Steven Seagal a fost delegat de Moscova să amelioreze relaţile dintre Rusia şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că l-a numit pe actorul american Steven Seagal, 66 de ani, reprezentantul său special pentru legăturile umanitare ruso-americane, un rol care ar urma ducă la aprofundarea legăturilor culturale, artistice şi în rândul tinerilor între cele două ţări.

Preşedintele Vladimir Putin i-a dat un paşaport rus lui Steven Seagal în 2016, afirmând atunci că speră că acest gest va servi drept simbol al modului în care relaţiile tensionate dintre Moscova şi Washington încep să se amelioreze, relatează agenţia Reuters, citată de agerpres.ro.

Ministerul rus de Externe a asemănat noul rol al lui Seagal cu acela de ambasador ONU al bunăvoinţei şi a precizat că actorul nu va primi salariu.

"Este un caz în care diplomaţia oamenilor se intersectează cu diplomaţia tradiţională", a precizat ministerul.

Seagal, care apare uneori la televiziunea de stat rusă pentru a vorbi despre opiniile şi cariera sa, a fost citat de canalul Russia Today, susţinut de Kremlin, cu declaraţia că salută numirea sa în această calitate onorifică.

"Întotdeauna am avut o dorinţă foarte puternică de a face tot ce pot pentru a ameliora relaţiilor ruso-americane. Am depus eforturi neobosite în acest sens timp de mulţi ani neoficial, iar acum sunt foarte recunoscător pentru oportunitatea de a face acelaşi lucru în calitate oficială", a spus Seagal, potrivit RT.

Timp de peste un deceniu, Steven Seagal a fost un vizitator frecvent al Rusiei. Filmele sale în care joacă actorul sunt foarte populare în Rusia, iar Vladimir Putin este un fan al tipului de arte marţiale practicat de Seagal în filmele lui de acţiune de la Hollywood.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite