Sindromul Stockholm şi Tătucul naţiunii ruse: De la Stalin la Putin

Am văzut două ştiri succesive, în această săptămână, care m-au fascinat prin lucrurile comune, reacţiile similare şi elementele de substrat cultural şi societal care subliniază faptul că mulţi din cei vizaţi nu au părăsit încă epoca imperială sovietică, despre care cu nostalgie însuşi Vladimir Putin afirma că prăbuşirea sa a fost cea mai mare catastrofă a secolului 21.

Şi trecerea în revistă a acestei realităţi ne arată cât de cumplite sunt nevrozele memoriei şi somnul raţiunii care, evident, naşte monştri, după cum bine ne spunea Francisco Goya.

Putin, Putin uber ales!

Prima ştire şocantă, difuzată şi de către deschide.md, arată că peste 50% din populaţia rusă şi-ar dori ca Vladimir Putin să rămână şeful statului şi după 2024, când expiră cel de-al doilea mandat consecutiv al său şi, totodată, cel de-al patrulea din cariera de până acum a liderului de la Kremlin. Împotrivă ar fi doar 27%, potrivit unui sondaj realizat de „Levada Center“, citat de echo.msk.ru. În acelaşi timp, a crescut numărul celor care vor schimbări radicale în ţară: de la 27 la 57%.

Ruşii îşi doresc, în primul rând, ridicarea nivelului de trai, combaterea corupţiei, mărirea salariilor, a pensiilor şi rezolvarea problemelor sociale. Unde greşesc, evident, este atunci când aleg acelaşi lider şi aşteaptă de la el o altă politică sau alt rezultat. Cam ca atunci când faci un experiment în aceleaşi condiţii, dar aştepţi un rezultat diferit (una din definiţiile prostiei colective).

Vladimir Putin şi-a început cel de-al patrulea mandat la 7 mai. Acesta va fi al doilea mandat de 6 ani. Constituţia Federaţiei Ruse prevede că şeful statului nu poate deţine mai mult de două mandate consecutive. Nici nu vorbim despre faptul că, printr-un nou mandat la 71 de ani, Vladimir Putin ar ajunge liderul cel mai longeviv din istoria contemporană a statului rus, devansându-l pe Iosif Visarionovici Stalin.

FOTO gagauzmedia.md

Nostalgii găgăuze. Mama Rusie şi fosta Uniune Sovietică

Cea de a doua ştire vorbeşte despre nostalgia după defuncta URSS în Autonomia Găgăuză, care ia forme ce pot interesa deopotrivă psihanaliza şi codul penal. Cazul cel mai recent este harta fostului imperiu sovietic gravată pe monumentul grănicerilor de la Comrat, în dispreţul realităţilor istorice şi al bunului simţ, după cum arată agenţiile de ştiri.

Găgăuzii nu se pot împăca nici ei cu gândul că Uniunea Sovietică s-a prăbuşit şi se cer din nou ocupaţi. Aceştia au extins harta Rusiei - deja o enormitate pe un monument modern -, hartă gravată pe monumentul de la Comrat dedicat grănicerilor, refăcând harta Imperiului Sovietic, sub a cărui ocupaţie s-a aflat teritoriul Republicii Moldova din care fac parte mai mult de jumătate de secol.

Autorităţile locale din Găgăuzia spun că nu cunosc nimic despre modificarea hărţii gravate pe piatră, în timp ce Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova, instituţie responsabilă de această activitate, a sesizat Procuratura Generală în legătură cu inaugurarea la Comrat a monumentului cu pricina. Mai exact, „lucrările au fost executate cu abatere de la cadrul legal în domeniu“ şi nu există nicio aprobare a autorităţii de resort pentru a putea construi monumentul.

Sindromul Stockholm

Cele două ştiri par desprinse direct din cartea de psihiatrie care tratează pe îndelete sindromul Stockholm. Este vorba despre un proces ciudat, desfăşurat la nivelul fiinţelor umane aflate în captivitate. Că este vorba despre victimă şi agresor, despre răpit şi răpitor – în acest cadru s-a desfăşurat cel mai adesea şi a fost studiat sindromul – despre terorişti şi răpiţii din Irak, despre încarcerat şi paznic, în toate aceste cazuri apar apropieri improbabile faţă de agresor, cu o anumită ritmicitate discutabilă, cu procente distincte ce ţin nu atât de educaţie sau putere interioară sau caracter, cât de tipul de constrângere şi de orizontul profund cultural şi spiritual al victimei.

Sindromul e studiat extensiv şi funcţionează la nivel larg, l-am întâlnit şi în lagăre de exterminare naziste, şi la închisorile comuniste ale dizidenţilor, şi în lagărele de muncă din Siberia, peste tot. Cei cuprinşi de sindromul Stockholm îmbracă această formă aberantă de adaptare la situaţia pe care o traversează, contrar comportamentului majoritar al celor care continuă să lupte, să se opună distrugerii personale morale şi sufleteşti, care rezistă pentru eternitate.

Rusia lui Putin şi susţinătorii săi, pe de o parte, şi locuitorii Găgăuz Eri, pe de alta, vedem că ambii au aceleaşi obişnuinţe mediatice şi culturale, consumă aceleaşi programe ruse de îndobitocire şi spălare pe creiere, de propagandă de cea mai joasă speţă, de operaţiune psihologică împotriva propriului popor dusă de propaganda rusă.

Nu întâmplător, relatările din temniţele rezistenţei comuniste, a dizidenţilor şi personalităţilor istorice ne arată că forţa internă e dată nu rareori de credinţă, de credinţa adevărată şi absorbită în profunzimea sufletului victimei, nu de aparenţa de credinţă jucată şi ritualizată excesiv, care e reflectată de pretinsul conservatorism panslavist velicorus. Din contra, cei expuşi mai degrabă la Sindromul Stockholm sunt cei care ajung să coopereze cu asupritorul, ocupantul şi agresorul şi care nu rareori devin la rândul lor purtători ai celor mai înfiorătoare şi teribile torturi la adresa semenilor. Experimentul Piteşti, întâmplat în temniţele comuniste din România ocupată de trupele ruse, este cea mai vie expresie a acestei metamorfozări.

Cine-au îndrăgit străinii...

Dacă e să revenim la cele două orizonturi culturale şi spirituale în discuţie, Rusia lui Putin şi susţinătorii săi, pe de o parte, şi locuitorii Găgăuz Eri, pe de alta, vedem că ambii au aceleaşi obişnuinţe mediatice şi culturale, consumă aceleaşi programe ruse de îndobitocire şi spălare pe creiere, de propagandă de cea mai joasă speţă, de operaţiune psihologică împotriva propriului popor dusă de propaganda rusă. Nu întâmplător, şi aspiraţiile, şi orientările, şi opţiunile celor două grupuri sociale au aceeaşi orientare: Putin, Rusia, Uniunea Vamală, Uniunea Eurasiatică, temerea de România, UE şi NATO, chiar dacă profită în mod extins de sprijinul şi finanţările actorilor din acest areal, nicidecum de o pretinsă bunăstare produsă de către Moscova şi Rusia.

Lecţiile învăţate sunt însă extrem de importante pentru Republica Moldova. Pentru că ele relevă, la altă scară, o anumită tendinţă a propriei populaţii, iar reacţiile găgăuzilor reflectă o formă mai avansată a aceleiaşi boli produse de capturarea spaţiului public de către purtătorii de mesaje create la Moscova. Iar pierderea luptei pentru recâştigarea spaţiului public poate duce la această aberaţie evidentă azi în abordarea vetustă, paseistă şi nostalgică pentru ocupantul de ieri, deşi trăiesc într-o realitate de astăzi, beneficiind exact de cele aduse de către noua realitate a apropierii de UE şi a Acordului de Asociere, de la care tocmai s-au împlinit 4 ani.

Şi vor mai beneficia, atât timp cât Chişinăul va opta pentru acest drum consecvent şi fără sincope. Ceea ce nu pare foarte lesne de realizat, după experienţa anulării alegerilor locale prin hotărârea instanţelor de judecată. Halal înţelegere a ideii de stat de drept şi independenţă a justiţiei!