Scărmănelile aeriene, navale şi terestre, provocări şi manevre neprofesioniste - noul instrument hibrid al Rusiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coliziune provocată de un vehicul rusesc în estul Siriei FOTO Daily Mail
Coliziune provocată de un vehicul rusesc în estul Siriei FOTO Daily Mail

În ultima perioadă avem zilnic ştiri şi imagini despre acţiuni neprofesioniste, provocări, scărmăneli aeriene, navale şi terestre mai peste tot la linia de contact dintre trupele NATO şi ale Rusiei, cu precădere fiind implicate capabilităţi militare americane şi ruse.

O situaţie altfel jenantă, incomodă, de prezentare publică aproape zilnică a scărmănelilor militare ruso-americane, în care de cele mai multe ori sunt înregistrate manevre periculoase şi provocatoare ale ruşilor. Încetul cu încetul însă, întreg acest balet aerian şi naval, cu precădere, se transformă într-o formă accelerată de instrument hibrid inventat de Rusia, un instrument care a făcut deja victime.

Acţiuni neprofesioniste, riscante, şicane şi provocări

Totul a început cu elemente de război electronic şi acţiuni ale avioanelor ruse în zona de acţiune din spaţiul internaţional al avioanelor şi aeronavelor aliate, care executau zboruri sau manevre navale în exerciţii anunţate. În Marea Neagră, avioanele de luptă ruse au trecut la mică înălţime, sub nivelul catargului, în imediata apropiere a navelor americane/NATO. Cu transponderele închise, cu radarul păcălit de acţiunea care le arăta fie în altă zonă, fie le ascundea complet până la interceptare, aeronavele ruse executau manevre riscante şi periculoase după un episod de GPS jaming sau GPS spoofing.

Au urmat interceptările periculoase aeriene, cu avioanele de luptă tăind calea de mers a avioanelor americane/aliate, iar jetul din coadă crea turbulenţe ce ameninţau să destabilizeze avionul sau chiar să-l doboare, dacă cei de la bord nu erau suficient de buni, cu prezenţă de spirit şi calităţi excepţionale pentru a redresa aparatele de zbor. Interceptările s-au produs şi deasupra Mării Negre, şi deasupra Mării Baltice, şi în zona apelor teritoriale daneze, şi în Marele Nord, şi în zona Mânecii sau în Atlanticul de nord.

La nivel maritim, tipurile de interceptări au avut, de asemenea, loc mai peste tot, implicând vase şi nave ruse, alteori chiar submarine. Din nou istoria e cunoscută, iar episoadele cele mai notorii sunt cele ale capturării navelor ucrainene şi abordării lor în incidentul din zona strâmtorii Kerci. Aici chiar cu deschiderea focului. Dar există episoade multiple şi mai puţin publice care au marcat aceeaşi acţiune agresivă, prezenţă asertivă şi provocatoare rusă, care nu a ajuns în nici un punct la deschiderea focului, dar acest lucru doar datorită sângelui rece şi al profesionalismului militarilor americani, cu precădere, care au reguli stricte de angajare în raport cu aceste acţiuni şi evită angajarea cu foc.

În condiţii normale, acest lucru nu s-ar întâmpla. Atunci când sunt vizibil provocaţi, când li se impun trasee de marş sau zbor, când suferă o agresiune sau acţiune care le pune viaţa în pericol sau integritatea aeronavelor sau a navelor marine, militarii trebuie să-şi apere şi viaţa, şi aceste nave şi aeronave care reprezintă, din punct de vedere legal, teritoriul american/al statului aliat. Iar reacţia, după avertismentele legale, înseamnă angajarea cu foc a agresorului, oricare ar fi forma de agresiune dezvoltată.

Am avut şi episoade de manevre terestre, cel mai recent acum două săptămâni în Siria, când un autovehicul rus dintr-o patrulă a interceptat, ciocnit şi scos de pe traiectorie un vehicul american dintr-un marş într-o zonă care era sub responsabilitate americană. Fireşte că partea rusă se afla într-o zonă în care nu ar fi trebuit să se afle. Rezultatul acestui episod a fost un număr de militari americani răniţi uşor în accident. Episodul a prilejuit o discuţie telefonică urgentă a Gen Mark A. Milley, chairman Joint Chiefs of Staff – şeful militar al Armatei americane, cu şeful Statului Major al Armatei Ruse, Valery Gherasimov.

Până unde? Cât de departe e prea departe?

Ceea ce se întâmplă acum este transformarea acestor scărmăneli neplăcute, a provocărilor şi a acţiunilor nepotrivite, neprofesioniste, într-o adevărată armă hibridă. Şi ea face victime, şi aici e vorba despre asertivitate şi agresiune, şi mai ales de testare a rezistenţei militarilor, de introducere a unor elemente suplimentare şi nescontate de stres care intră în arealul hibrid pentru că nu este vorba despre operaţiuni şi misiuni clasice de angajare militară.

