Sfânta Rusie, între testamentul lui Lenin şi capcana autodeterminării popoarelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O capcană sau marea şansă pe care orice popor o merită într-o lume liberă şi democratică? Principiul autodeterminării este legat, în general, de afirmaţia tranşantă făcută în 1918 de Woodrow Wilson, pe atunci Preşedintele SUA :„De acum înainte, popoarele nu vor mai putea fi guvernate decât în funcţie de propriul lor consimţâmânt".

Nimic mai limpede, nimic mai clar, mai aldes dacă această voinţă este exprimată prin intermediul unui referendum organizat în mod democratic. 

Şi aici se opreşte discuţia? Nu, de-abia de aici începe deoarece Cutia Pandorei, în acest caz, poartă un nume: contopirea noţiunilor de popor cu cea de naţiune, a „dreptului sângelui" combinat sau nu cu „dreptul pământului" şi referinţa la unitatea naţională prin legătura indisolubilor de stat unitar cu existenţa unei limbi unice, cea oficială, cea care defineşte identitatea şi drepturile unei populaţii în legătură cu sursa-mamă a existenţei sale

În realitate, discuţia aceasta asupra autodeterminării popoarelor a fost dechisă la Congresul Internaţionale comuniste de la Bruxelles din 1903 şi a dus la elaborarea de către Lenin a unor documente extrem de interesante, mai ales dacă sunt recitite în contextul evenimentelor de acum. Iată ce ce spunea el în decembrie 1913 într-o scrisoare către Stefan Şahumian, naţionalist armean membru al facţiunii bolşevice:

Sunteţi în favoarea unei limbi oficale în Rusia, Suneţi că acest lucru este "indispensabil" pentru centralismul democratic şi că a avut şi va avea un"mare rol progresist" Absolut deloc de acord...Limba rusă a avut un rol progresist pentru un mare număr de naţiuni mici şi rămase în urmă, este indicutabil acest lucru. Dar nu vedeţi că ar fi avut un rol cu mult mai mare dacă nu ar fi existat constrângerea?...Oare "limba oficială" nu este ca un baston ale cărei lovituri îndepărtează oamenii de cultura rusă?De ce nu vreţi să înţelegeţi această psihologie care este atât de importantă în chestiunea naţională?...Dar mai există ceva şi mai important: în Rusia există deja o economie capitalistă care face ca limba rusă să fie indispensabilă. Nu credeţi în puterea economiei, vreţi să o "susţineţi" cu bastoanele poliţiei? Nu vedeţi că desfiguraţi şi că frânaţi economia? ...De ce să existe autonomie doar pentru Polonia şi nu pentru Caucaz, pentru tot sudul, pentru Urali? Parlamentul central va fixa limitele autonomiei. Sigur că suntem în favoare centralismului democratic. Dar ne pronunţăm cu absolută hotărâre împotriva federalizării...  Spuneţi că „dreptul la autodetrminare nu înseamnă doar dreptul la separare politică. Înseamnă şi dreptul la existenţa într-un stat federal, dreptul la autonomie". Absolut deloc de acord. Nu înseamnă dreptul la o federaţie. Federaţia înseamnă o uniune între egali, o uniune care necesită acordul general. Cum ar putea oare să existe dreptul unei părţi fără acordul celeilalte? Este o absurditate. Suntem exact în cazul opus principiului unei federaţii: ea slăbeşte legăturile economice...Vrei să separi statul? Du-te dracului...Dreptul la autonomie? Este un fals.  Suntem în favoarea autonomiei tuturor părţilor, dar nu suntem în favoarea dreptului la separare..Deci, per ansamblu, ne opunem acestui principiu. Dar suntem în favoarea dreptului la separare din cauza naţionalismului pan-rus reacţionar care a murdărit într-atât cauza coabitării naţionale încât, câteodată, vor exista legături mai strânse după ce se va produce separarea! Dar dreptul la liberadeterminare este o excepţie de la premisa noastră generală, cea a centralismului".

Limitele autonomiei? Există? Sigur că da, argumenta mai departe Lenin, căci să nu confundăm ceea ce se putea oferi în termenii autonomiei limitate impusă de statul centralizat şi dorinţa caracterizată drept criminală şi contra-revoluţionară a mi;cărilor autonomiste şi independentiste bazate pe revendicările naţionaliste. Entuziasmul real pe care ideea autoderminării îl stârnise în diverse regiuni ale Imperiului ţarist s-a stins foarte repede atunci când, în locul libertăţii promise, autorităţile comuniste au declanşat o prigoană cumplită în primul rând împotriva celor care, asemeni nefericiţilor din Ucraina, formaseră deja state declarate independente de Rusia sovietică. Cu urmarea logică, începută de Stalin şi continuată pe toată existenţa istorică a URSS, a deportărilor forţate ale unor populaţii întregi, schimbând echilibrul demografic al regiunilor respective pe timp de generaţii.

Şi toate astea pentru că nimeni nu fusese foarte atent la o mică frază regăsită în tezele fracţiunii bolşevice din 1916, redactate de Lenin în care se suţinea „egalitatea totală a naţiunilor dar şi aplicarea dreptului naţiunilor oprimate de a dispune libere de propriul lor destin, adică de dreptul la liberă separare politică". Dar, şi de aici se desena poteca transformată rapid în drum larg deschis către lagărele Siberiei, nicăieri nu se regăsea nominalizat ca atare dreptul la autodeterminare în sensul său larg, întotdeauna fals implicit în promisiunile puterii sovietice, cel de a avea un stat liber şi independent...

În acest moment, Rusia redeschide exact aceeaşi veche şi mereu productivă Cutie a Pandorei, operând o mişcare extrem de complexă care prinde Occidentul pe nepregătite şi îl închide în plasa propriei sale argumentaţii democratice bazate pe respectarea absolută a drepturilor omului şi, implicit, a doriţei de auto-determinare. Un principiu care, interpretat a la lettre , deja a dus la rescrierea frontierelor şi care poate detona relativ uşor în interiorul statelor membre ale Uniunii Europene. Dar care, în mod egal, poate ameninţa Rusia şi statele membre ale CSI.

Care va fi răspunsul la acest tip de revendicări din ce în ce mai presante? Se va repeta răspunsul ordonat de Lenin şi aplicat într-o primă fază de Troţki, apoi de Stalin?

 Va îndrăzni cineva să aplice forţa în cazul în care într-o ţară europeană se va ţine un referendum, chiar neconstituţional în termenii legislaţiei naţionale existente, dar care va anunţa că o parte a populaţiei se promunţă în favoarea unei autonomii teritoriale totale sau/şi, folosind precedentele Kosovo şi Crimeea, va cere independenţa sau alipirea la o altă ţară? În ce măsură mai poate fi posibilă extensia ideii că un „contract social" la nivelul unui stat poate fi rupt la acest început de mileniu III fără ca asta să provoace convulsii enorme şi violente?

image

Dar, scuze, dacă avea dreptate Lenin cu fraza:  Vrei să separi statul? Du-te dracului...? Pentru ce principiu ne vom bate? Pe cine vom apăra şi pe cine vom acuza,? În numele căror principii? Vă înşelaţi amarnic dacă vă închipuiţi că ceea ce a fost odată nu se mai poate întâmpla din nou, răsturnând dramatic pacea lume şi punând în discuţie echilibrul lumii în care trăim. În plus faţă de toate acestea, se relansează conceptul „Sfintei Mame Rusia", anunţându-se adăugarea în ecuaţia şi aşa foarte complicată a revoltelor civile în favoarea autonomiei un factor nou şi străvechi în acelaşi timp, cel religios. 

Suprapunerea pan-slavismului de tip laic- post comunist peste un misionarism creştin a fost deja anunţată de Putin care vorbea despre nevoia de a se interveni în sprijinul comunităţilor creştine de pretutindeni, cele oprimate de Islam.

Bună mişcare, ar fi spus Lenin, cu condiţia ca ei să fie reuniţi, nu-i aşa, în sânul unei democraţii centralizate demnă de acest nume. Reuniţi la cererea şi prin voinţa lor exprimată liber şi democratic. Se poate? Doamne fereşte să vedem cât de tare şi repede se poate!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite