Schimb de prizonieri Rusia-SUA: „Negustorul morţii” Viktor But pentru baschetbalista americană Brittney Griner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Bout si Brittney Griner FOTO Twitter
Viktor Bout si Brittney Griner FOTO Twitter

SUA şi Rusia au putea face un schimb spectaculos de prizonieri, dacă ar fi să ne luăm după informaţiile publicate ieri de agenţia rusă de presă TASS, dar şi de Gazeta.ru.

Traficantul de arme rus Viktor But, supranumit “Negustorul morţii”, condamnat în Statele Unite la 25 de ani de închisoare pentru trafic de arme, ar putea fi schimbat cu jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care este acuzată în Rusia de contrabandă cu droguri, a anunţat TASS, scrie financialintelligence.ro

„Sunt în desfăşurare negocieri pentru a-l  schimba pe Bout cu Greiner”, a spus sursa. 

Anterior, o sursă a Gazeta.ru din Comisia de Monitorizare Publică (POC) a Regiunii Moscova a anunţat începutul procesului de pregătire pentru un astfel de schimb: „Acum Greiner se află într-unul dintre centrele de arest preventiv din regiunea Moscovei. Angajaţii Serviciului Federal de Penitenciare au purtat negocieri preliminare pentru un posibil schimb pentru Viktor But ”.

La rândul său, o sursă Gazeta.Ru de la Serviciul Federal de Penitenciare a declarat că „decizia de a-l schimba pe Bout cu Greiner este o posibilitate, dar extrem de probabilă”.

La sfârşitul lunii trecute, Federaţia Rusă şi Statele Unite au făcut schimb de condamnaţi – pilotul Konstantin Yaroshenko, condamnat în Statele Unite pentru infracţiuni legate de droguri, a fost dat la schimb cu studentul american Trevor Reid, care a fost găsit vinovat de atacarea ofiţerilor de poliţie la Moscova.

Victor Bout a fost arestat pe 6 martie 2008 în Thailanda şi ulterior extrădat în Statele Unite. Instanţa americană l-a găsit pe rus vinovat de conspiraţie pentru vânzarea de arme Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), pe care autorităţile americane le consideră o organizaţie teroristă. Bout a pledat nevinovat şi a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

Victor But este fost pilot care a făcut parte din Armata Roşie si care a inspirat personajul interpretat de Nicolas Cage în filmul “Lord of War” (Lordul Razboiului) din 2005. Este considerat de către Statele Unite ca fiind unul dintre cei mai mari traficanţi de arme din întreaga lume.

La mijlocul anului trecut, diplomaţii ruşi l-au vizitat pe Viktor But la închisoarea din oraşul Marion (Illinois), potrivit unui comunicat publicat pe Facebook de Ambasada Rusiei în Statele Unite. Bout a fost vizitat „pentru a i se oferi asistenţă juridică consulară”. “L-am asigurat pe compatriotul nostru că vom continua să-i apărăm drepturile şi să-i protejăm interesele”, a spus ambasada.

Anul trecut, SUA au cerut Rusiei să elibereze doi cetăţeni americani condamnaţi pentru presupus spionaj, dar Kremlinul ar fi cerut la schimb extrădarea a doi traficanţi de arme şi de droguri, respectiv faimosul traficant de arme, Viktor But, şi traficantul de droguri Konstantin Yaroshenko. Se pare că aceasta a fost una din temele discuţiei Biden – Putin de la Geneva din vara anului trecut.

Jucătoarea americană de baschet Brittney Griner a fost arestat de Federaţia Rusă sub suspiciunea că a încercat să importe ilegal droguri prin aeroportul Sheremetyevo. Un tribunal din Rusia a decis, vineri, prelungirea până la 18 iunie a arestului preventiv în cazul vedetei baschetului feminin american Brittney Griner. Tribunalul din Khimki „a răspuns solicitării anchetatorilor şi a prelungit până la 18 iunie arestul în cazul cetăţenei americane Griner”, a precizat TASS.

Griner, legitimată la Phoenix Mercury şi dublă campioană olimpică, dar şi campioană în WNBA, a fost arestată în Rusia în februarie, după ce în bagajele sale de mână s-au descoperit cartuşe de vaporizator şi „un lichid cu miros de ulei de haşiş”, potrivit serviciilor vamale din Rusia. După arestarea lui Griner, pe fondul tensiunilor legate de Rusia şi Ucraina, federaţia americană de baschet s-a declarat îngrijorată cu privire la siguranţa şi binele sportivei, care riscă o pedeapsă de 5 până la 10 ani de închisoare.

*  Poliţiştii de frontieră români au contribuit decisiv la prinderea lui Viktor But

În 2008, Poliţia de Frontieră a României a transmis:

“În urma activităţilor de cooperare cu Drug Enforcement Administration (D.E.A.) din S.U.A., care au condus la reţinerea, în luna iunie 2007, a lui Monzer Al Kassar – căutat pentru săvârşirea unor acte de terorism, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române au fost solicitaţi de autorităţile americane pentru a fi sprijinite în identificarea şi reţinerea unuia dintre cei mai mari traficanţi de armanent din lume – Viktor Bout.

Astfel, timp de două săptămâni de zile, ofiţeri din cadrul Direcţiei de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere – I.G.P.F., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au desfăşurat acţiuni specifice informativ-operative în vederea localizării traficantului şi probarii acţiunilor sale ilegale de trafic internaţional de armament.

Alături de colegii de la D.E.A., veniţi în Bucureşti, poliţiştii de frontieră români au stabilit mai multe variante de acţiune pentru prinderea lui Bout despre care existau informaţii că ar fi interesat să se întâlnească cu nişte “beneficiari de armanent” (cetăţeni străini), inclusiv în România. În acest sens, sub coordonarea procurorilor, au fost monitorizate discuţiile purtate între But, unul dintre “locotenenţii” săi şi investigatorii sub acoperire cu privire la efectuarea unui transport de arme în Columbia (în valoare de 5 milioane $), încercându-se, totodată, “atragerea” lui în ţară noastră pentru a fi reţinut.

Din investigaţii, a rezultat că armele urmau a fi procurate şi vândute de traficantul Viktor Bout grupării F.A.R.C. (Forţele Armate Revoluţionare Columbiene).

Probele obţinute în urmă activităţilor informativ operative desfăşurate în România, cu sprijinul Poliţiei de Frontieră Române, au condus la arestarea şi incriminarea lui Viktor But pentru săvârşirea infracţiunii de conspiraţie şi asociere în vederea traficarii ilegale de armanent către organizaţii teroriste străine.

Viktor Bout, căutat de Interpol pentru că a încălcat embargourile O.N.U. privind comerţul cu armament din mai multe ţări, a fost reţinut astăzi, 06.03.2008, la Bangkok de poliţia thailandeză în baza mandatului de arestare american. Autorităţile americane au transmis mulţumiri instituţiei noastre pentru profesionalismul de care au dat dovadă poliţiştii de frontieră cu ocazia implicării în caz”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite