acest masacru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite