Sfântul Graal al Moscovei!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Relaţiile comerciale dintre Rusia-China au crescut cu 8.2% în 2013, la peste 8.1 miliarde de dolari”    FOTO Reuters
„Relaţiile comerciale dintre Rusia-China au crescut cu 8.2% în 2013, la peste 8.1 miliarde de dolari”    FOTO Reuters

Să ne reamintim o secvenţă de la finele ultimului deceniu al zbuciumatului secol al XX-lea, în care cele două războaie mondiale au reîmpărţit sferele de influenţă geostrategică, au trasat o Cortină de fier în Europa şi au lăsat în urmă conflicte teritoriale, etnice sau religioase nesoluţionate. Cum s-a încheiat, de fapt, Războiul Rece?

O banală discuţie între doi miniştri de Externe, la sediul ONU, devoalează starea de fapt a unei confruntări ideologice pe cale să se încheie.

În septembrie 1987, secretarul de stat al SUA, George Shultz, se afla în faţa lui Eduard Şevardnadze, fostul ministru de Externe al URSS, în sala de conferinţe a ONU de la New York. Shultz a întins o listă cu abuzuri ale drepturilor omului în URSS. Predecesorul lui Şevardnadze, Andrei Gromîko a primit şi el o astfel de listă şi a comentat gestul ca fiind un amestec în treburile interne ale URSS. Şevardnadze s-a uitat la Shultz şi i-a spus că va verifica fiecare caz în parte. În situaţia în care corectitudinea unuia sau a altuia dintre cazuri se verifică, le voi rezolva personal. Şi fac acest lucru nu pentru că mi-ai cerut-o, o fac pentru că este ceea ce ţara mea trebuie să facă. Shultz a replicat: Eduard, aceasta este cauza pentru care noi putem acţiona împreună. Te asigur că eu nu-ţi voi cere să faci ceva care nu este în interesul ţării tale. (Am citat din cartea Reagan and Gorbachev: How the Cold War Ended scrisă de Jack F. Matlock Jr. fost ambasador al SUA în URSS, din 1987 până în 1991).

Războiul Rece s-a încheiat în anii ’90 ai secolului trecut. În decembrie 1989, la summitul de la Malta, Mihail Gorbaciov şi George H.W. Bush au confirmat faptul că baza ideologică a războiului dispăruse, cele două naţiuni încetând să se mai considere state inamice. Acum, fără o bază ideologică, elemente ale unui nou tip de Război Rece sunt desfăşurate în Europa. Este, de fapt, o nouă Cortină Rece economică şi financiară. Sancţiunile Occidentului au avut ca scop pedepsirea Rusiei pentru anexarea Crimeei şi pentru sprijinul acordat rebelilor din sud-estul Ucrainei. Economia Rusiei depinde în mare parte de vânzările de petrol şi de cele de gaze naturale. Sancţiunile aplicate de Occident ar trebui sa îngreuneze accesul la capitalul străin, precum şi la echipamentul şi expertiza de care are nevoie Moscova pentru a exploata aceste resurse. Îşi permite Vladimir Putin să rupă de tot legaturile cu companiile occidentale? Nu, deoarece situaţia economică a Rusiei nu este una bună. Rubla s-a depreciat cu aproape 10% în raport cu dolarul american, în acest an, iar ieşirile de capital străin au totalizat 160 de miliarde de dolari, conform estimărilor Băncii Central Europene, în primul trimestru din 2014, depăşind o dată şi jumătate retragerile de bani din tot anul 2013. Giganţii auto prezenţi în Rusia încep să-şi restrângă activitatea. Ford şi-a suspendat producţia de la fabrica de asamblare de langă Sankt Petersburg, în perioada 7-15 aprilie, iar aproximativ 700 de angajaţi, respectiv 30% din total, au fost concediaţi. Similar, Renault a îngheţat planurile privind construirea de utilitare în parteneriat cu producătorul rus de camioane ZIL.

Sancţiunile vin într-o perioadă cu multe frământări politice internaţionale, iar duritatea lor este justificată de evenimentele aflate în derulare. Administraţia de la Washington nu doreşte să acţioneze fără Uniunea Europeană, care, la rândul său, nu a anunţat decât sancţiuni minimale. În plus, Administraţia Obama trebuie să ia în considerare efectele acestor sancţiuni asupra economiei globale, în special asupra propriei economii. Putem evalua, astfel, că politica de sancţiuni a SUA este calibrată mai puţin în direcţia salvării Ucrainei, cât către evitarea măsurilor ce ar provoca probleme la Bruxelles (având în vedere alegerile pentru Parlamentul European) sau care ar aduce atingere creşterii economice a SUA, aflată într-un an electoral (în 2014, au loc alegeri parţiale pentru Congres). Confruntarea Europei cu Moscova asupra Ucrainei are deja un impact major asupra afacerilor germane în Rusia, fapt evidenţiat de un document confidenţial trimis guvernului german de un grup de lobby de afaceri, după cum relatează Reuters.

Germania trebuie să lupte pentru coeziunea UE şi, în acelaşi timp, luptă pentru păstrarea intactă a relaţiei economice bilaterale cu Rusia. Ce va alege Germania ca prioritate?

Sancţiunile economice profunde ar conduce la o situaţie în care contractele vor fi tot mai mult acordate firmelor locale (firmelor ruseşti, n.A.G.), vor genera proiecte suspendate sau întârziate de partea rusă, iar industria şi politicienii ruşi s-ar întoarce spre Asia, în special China, afirmă documentul. Vladimir Putin a efectuat o vizită în China unde a semnat cu preşedintele Xi Jinping o serie de acorduri, cel mai important fiind în domeniul energetic.

Xi Jinping

Graalul Sfânt al lui Vladimir Putin este contractul de 30 de miliarde de metri cubi pe care l-a semnat, zilele acestea, cu Beijingul. Puterea economică Moscovei a pivotat în Est.

Vizita în Asia vine după ce primul locotenent a lui Vladimir Putin, Igor Sechin, a efectuat un turneu în Asia, care a început, în mod simbolic, în ziua semnării la Kremlin a tratatului de anexare a Crimeei. Media adunată în Tokio la conferniţa de presă a preşedintelui Rosneft a aflat că: dacă Europa şi SUA vor izola Rusia, Moscova va căuta noi afaceri în Est, contracte pentru livrarea de energie, contracte militare şi alianţe politice. Sechin, care a vizitat Japonia, India, Vietnam şi Coreea de Sud, a oferit investitorilor japonezi, dar şi celorlalţi, cooperări în industria extractivă a petrolului şi a gazului natural. Rosneft are deja proiecte cu companii japoneze, ştiut fiind faptul că Japonia este cel mai mare consumator de gaz lichefiat din lume. Premierul japonez Shinzo Abe, împreună cu cabinetul său, a muncit din greu să stabilească legături cu Moscova, având în vedere disputele teritoriale asupra insulelor Kurile/Teritoriile de Nord, care sunt datorate confruntărilor militare din cel de-Al Doilea Război Mondial. Japonia are o dilemă. Fiind membru al G7, va trebui să aplice sancţiuni Moscovei. Cum o va face? Vom vedea. Tokio are nevoie de petrol şi gaze, pentru a suplini energia provenită din industria nucleară închisă după dezastrul din 2011 de la Fukushima, iar petrolul importat din Rusia, în 2013, a reprezentat 45% din totalul importurilor efectuate şi a contat ca 7% din resurse. Preşedintele rus Vladimir Putin nu este îngrijorat de dilema japonezilor. Importante pentru Putin sunt deciziile Beijingului. De asemenea, partenerii asiatici, precum India, intră în calculele lui Putin. El l-a invitat pe prim-ministrul indian  Manmohan Singh la discuţii privind o viitoare cooperare între cele două ţări.

În timp ce India este cea mai mare piaţă de armament pentru SUA, relaţiile dintre India şi Rusia, în sectoare militare strategice, rămân importante, cu origini în anii existenţei URSS.

Înainte de preluarea noului mandat de preşedinte, Vladimir Putin spunea că doreşte relaţii puternice cu China pentru a prinde vântul chinezesc în pânzele economiei ruseşti, adăugând că Rusia trebuie să fie parte a lumii moderne şi nu o ţară care să se izoleze. Testul Crimeea va dovedi dacă această afirmaţie este viabilă. Analistul Vasily Kashin, expert al think-tank-ului China Analysis of Strategies and Technologies spunea: Cu cât relaţiile Rusiei cu Vestul sunt mai rele, cu atât mai aproape va fi Rusia de China. Şi semnalele venite de la Beijing sunt clare: China s-a abţinut să voteze în Consiliul de Securitate al ONU un draft de rezoluţie care declară invalid referendumul pentru unirea Crimeei cu Rusia. Deşi China nu acceptă astfel de soluţii, pentru a nu servi drept precedent în Taiwan sau Tibet, nu a criticat Moscova şi pentru că nu doreşte o răspândire a modelului de democraţie occidentală spre graniţele sale.

Va contrabalansa alianţa Moscova-Beijing puterea SUA? Nu, pentru că îmbrăţişarea Chinei nu este chiar una prietenească. Vechile prejudecăţi, care vin din anii ’60, dau încă frisoane Beijingului. Cu toate acestea, Gazpromul speră să pompeze 38 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, începând cu 2018 (mai puţin decât capacitatea proiectată de transport a South Stream) printr-o conductă ce va fi construită, în cel mai bun caz, cu banii chinezilor. Beijingul îşi doreşte un preţ al gazelor sub cel pe care Rusia îl cere europenilor şi asta şi datorită sancţiunilor pe care Moscova le suportă din partea Occidentului, sancţiuni ce au întărit poziţia Chinei în negocieri. China are probleme de corupţie la nivel înalt în sectorul petrolier, Compania Naţională Chineză de Petrol aflându-se sub investigaţie pentru astfel de acte. În acelaşi timp, Beijingul îşi revizuieşte strategia privind gazele de şist şi gazele naturale lichefiate (LNG). Rusia livra Europei şi Turciei în jur de 162 de milioane de metri cubi pe an. China cumpără mai mult petrol crud decât Germania din Rusia, via oleoductul Siberia – Oceanul Pacific şi a unei alte conducte care traversează Kazahstanul.

La rândul ei, China este interesată în investiţii în infrastructura Rusiei şi în vânzarea de bunuri de larg consum, dar şi în sectoarele strategice. Relaţiile comerciale dintre Rusia-China au crescut cu 8.2% în 2013, la peste 8.1 miliarde de dolari şi, cu toate acestea, Moscova nu se află în primele 10 ţări care importă mărfuri din China şi se situează abia pe locul 7 în clasamentul exportatorilor în China. UE rămâne pe primul loc în clasamentul schimburilor comerciale cu Rusia.

Lăsând la o parte cooperarea între Beijing şi Moscova în sectorul energetic, există, în condiţiile actuale, o cooperare în sectorul militar. În ciuda violării repetate a drepturilor de proprietate, acordurile în domeniul militar între cele două ţări vor creşte semnificativ producţia militară în Rusia, pe termen scurt, şi vor moderniza forţele armate chineze în sectoarele deficitare. În conformitate cu sursele militare, Beijingul este interesat de avioanele de luptă (unde includ şi pachetul de armament) şi submarinele ruseşti. Chinezii vor 24 de avioane multirol Su-35, complet echipate şi dotate, patru submarine clasa Lada, dezvoltarea cooperării în producţia de sisteme antiaeriene cu rază lungă, sol-aer de tipul S-400, motoare de aviaţie Saturn-117S, avioane de transport Il-476 şi avioane cisternă Il-78. Cumpărarea avionului Su-35 a făcut obiectul unor discuţii îndelungate, ruşii dorind ca Beijingul să cumpere iniţial 48 de avioane, în vreme ce chinezii doreau numai 12.

După căderea URSS, Rusia a exportat pe piaţa Chinei şi a Indiei echipamente militare, ceea ce a permis păstrarea la cote de avarie a industriei de apărare proprii. În această perioadă, China a copiat Su-27SK şi l-a transformat în J-11B, iar Moscova a devenit suspicioasă în vânzarea de tehnică militară avansată Beijingului. De fapt, care este interesul industriei militare chineze, în plină expansiune? Tehnologia militară de ultimă generaţie (piese de schimb pentru avioane şi submarine, elicoptere de transport şi pale pentru turbinele acestora). De asemenea, Beijingul este interesat de tehnologia motoarelor Saturn-117S (motoare cu tracţiune vectorială), care oferă o mare manevrabilitate avioanelor de luptă, şi de sistemul de propulsie avansat al submarinelor Lada, bazat pe combustibilul generat de utilizarea pilelor de tip PEM (alimentate cu oxigen şi hidrogen). Întrebarea firească e cât timp pot rămâne aceste submarine în adâncuri. Ei bine, o lună, o performanţă atinsă doar de submarinele nucleare. O adevărată revoluţie pentru marina militară chineză.

Vladimir Putin şi Xi JingPing FOTO Reuters

Cât va beneficia financiar Rusia din aceste contracte? Se estimează că numai contractul referitor la submarine va aduce suma de două miliarde de dolari. Rusia stă mai bine în domeniul militar decât în 1990, dar încă are nevoie de fonduri pentru Programul de armament 2020, dar şi pentru sectorul cercetare-dezvoltare unde prind contur noile echipamente militare, precum bombardierul strategic de ultimă generaţie codificat PAK-DA. 

Există o serie de balanţe regionale de putere în Asia de Sud şi de Est. China-Rusia este una din ele. China este înconjurată, în Asia, de state ce fac parte din toate aceste combinaţii. Fiecare balanţă de putere opune adversari cu capacităţi militare relativ egale. India şi Rusia au o relaţie militară privilegiată, în timp ce China a colaborat mai mult cu Pakistanul; este de notat şi faptul că arma nucleară a ajuns în posesia nord-coreenilor pe filiera chineză. Să notăm că, în acest moment, India şi China se află pe trepte similare ale dezvoltării vectorilor: sunt în posesia tehnologiei rachetelor cu rază lungă (fapt indicat de programele spaţiale), însă n-au făcut oficial conversia rachetelor spaţiale în ICBM-uri. Factorul de multiplicare între cele două este Federaţia Rusă. Rusia lui Putin joacă global, de la bazele militare ce se vor redesena în Cuba, Venezuela sau Vietnam la gazoductele transsiberiene şi la exporturile de echipamente militare în Asia.

America a pivotat în Asia din punct de vedere militar, economic şi diplomatic, iar Rusia a pivotat în Asia militar şi energetic. Europa încearcă să-şi rezolve problemele unionale în cadrul unui nou Parlament European, în care o treime sunt extremişti, dar şi să păstreze o relaţie bilaterală cu China în avantajul ambelor părţi. În acest timp, în Ucraina starea de război nu conteneşte, iar alegerile în estul ţării sunt improbabile. Forţele militare ruseşti au început retragerea, obiectivul lor fiind atins. Cât despre noi, ţară de graniţă a NATO, putem spune că este şocant să observi că în România de astăzi sunt încă mulţi filoruşi. Se pare că nu au ajuns 50 de ani de comunism „triumfător” şi nici zecile de mii de detinuţi politici, reprezentând elitele politice, culturale şi militare. În fine, norocul nostru este că înţelepciunea a învins. Elita politică a României de astăzi a ales valorile occidentale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite