Spun NU graniţei directe cu Rusia. România trebuie să sprijine Ucraina

România trebuie să sprijine în mod direct şi pe toate căile statul vecin ucrainian în războiul său de independenţă. Nu ar fi pentru prima oară când statul nostru ar acorda un astfel de sprijin în faţa unui inamic aparent mult mai puternic. E nevoie de o decizie fermă şi de resurse materiale, financiare, militare, logistice şi umane, fără a exista vreun moment frica ca am putea în acest fel să supărăm Rusia.

Planul Rusiei nu se va opri cu siguranţă la Ucraina, iar dacă dintr-o eroare strategică va fi permisă cucerirea acesteia şi înlocuirea liderilor pro-europeni cu alţii pro-ruşi, România poate lua în considerare că are o graniţă directă cu principala ameninţare asupra propriei securităţi.

Dincolo de deciziile Uniunii Europene, unde trebuie să milităm puternic pentru o asistenţă militară şi intervenţie pentru respectarea angajamentelor luate cu privire la integritatea Ucrainei( în momentul în care aceasta a renunţat la stocul nuclear de care dispunea), noi trebuie să căpătăm independenţă în acţiune.

Soluţia de negociere cu separatiştii trebuie refuzată iar încercările de transnistrizare de neluat în considerare. E nevoie să ne implicăm diplomatic în spaţiul european şi Nord-Atlantic pentru a bloca orice încercare de soluţionare pe această cale. Integritatea Ucrainei nu trebuie discutată sau negociată ci garantată.

Ameninţarea asupra statului român şi a poporului român a devenit deja una directă din momentul în care trupele ruse au trecut oficial graniţa Ucrainei.

Pe 8 august afirmam că Rusia va interveni efectiv în mai puţin de  o lună. Iată că acest scenariu se adevereşte.

O graniţă directă va însemna pe termen lung o mare problemă pentru România, care dincolo de slaba calitate a clasei politice va trebuie să se confrunte şi cu implicarea directă şi constantă a serviciilor ruseşti în tentativa lor strategică de a slăbi statul român.

Avem câteva greşeli istorice care puteau a se dovedi fatale şi poate este timpul să fim mai puţini naivi şi mult mai pragmatici.

De la Paris, Berlin sau Roma nu se simte praful de puşcă atât de bine cum se simte de la Bucureşti. Se pare că nici aici nu prea se simte, liderii politici dovedindu-se depăşiţi de actuala situaţie iar televiziunile aservite politic au uitat cum mai este să scrii ştiri. Interesul strategic al statelor centrale ale Europei, tot datorită unei slabe pregătiri a clasei politice, este acela de neimplicare.

Pentru a putea vedea ce presiune imensă poate crea graniţa directă cu Rusia a se vedea numeroasele tentative duse în perioada interbelică pentru destrămare statului român, modelul intervenţiei actuale din Ucraina fiind brevetat prin încercările de susţinere a separatismului atunci când Basarabia era acasă(de fapt nu era nici un separatism ci soldaţi sovietici ce treceau graniţa ilegal).

Uitaţi-vă puţin la Belarus, Georgia, Republica Moldova şi o să înţelegeţi ce înseamnă ca Rusia să aibă graniţă directă cu noi.

Expansiunea nu se va opri aici, chiar dacă după ocuparea ipotetică a Ucrainei se vor mima câţiva ani de pace şi acalmie.

În momentul de faţă suntem mult prea slabi ca stat, după 25 de ani de corupţie instituţionalizată, pentru a mai putea face faţă şi unei ofensive speciale externe.

Nu vorbesc ca România să trimită trupe în Ucraina, cel puţin nu la nivel de soldaţi, dar e nevoie să sprijinim trupele ucrainiene cu tehnică, bani, alimente şi câte or mai fi necesare.

Să îţi fie frică că superi Rusia e ca şi cum ai presupune că i-ar păsa acesteia de sentimentele tale. Planul este unul clar şi vine de la Petru I, iar în faţă acestuia stau în acest moment doar Ucraina şi România.

P.S. Când vorbesc de graniţă direct iau în considerare acum şi Republica Moldova.