„Spionocraţia“ de la Kremlin: Putin cultivă legături periculoase cu serviciile secrete

Vladimir Putin e permanent în contact cu secretarul Consiliului de Securitate, Nikolai Patruşev (stânga), cu directorul FSB, Aleksandr Bortnikov (dreapta) şi cu ceilalţi şefi ai spionajului

Liderul de la Kremlin vede lumea doar prin ochii şefilor de la serviciile secrete, care duc între ei o adevărată bătălie pentru a intra în graţiile „ţarului“ şi care au un rol disproporţionat în deciziile sale politice, scrie un expert în spionajul rusesc.

Trei elemente contribuie din plin la creionarea lumii lui Vladimir Putin. Primul dintre ele, Serviciul Federal de Securitate (FSB), are sub lupă situaţia internă, al doilea, Serviciul de Informaţii Exerne (SVR), oferă o perspectivă asupra evoluţiilor internaţionale, în timp ce al treilea, Serviciul Federal de Protecţie (FSO), este atent la activităţile elitei ruse. Toate trei întocmesc zilnic rapoarte şi le trimit la Kremlin, iar preşedintele rus le consultă după ce îşi termină turele de bazin şi exerciţiile de gimnastică.

Nu e ceva neobişnuit ca un şef de stat să-şi înceapă ziua de muncă citind notele serviciilor secrete. Această practică este tipică şi Statelor Unite. Dar, spre deosebire de alte administraţii prezidenţiale, Kremlinul comportă câteva particularităţi care indică faptul că Putin este pe cale de a trece de la autocraţie la „spionocraţie“, adică la un regim ghidat de agenţi. Iar acest lucru este îngrijorător atât pentru Rusia, cât şi pentru restul lumii, scrie în „Foreign Policy“ Mark Galeotti, un expert în spionajul rusesc.

Fan mai degrabă decât veteran

S-a făcut mare vâlvă despre cei 16 ani (1975-1991) petrecuţi de Putin în KGB, principala agenţie de informaţii a fostei Uniuni Sovietice, apoi despre cele aproape 13 luni de activitate la şefia FSB, între 25 iulie 1998 - 9 august 1999. Însă totul arată că Putin a fost un ofiţer superior mediocru şi un director nesemnificativ.

În KGB, apogeul l-a atins în Germania de Est compilând note şi adunând materiale de presă pentru şefi. Nu a participat la nicio misiune în Vest şi nu a primit nicio recompensă. Obligat să plece din teritoriul german în contextul destrămării Uniunii Sovietice, s-a întors în oraşul natal Sankt Petersburg şi şi-a căutat un nou rost în viaţă. A renunţat la cariera de spion în vara lui 1991 şi s-a aciuat pe lângă primarul din Sankt Petersburg de la acea vreme. A deţinut mai multe funcţii politice în prima parte a anilor ’90, cea mai importantă fiind cea de viceprimar.

Apoi, la fix şapte ani de la retragerea din KGB, a revenit în cadrul acestui serviciu, dar din postura de şef.  A fost numit din raţiuni strict politice, fiind văzut de Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei, drept un om loial şi dispus să acopere păcatele puterii. Însă „omul loial“ a prins la rândul său gustul puterii şi şi-a format un cerc propriu, cu  foşti agenţi în frunte, între care Serghei Ivanov (KGB), Dmitri Kozak (GRU), Igor Secin (GRU) sau Nikolai Patruşev (KGB), actualul secretar al Consiliului de Securitate de la Kremlin.

Putin s-a înconjurat de oameni din serviciile secrete pentru că a văzut în ei perspectiva de a dispune de informaţiile şi expertiza unei lumi în a cărei esenţă nu a reuşit să pătrundă, observă Galeotti.

Alarmanta competiţie internă

La rândul lor, Ivanov, Kozak, Secin, Patruşev şi alţii de rangul lor rivalizează între ei pentru a intra în graţiile liderului. Ei au înţeles foarte bine că cea mai eficientă modalitate de a obţine respectul lui Putin este de a-i spune mai degrabă ce vrea să audă decât ce ar trebui să afle cu adevărat. „Nu aduci veşti proaste pe masa ţarului“, mărturiseşte un fost agent rus pentru expertul britanic.

Serviciile secrete exercită o influenţă enormă în conturarea viziunii lui Putin. Potrivit unor surse de la Kremlin, SVR şi FSB au dus o adevărată luptă între ele în timpul manifestaţiilor pro-occidentale din Ucraina din toamna-iarna lui 2013 şi iarna-primăvara lui 2014. Dacă SVR a avertizat că fostul preşedinte ucrainean, pro-rusul Viktor Ianukovici, era compromis la acea vreme, FSB a susţinut că totul era sub control. După fuga lui Ianukovici în Rusia, SVR nu a fost felicitat pentru clarviziune. Ba dimpotrivă, s-a trezit cu reproşuri şi concedieri, în timp ce FSB şi-a crescut influenţă politică.

Se pare că Putin a acceptat ideea potrivit căreia occidentalii au pus la cale un EuroMaidan şi SVR nu a intervenit la timp. Acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece rivalitatea dintre serviciile secrete ruse ia de multe ori o turnură canibală, notează Mark Galeotti.

Dacă liderul de la Casa Albă primeşte un singur raport, întocmit de directorul comunităţii americane de informaţii, iar Guvernul britanic are la dispoziţia sa un birou numit Joint Intelligence Organisation, care sintetizează perspectivele agenţiilor şi rezolvă contradicţiile înainte de a pune un document pe masa premierului, Putin este informat de trei structuri în acelaşi timp. Având în vedere că, la fel ca alţi lideri autoritari, Putin este predispus cu timpul să devină tot mai intolerant la idei străine lui şi să menţină în jur doar oameni după chipul şi asemănarea sa, serviciile secrete ruse nu fac decât să prezinte tablouri cât mai atractive ideologic şi să-şi înfingă cuţitele pe la spate. Acest context poate explica de ce preşedintele rus nu a înţeles nici până acum jocul agenţilor, care au un rol disproporţionat în deciziile sale politice, remarcă Galeotti.

Un şirag de calcule greşite

Cândva, Putin discuta personal cu oficialii de rang înalt şi străbătea ţara pentru a-i lua pulsul. Astăzi abia dacă îşi mai părăseşte reşedinţa pentru biroul de la Kremlin. Mai mult, iese din Moscova doar în caz de o catastrofă, un exerciţiu militar sau un eveniment sportiv.

Această înclinare de a-şi crede delatorii din servicii a dus la un şirag de calcule proaste. După anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, FSB şi GRU s-au dedat unui război prin interpuşi în sud-estul Ucrainei şi l-au asigurat pe Putin că autorităţile de la Kiev vor capitula în scurt  timp. La cinci ani distanţă, Rusia este încă încurcată într-un război nedeclarat în Ucraina care i-a adus sancţiuni dure în domeniul economic.

În 2018, când GRU a încercat să-l otrăvească pe fostul său agent Serghei Skripal, care a spionat şi pentru britanici, serviciile secrete de la Moscova au prezis că acest caz avea să se limiteze doar  la câteva tensiuni temporare cu Regatul Unit. În realitate, tentativa de asasinat a provocat o reacţie la nivel mondial fără precedent: 29 de ţări expulzând 153 de diplomaţi şi spioni ruşi.

În era „spionocraţiei“, Rusia este într-o situaţie periculoasă, întrucât lupta pentru captarea atenţiei lui Putin prevalează asupra transmiterii unor sfaturi avizate. Acest fapt înăbuşă din faşă recomandările alternative, care de multe ori pot fi mai bune. Dar, înainte de toate, îi face pe actorii politici raţionali să ia decizii proaste, conchide Mark Galeotti.