În aceste ultime cazuri, regulile de angajare sunt clare, fiecare ştie când să apese pe trăgaci şi când trebuie să reacţioneze cu forţă proporţională cu categoria ameninţării. De această dată, în cazul manevrelor provocatoare şi neprofesioniste ale ruşilor, e mai dificil de stabilit linii roşii, criterii şi reguli. Iar Rusia, din teste repetate, poate să facă propriile reguli, să accelereze, să accentueze sau să meargă oricât de departe. Până într-acolo încât Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, să avertizeze asupra perspectivei de a împinge Alianţa şi Rusia într-un război.

Lucrurile sunt extrem de complexe, şi am avut ocazia să port această discuţie cu gen. Tod Wolters, SACEUR – Supreme Allied Commander Europe, cu Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa, cu gen. Rajmund Andrzejczak, şeful Statului Major al Armatei poloneze şi cu Şeful Apărării, Gen. Daniel Petrescu. Contextul nefiind public, am să păstrez doar lecţiile învăţate, fără a fi atribuite răspunsurile.


FOTO Shutterstock

646x404 (2) jpg

De la marfă pentru războiul informaţional la nevoia de a fi cel mai bun în confruntările hibride moderne

Nimeni nu poate evita ca această situaţie - a scărmănelilor, manevrelor imprudente şi provocatoare, a acţiunilor neprofesioniste ale Rusiei şi militarilor săi în apele internaţionale, spaţiul aerian internaţional sau într-un spaţiu terestru cu prezenţă autorizată a capabilităţilor ruse şi americane sau aliate - să se transforme într-o armă hibridă, care face victime. Aşa cum e tot mai greu, din cauza nivelului provocărilor şi a testelor ruşilor, să eviţi incidentele şi eventuala cădere în situaţie de apărare prin folosirea armelor din dotare. Totuşi, câteva lucruri sunt relevante.

Mai întâi, există o adevărată bucurie în partea rusă, o emulaţie şi un titlu de glorie să provoci asemenea evenimente. Atât Armata rusă, Ministerul Apărării sau Ministerul de Externe mediatizează cu asupra de măsură asemenea incidente, mai ales relatând crâmpeie de comentarii oripilate şi scandalizate din zona presei occidentale. A ajuns un titlu de glorie ca să provoci situaţii dificile şi alegeri grele inamicului, rivalului sau competitorului american sau aliat NATO.

De aceea multe dintre aceste evenimente par numai potrivite pentru a alimenta o adevărată secvenţă de război informaţional în care domină bullying-ul la adresa trupelor, avioanelor, navelor şi vehiculelor blindate americane şi NATO. De unde şi învăţămintele că, în majoritatea cazurilor, ar trebui evitată mediatizarea lor şi a face caz, eventual cu detalii şi cu imagini, de asemenea incidente, mai ales cât timp rezultatul nu este unul tragic, care să implice punerea în pericol a vieţii militarilor americani şi aliaţi.

O a doua direcţie de acţiune ţine de învăţarea despre aceste acţiuni, despre procedeele adoptate de către partea rusă şi evitarea situaţiilor dificile ce implică decizii la limită sau pericole, respectiv ieşirea elegantă din asemenea situaţii. În învăţămintele curente româneşti, proverbe şi vorbe de duh, se spune că cel mai deştept cedează. Fireşte, în asemenea cazuri care nu au o miză directă sau misiunea nu presupune apărarea teritoriului ci e vorba despre un simplu exerciţiu, a evita căderea în conflict şi escaladarea scărmănelilor e un titlu de glorie, şi trebuie lăsate diplomaţilor, inclusiv a celor militari, să descurce iţele acestor incidente, fără a provoca mai mult decât trebuie şi fără a oferi muniţie pentru războiul informaţional rus.

Acest lucru nu înseamnă nicidecum stoparea misiunilor, a exerciţiilor, a patrulărilor, a zborurilor sau manevrelor navale. Pregătirea militarilor, interoperabilitatea, cunoaşterea spaţiului unde ar putea avea loc în viitor confruntări, din zonele de contact, e una normală şi binevenită, face parte din operaţiunile de descurajare şi apărare a teritoriului aliat, a cetăţenilor şi bunurile din statele membre NATO. Iar intimidarea nu trebuie să aibă un alt răspuns decât unul cerebral, raţional şi conform cu misiunile şi angajamentele aliate.

În fine, cel de-al treilea element de învăţat în această transformare rampantă a hărţuielilor ruse în armă hibridă este nevoia unei pregătiri temeinice şi tot mai bune a tuturor militarilor, piloţi şi personal navigant, comandanţi de nave şi comandă a navelor, aeronavelor şi vehiculelor militare. Cu cât sunt mai bine pregătiţi, mai cunoscători ai propriei tehnici, cu cât au mai mult antrenament şi cunosc bine cum răspund avioanele şi navele individuale la comenzi, cu atât mai mult cei implicaţi în asemenea incidente şi provocări reuşesc să-şi scoată tehnica cu bine din asemenea incidente neplăcute şi să nu o pericliteze nici pe aceasta, nici propria viaţă sau pe cea a colegilor. Iar deschiderea focului rămâne ultimul resort şi se face în condiţiile stricte de angajare militară, pentru a evita interpretarea răuvoitoare şi făcând inutile aceste provocări cu manevre neprofesioniste ale militarilor ruşi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite