Suspiciuni că liderul opoziţiei din Rusia ar fi fost otrăvit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul opoziţiei din Rusia, Alexei Navalny, a fost dus la spital, duminică, după ce a suferit o reacţie alergică acută – un doctor a declarat că ipoteza otrăvirii acestuia cu o substanţă chimică neidentificată nu poate fi exclusă, relatează Reuters.

Navalny a fost dus la spital din închisoarea, acolo unde ispăşeşte o pedeapsă de 30 de zile pentru încălcarea legii privind organizarea de proteste. Aceasta a organizat protestul de sâmbătă, când poliţia din Moscova a arestat peste 1.000 de persoane la demonstraţia ilegală împotriva guvernului.

Unui dintre doctorii de la spitalul unde acesta a fost transferat a declarat pentru agenţia de presă Interfax că pacientul a fost diagnosticat cu o formă de urticarie. Purtătoarea de cuvânt a lui Navalny a declarat că acesta a manifestat semnele unei alergii, având ”faţa umflată foarte mult şi roşeaţă pe piele”.

Cu toate acestea, un alt doctor, Anastasia Vasilyeva, care s-a  ocupat de tratarea sa în trecut a vorbit, duminică, cu acesta l-a consultat prin crăpătura unei uşi. Aceasta a spus că nu poate spune cu siguranţă că Navalny nu a fost otrăvit.

”Nu putem exclude că problemele pe care acesta le are cu pielea şi cu membranele mucoase sunt cauzate de o substanţă chimică necunoscută, care i-a fost aplicată cu ajutorul unei terţe părţi”, a scris Anastasia Vasilyeva pe Facebook.

Aceasta a declarat că i se pare foarte suspicios faptul că nu i s-a permis  să-l consulte în detaliu pe Navalny. Avocata acestuia, Olga Mikhailova, a scris şi ea pe Facebook, duminică, pentru a anunţa că i se par ciudate simptomele clientului ei, având în vedere că acesta n-a suferit de vreo alergie până acum. 

Situaţia din Moscova continuă să fie tensionată. Protestele au pornit după ce mai mulţi candidaţi ai opoziţiei au fost excluşi de la participarea în alegerile locale care vor avea loc anul acesta. Navalny a fost arestat, miercuri, pentru chemarea la protestele care au avut loc sâmbăta aceasta. Arestarea a peste 1.000 de persoane face din acest episod unul dintre cele mai serioase reprimări ale  opoziţiei ruse din ultimii ani.

Aflat, duminică, la ceremoniile ţinute cu ocazia Zilei Marinei Militare, preşedintele Putin nu a făcut nici un comentariu despre protestele care au avut loc în Moscova.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite