SUA ştiau despre planurile lui Vladimir Putin cu o săptămână înainte de evenimentele din Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Michael Flynn, directorul Defence Intelligence Agency (DIA), a afirmat că administraţia Barack Obama a fost avertizată cu privire la mişcările trupelor ruse care arătau că acestea erau pe punctul de a pătrunde în Ucraina.

Cu aproximativ şapte până la 10 zile înainte de invazia trupelor ruse în Crimeea, aşa cum le vedem noi acum, am primit informaţii foarte solide. Am trecut de la un nivel de alertă, pe care eu l-aş descrie moderat, la unul în care noi considerăm că lucrurile sunt iminente“, a declarat generalul Flyn, citat de Agerpres.

În interviul acordat National Public Radio, generalul Flynn a negat afirmaţiile că agenţiile de informaţii americane au fost luate prin surprindere de invazia Kremlinului în Crimeea.

Michael Flynn a dezvăluit că agenţiile de informaţii americane urmăresc atent „unele dintre activităţile navale din jurul bazelor-cheie din Marea Neagră“.

„Am văzut ce s-a considerat a fi un exerciţiu în interiorul Rusiei şi suntem foarte atenţi la orice activităţi suplimentare ale unora dintre forţele lor militare-cheie“, a mai spus generalul Michael Flynn.

Sâmbătă, şeful dilomaţiei americane , John Kerry, a purtat o conversaţie telefonică, cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în cursul căreia a cerut autorităţilor ruse să arate „reţinere“ în problema din Crimeea, notează BBC.

Kerry a declarat că SUA sunt gata să continue să lucreze împreună cu partenerii săi pentru a îmbunătăţi dialogul dintre Ucraina şi Rusia. Secretarul de Stat american a avertizat că orice încercare a Rusiei de a alipi Crimeea ar putea închide uşa pentru diplomaţie“.

Preşedintele comitetului unit al Şefilor de stat major din SUA, generalul Martin Dempsey, a declarat că armata SUA este pregătită să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de NATO, dacă criza din Ucraina va necesita aşa ceva.

„Avem obligaţii în faţa aliaţilor noştri din cadrul NATO. Şi eu vreau să îi asigur că dacă va apărea o situaţie, când ni se va cere să îndeplinim aceste obligaţii, noi vom răspunde”, a declarat Dempsey.

De asemenea, generalul a adăugat că potrivit lui, dacă Rusiei i se va permite să invadeze un stat suveran sub pretextul apărării ruşilor etnici din Ucraina, sub ameninţarea destabilizării se vor afla toată Europa de Est şi Balcanii.

Fost consilier al lui Putin: Crimeea este doar începutul

Evenimentele din Crimeea reprezintă implementarea unui plan în mai multe etape, elaborat la Kremlin în urmă cu şase ani, a declarta fostul consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, Andrei Illarionov, pentru o televiziune ucraineană. Potrivit lui Ilarionov, aplicarea planului a început în vara anului 2013. „Crimeea este doar începutul. Urmează Estul, Sudul“, a avertizat Illarionov.

Şeful departamentului politicii informaţionale a Ministerului de Externe al Ucrainei, Evghenii Perebiinis, a declarta că în regiunea transnistreană se organizează grupuri pentru destabilizarea situaţiei în Odesa. „Conform informaţiilor de care dispunem, reprezentanţii grupului operativ de trupe ruse în Transnistria organizează activişti şi membri din rândul cazacilor pentru a-i inflitra în calitate de „localnici” în Odesa, în vederea destabilizării situaţiei”, a declarat Perebiinis, citat de RBK- Ucraina.

În urma acestor informaţii, poliţia de frontieră a Ucrainei a lansat o operaţiune specială la graniţa cu Transnistria pentru a preveni posibilele provocări, a anunţat serviciul de presă al instituţiei.

"Pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene a început o altă operaţiune specială. Acest lucru se datorează declaraţiilor Ministerului de Externe al Ucrainei şi a reprezentanţilor unor state din ONU cu privire la activarea trupelor ruse pe teritoriul regiunii transnistrene şi recrutării provocatorilor pentru a destabiliza situaţia din regiunea Odesa“, se spune în comunicat.

Preşedintele parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov, aflat vineri într-o vizită la Moscova, a declarat că, după referendumul din 16 martie din republica autonomă ucraineană, va face tot posibilul ca nu numai Crimeea să se unească cu Federaţia Rusă, ci întreaga Ucraină.

„Ucraina este parte a marii lumi ruse. După ce vom rezolva problema Crimeii — şi eu sunt convins că o vom rezolva— suntem obligaţi să facem maximum de eforturi pentru a-i proteja nu numai pe ruşi, ci pe toţi cetăţenii din Ucraina, de fascism, nazism, de impertinenta presiune din partea reprezentanţilor statelor occidentale, care doresc să-şi impună ideologia lor şi care vorbesc de aşa-zisele mari valori europene“', a mai declarat Vladimir Konstantinov.

Şeful legislativului regional din Crimeea a anunţat sâmbătă că Moscova va oferi garanţii sociale şi bugetare în cazul în care la referendumul convocat pentru 16 martie vor avea câştig de cauză cei care susţin alipirea peninsulei rusofone la Rusia şi dacă această alipire va intra în vigoare.

„Compensaţiile şi salariile funcţionarilor publici se vor acorda în conformitate cu standardele ruse. Rusia ne-a garantat-o. Adevărul este că e mai mult decât am sperat“, a declarat Konstantinov pentru presa locală, la întoarcerea de la Moscova, unde a avut reuniuni cu înalte oficialităţi ale Federaţiei Ruse.

Konstantinov a subliniat că trecerea republicii autonome ucraineane sub jurisdicţia rusă ar putea fi definitivată până la sfârşitul lunii martie. „Trecerea sub jurisdicţia rusă este un proces complex, dar cred că în decursul lunii martie şi după rezultatul referendumului locuitorii din Crimeea vor începe să se simtă cetăţenii altei ţări“, a precizat el.

Citeşte şi:

FOTO Crimeea are oficial propriile forţe armate

Unităţile militare pro-ruse din Simferopol, au organizat o ceremonie de depunere a jurământului de loialitate pentru „poporul“ din Crimeea, în prezenţa noilor autorităţi din provincie.

Un puternic virus informatic a contaminat calculatoarele în Ucraina

Un virus informatic foarte puternic a infiltrat calculatoarele în Ucraina, unde au fost înregistrate 22 de cazuri din 2013, anul în care a început criza politică din această ţară, potrivit unui raport al organismului BAE Systems, specializat în spionaj cibernetic, relatează AFP.

Referendumul din Crimeea, vot în stil sovietic. „Da“ este singura opţiune

Populaţia peninsulei Crimeea, aflată sub ocupaţie rusească, va avea de ales dintre două opţiuni foarte asemănătoare, la referendumul ilegal de pe 16 martie: fie se alătură Rusiei, ori îşi declară independenţa şi aderă mai apoi la Federaţia Rusă, informează Kyiv Post.

Soldaţi pro-ruşi din Crimeea au pătruns într-o bază militară ucraineană din Sevastopol

Un grup de soldaţi pro-ruşi au luat cu asalt vineri o bază militară a forţelor aeriene ucrainene din Sevastopol, în Crimeea, după ce au forţat poarta de la intrare cu un camion, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP.

Chişinăul se aşteaptă la provocări în Transnistria, în contextul situaţiei din Ucraina

Autorităţile de la Chişinău se aşteaptă la provocări în stânga Nistrului, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, dar spun că sunt gata să le facă faţă. Discuţiile au fost purtate la şedinţa Comisiei securitate naţională, protecţie şi ordine publică a Parlamentului, la care au fost audiaţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Protest pro-Crimeea în Moscova: peste 65.000 de oameni au ieşit în stradă

Peste 65.000 de persoane participau vineri, la Moscova, la un concert organizat în semn de susţinere faţă de locuitorii Crimeei, o peninsulă ucraineană în care autorităţile proruse au cerut ca aceasta să fie alipită Rusiei, a anunţat poliţia moscovită, relatează AFP.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite